Actul 1

Personaje: băiat 1 și băiat 2. Decorul este liber. Poate fi o masă într-un pub, la o terasă, cu câte o bere în față, la marginea unui mall, pe o bordură, în spatele blocului. Actorii sunt adulți tineri, vârsta nu e definită între 25 – 35 ani, cu o diferență de maximum 5 ani între cei doi.

Băiat 1 (de complezență): Și? Ce zici c-ai mai făcut?

Băiat 2: Mă, nu mare lucru. Faza e că-mi caut gagică.

Băiat 1 (nu prea îl apreciază pe Băiat 2, dar dintr-un bun simț de conjunctură menține un echilibru între ironie și jovialitate): Nimic nou.

Băiat 2: În fine, poveste lungă, nu căutam eu dacă n-aveam motive. Poate-ți zic altă dată.

Băiat 1: Și? Merge vânătoarea? (Pronunță vânătoarea într-un fel din care reiese că doar se coboară la nivelul amicului fără a-i împărtăși viziunea)

Băiat 2: Merge, dar nu pricep ce-i în mintea unora, mă depășește grav. Fix în drum spre aici am mai avut parte de-o nebună.

Băiat 1: M.

Băiat 2: Păi efectiv, eu le agăț numai pe alea care vor, pricepi? Adică nu e că mă dau la alea cu gagiu sau care-și văd de treaba lor, am bun simț, logic, doar nu-s tâmpit sau disperat. Și tot ele se ofuscă mă, că le bagi în seamă. 

Băiat 1 ascultă cu interes, afirmativ, se joacă cu berea, eticheta, bricheta sau ce are la îndemână și doar aprobă din când în când discursul lui Băiat 2 care își dă drumul la gură din ce în ce mai iritat și precipitat.

Băiat 2: Adică dacă e să abordez pe vreuna mă uit întâi așa să văd că cere, știi ce zic, buci, țâțe, buze de zici că-s făcute numai pentru mă-nțelegi și cică de ce mă iau de ele, păi nu mă iau de tine, dragă, te invit doar, și ea că da’ de ce, mi se pare că are nevoie? Păi tocmai că mi se pare, da, altfel nu te băgam în seamă, e vina mea oare că mi-a venit să mă dau la tine? Sigur că nu e, adică e la mintea găinii că nu te-mbraci așa dacă vrei să fii lăsată-n pace pe stradă sau în club sau oriunde. Dacă n-ai chef de interacțiune te îmbraci în așa fel încât să nu atragi atenția, e foarte simplu, tu doar mă știi că nu-s vreun nesimțit să mă iau așa, de oricine.

(Băiat 1, cu un mindset opus de al acestui văr pe care, din bun simț, nu-l poate lăsa să vorbească singur – își dă ochii peste cap, se uită într-o parte, dă de înțeles că nici nu are de gând să intre în polemici, deși ar avea de ce). Sau vreun disperat. Și uite-așa ping-pong între mine și proastele care-n loc să zică mersi că le bag în seamă țin să se dea și mai tare în spectacol după ce le fac un bine să le invit. Mai și ripostează. Adică dacă te dai la fund măcar taci, nu mă certa că cum îndrăznesc. Păi eu îndrăznesc? Nu asta ceri? Uită-te la tine, nu știai, oare, înainte să ieși din casă, cum ești îmbrăcată? Ai nevoie de bani de oglindă? Mă gândeam că dacă ai de buze, ai și de oglindă.

Băiat 1 (ușor ironic): Îmi pare rău că treci prin așa ceva. Altfel? Cu altceva te mai lauzi?

Întuneric (schimbare set-up/ personaje)

Actul 2

Personaje: fata 1 și fata 2. Fata 2 stă pe scaunul de coafor SAU întinsă pe masa de cosmetică. Fata 1, cosmeticiana/ coafeza, tunde/coafează sau aplică gene/ tratamente faciale, după caz. (Sau ambele, la un moment dat, pentru dinamism, se pot muta de la masa de cosmetică la scaunul de coafat în timpul actului, continuând conversația).

Fata 1: Și? Cum ți-a fost, îți merge bine cu tratamentul?

Fata 2: Măi, nu prea văd mare lucru. Dar nici nu avem mai mult de-o lună, poate rezultatele se văd mai târziu.

Fata 1: Se văd, se văd, dar nu-ți dai tu seama că te uiți zilnic în oglindă. Dar îți zic eu că nu-ți dă nimeni vârsta ta. Pari pe puțin cu 5 ani mai tânără.

Fata 2: Ei… lasă.

Fata 1 își vede de tuns/ aplicat creme o vreme până ce cealaltă începe.

Fata 2: Eu nu înțeleg de ce unele găsesc iubit așa repede și eu pot sta așa bine-mersi cât am chef. Chiar recent era una pe Instagram care a divorțat după 8 ani de relație și a și început să se posteze în iubire mare cu altul. Și mai e și urâtă.

Fata 1: Ei, poate nici el nu-i vreun frumos.

Fata 2: Nu, dar așa, ca chestie. Plus că pare disperată din aia după relație, după ce se despărțise de ăla postase un dream-chart cu ce vrea ea să facă în următorul an, gen motivaționale din alea. Și pe lângă sărit cu parapanta, vizitat țări etcetera, avea și o poza cu un ținut de mână și ceva mesaj my better half sau, oricum, ceva siropos în zona asta. Pe cuvânt dacă-nțeleg, de unde atâta disperare să ai relație eu nu pricep. Da’ după 8 ani chiar nu s-a săturat? Hai, nu zic să alegi să fii mereu singură, fiecare face ce vrea, dacă mă simt eu mai bine așa, poate alții nu, dar și să dai imediat din una-n alta mie mi se pare total nesănătos, adică stai, soro, o vreme cu tine și atât. Astea ca ea pur și simplu nu pot, cred că nu se suportă singure-ți zic.

Fata 1: Cine știe, da, nu știu… Poate nu au încredere în ele și le trebuie relație pentru validare. Sau poate pur și simplu vrea, acolo, un suflet să doarmă lângă el la finalul zilei.

Fata 2: Ei, vrea o… un căcat. Eu una n-aș mai suporta să am relație, dar, în fine, fiecare cu viața lui. Ignoră-mă, de fapt sunt nervoasă că m-a abordat un dobitoc pe stradă acum când veneam.

Fata 1: Doar nu te așteptai să treci neobservată, tu, la cum ești îmbrăcată.

Fata 2: Dar să și-o mai țină-n pantaloni.

Fata 1: Să și-o țină, să și-o țină, dar nu poți să zici că nu îți place să fii admirată. De când vii la mine eu te-am remarcat, dar nu zic de rău, am multe cliente așa. Mă aștept să fiți fluierate non-stop pe stradă.

Fata 2: Labagii, asta sunt, niște labagii. N-au dreptul să fluiere că li se scoală. Cred că ne diferențiem de animale prin faptul că avem control, nu zici?

Fata 1: Știi că dacă nu ți-ar plăcea, ai putea să eviți. Doar zic. Dar nu că să eviți, ci, așa, dacă chiar ar fi să nu te simți măgulită.

Fata 2 pufnește dezaprobator, cu aerul că nu vrea să se contrazică cu cosmeticiana, dar că îi dezaprobă punctul de vedere. Fata 1 continuă în timp ce își face de treabă cu parul/ tenul clientei.

Fata 1: Uite, eu am avut o clientă care a avut probleme, să știi. Nu vreau să te sperii, dar femeia începuse să fie urmărită de unu, tot așa, care prima dată doar o abordase pe stradă. Dar tu de ce crezi c-a abordat-o? Păi mie îmi era și frică când venea la salon când o vedeam. Nu știu cum a scăpat neviolată. Sau, cine știe, poate nici n-o fi scăpat și nu mi-a zis. I-am și zis o dată, în glumă, să nu se supere, că nu știu cum de-a ajuns întreagă la mine. În fine și tipul ăla azi așa, mâine-așa, a început să o caute peste tot. A aflat unde lucrează – nu era prea greu, doar o urmărea ca obsedatul –, unde stă, omul era pașnic, dar pur și simplu nu o lăsa, ținea neapărat să vorbească cu ea și o invita foarte insistent la cafele sau să se ducă la el sau să urce la ea, îi promitea că nu vrea nimic decât să vorbească, ce să mai, un ciudat. Dacă se pricopsea cu unul care nu stă la discuții și-o scoate direct din pantaloni?

Fata 2: Niște bolnavi, da.

Fata 1: Păi bolnavi, dar trebuie să știi să te ferești. E vina lui că și-a pierdut mințile după ea?

Fata 2 s-a foit în scaun/ pe masa de cosmetică fără să răspundă, în timp ce fata 1 continuă.

Fata 1: Bărbatul e puternic, TU ești responsabilă de faptele unuia, prin felul în care te porți și te îmbraci.

Fata 2 (șocată, mai mult ca pentru ea): Poftim? Eu responsabilă de niște labili psihic?

Fata 1 (ca și cum nici n-ar fi auzit-o): N-ai cum să pretinzi să fii ignorată când hainele și atitudinea arată exact opusul.

Fata 2 (evident dezgustată): Îmi pare rău că treci prin așa ceva.

Fata 1 nu înțelege prin ce anume trece.

Întuneric (schimbare set-up/ personaje)

Actul 3 

Băiat 1 îl zărește pe Băiat 2 și dă să se uite repede în telefon prefăcându-se că nu-l vede. Băiat 2 se oprește ostentativ lângă el – invadându-i spațiul, fără a-i lăsa șanse să nu-l vadă. Băiat 2 scoate cu greu ochii din telefon, incomodat, simte nevoia s-o taie mai rapid de data asta.

Băiat 2: Ce zici, mă? Nu bei o bere să-ți povestesc ceva frumos?

Băiat 1: Am câte ceva de rezolvat acum, vorbim altă dată.

Băiat 2: Așa zici mereu, frate, hai că nu stăm mai mult de juma de oră.

Ca de fiecare dată, Băiat 1 cedează din respect pentru legătura lor de rudenie, de care profită pentru a lega o conversație cât mai neutră.

Băiat 1: Bine, dar în maxim jumătate de oră fug. Ce face mătușa Elena?

Băiat 2: Las-o, mă, pe mama, vino pe la noi s-o întrebi direct, de unde să știu eu ce face mama?

Băiat 1 se foiește pe scaun nerăbdător să scape de vărul intruziv.

Băiat 2 continuă: Deci ce voiam să-ți zic e că m-am combinat c-o coafeză.

Băiat 1: Foarte bine, să fiți fericiți.

Băiat 2: Da, mă, asta-i femeie! Așa da. Gândește cum trebuie, n-a prea avut relații, e la locul ei, cuminte, gospodină, e ce trebuie. Își vede de treaba ei, am decis să mă așez. N-am combinat-o ca pe alea care cer, ea e fată cuminte, de casă.

Băiat 1: Mă bucur pentru tine, sincer.

Băiat 2: Păi ai și de ce. E femeie. Nu vorbește neîntrebată, face ce-i spun, câștigă și bani la salon acolo, îi lasă lumea bacșiș, deci n-am treabă cu ea. Ziceam eu că am radar pentru alea care o caută cu lumânarea, dar dacă vine vorba să mă așez, uite una de-asta-mi trebuie mie. O singură chestie mă cam deranjează, dar în timp o rezolv eu cumva, nu așa din prima.

Băiat 1 pare că nu și-ar dori să știe, dar pur și simplu tace.

Băiat 2: Mă deranjează că tunde și bărbați, ea face și cosmetică și ar putea să se ocupe doar de asta, gen să nu mai fie și în coafor, sau să ia numai femei, văd eu cum o rezolv. Nici nu se pune problema, de fapt. Dacă i-aș zice azi, imediat m-ar asculta, dar lasă s-o mai las. Gen să o iau treptat.

Băiat 1: Nu înțeleg ce-ai cu meseria ei, dar faci ce vrei, dacă ții la ea sper să o prețuiești. Parcă o văd pe mătușa Elena, i-ai zis? O să jubileze când află.

Băiat 2: N-am apucat, dar o să le fac cunoștință, îți dai seama. Numai că, mă rog, dar asta evident că rămâne între noi. Tăcere și spuspans. Nu e de futut. E urâtă. Și la corp, nu mai zic, are formă de… de păstaie.

Băiat 1 tace dezgustat

Băiat 2: Bine, nu-ți imagina că n-o ating, logic c-o fut, dar mă ocup în paralel și de una cum trebuie. Cred că ți-am și zis de ea, făcuse figuri o dată și-am luat-o pe alte căi că m-am prins cum e și ce vrea s-audă și pare că a picat. Încă din două vorbe și presimt că ies scântei, futai din prima, o să vezi. Și e bună cu spume, adică de futut, nu ca a mea, mă-nțelegi?

Băiat 1: Nici nu-ncerc.

Întuneric.

Actul 4

Personaje: băiat 1 și fata 1 la salon (îl tunde)

Fata 1: Deci nu pot să cred! Ce mică-i lumea! Păi mi-e clientă de mult.

Băiat 1 relaxat, nu-l interesează bârfele de frizerie: Ah, nu știam.

Fata 1: Dar de când sunteți împreună?

Băiat 1: Nu de foarte mult timp.

Fata 1: Mă mir, oricum. Ea mereu îmi zice că nu-i trebuie bărbați.

Băiat 1 își dă ochii peste cap.

Fata 1: Și nu mă bag sau ceva, dar știi că a făcut videochat?

Băiat 1: Și eu am făcut videochat.

Fata 1 puțin șocată, se regrupează rapid: Aa, păi asta-i altceva, ești un băiat sexy, frumos, bine… n-ar trebui să-ți zic asta că de câteva luni sunt și eu cu cineva și nu-mi permit, scuze, dar pentru tine e în regulă videochatul, asta vreau să zic.

Băiat 1: Și ea e o femeie sexy și frumoasă.

Fata 1: N-are treabă. Ea ca să își pună fața de (rostește ironic) muncă avea nevoie să stea cu orele pe la mine prin salon. Plus că nu-i același lucru…

Băiat 1 o întrerupe, deși ea voia să se lanseze în vorbărie: De ce n-ar fi același lucru?

Fata 1: Păi dacă nu mă lași să-ți zic… Nu e același lucru că vezi și tu cum sunt privite femeile astea, eu de multe ori i-am zis, de ce se plânge că o pâsâie pe stradă dacă umblă cum umblă și toate alea? Bine, acuma tu să mă ierți pe mine, că dacă zici că v-ați combinat, dar zic așa, ca idee, că nu-i ok, poate dacă e cu tine se mai dă pe brazdă, tu ești băiat bun din câte mă uit.

Băiat 1: Dar ție ți-ar plăcea să fii pâsâită pe stradă?

Fata 1: Păi cum mă-mbrac eu și cum se-mbracă ea. Eu i-am zis, am mai avut o clientă și ce-a pățit fata aia, să mă păzească…

Băiat 1: Dar tu consideri că e normal ca cineva să pâsâie pe cineva pe stradă doar așa? Că vrea el? 

Puțin blocată, Fata 1: Oh, poate te superi că zic de prietena ta, scuze.

Băiat 1: Nu, draga mea. Nu mă supăr deloc. Doar încerc să-mi dau seama cu ce e mai greșit ca o femeie să facă videochat decât un bărbat, din punctul tău de vedere. Și aș mai vrea să înțeleg de ce justifici pâsâiturile pe stradă indiferent că tu te îmbraci sau nu într-un fel sau altul. Știu răspunsul generic, dar dacă tot ai deschis subiectul aș vrea să te înțeleg pe tine.

Fata 1 ușor descurajată: Ei, poate te-am supărat, n-a fost intenția mea. Ce vreau să spun e că sunt de partea ta. Că pari băiat bun. N-aș vrea să fii dezamăgit, să te lase că o apucă iar pandaliile ei cu singurătatea și tot așa.

Băiat 1: Fiecare este liber să se despartă când dorește, pentru orice motiv dorește. Sau chiar fără un motiv. Nu știu despre ce… pandalii vorbești, dar e ok, dacă nu te simți bine într-o relație, să pleci.

Fata 1: O fi, n-am zis… Ce legătură are cu ce zic eu?

Băiat 1: Păi are. Pentru că adineauri justificai pâsâitul pe stradă, spuneai că eu sunt bine pentru videochat, pe când prietena mea nu, dădeai de înțeles că o anumită vestimentație atrage cu sine anumite păreri despre cine o are. Mi se pare că dacă aș conduce discuția în alte zone aș mai auzi de la tine că ești de părere că femeia este proprietatea bărbatului, că în crimele așa-zis pasionale iei partea criminalului doar pentru că, de exemplu, tu una nu înșeli, așa cum nici nu te îmbraci ca pentru a fi pâsâită, că ți se pare că unele femei merită să fie tratate ca niște obiecte de care partenerul poate dispune după cum are chef, sau controlate, pentru că altfel le apucă… cum spuneai? Pandaliile.

Fata 1 rămâne, treptat, cu gura căscată. Ori nu pricepe nimic din ce-i spune băiatul 1, pentru că o depășește intelectual, ori e șocată că-i ghicește gândurile.

Băiatul 1 continuă: Dar nu e nevoie să-mi confirmi, discuția asta nu duce nicăieri. Mulțumesc pentru tuns. Și nu, n-am făcut videochat, doar îmi place să studiez reacțiile oamenilor.

Întuneric.

Actul 5

Monolog băiatul 1 (către public, discurs similar pledoariilor din sala de judecată, din ce în ce mai persuasiv, cu nerv și forță, pe măsură ce se apropie de final)

Deja v-ați dat seama că n-am cu cine, nu? Vi se pare că sunt vreun bleg care tace și dă din umeri. Sigur, sigur. Înțeleg prejudecata. Așa pare din exterior. Sau o să ziceți că sunt un pămpălău care se mulțumește cu oricine îi vine în cale. Să mă iertați, dar cred că sunteți niște frustrați. Nu-i puteam spune lui văr-miu așa ceva. Sau bietei femei de la coafor – singurul din orașul ăsta atât de mic în care fiecare se știe cu fiecare. În fine, divaghez. Ce să le zic unora ca ei? Că își imaginează drepturi acolo unde nu sunt? Că a te lua de cineva pe stradă, pe considerente de aparență fizică – fie și „numai” printr-un pâsâit – se cheamă hărțuire verbală? Că dacă-ți imaginezi că e perfect normal să faci asta îmi dă impresia că mintea ta suferă de grave fracturi de logică? De la a încuraja – vezi duduia care m-a tuns – sau a avea de-a dreptul astfel de comportamente – vezi-l pe din păcate văr-miu – până la a empatiza cu vreun dezaxat care poate face 2 crime într-o secundă e un pas foarte mic. Eu i-aș închide preventiv pe ăștia. Cum? Ce legătură are întrebați? Sigur că are. O să vă povestesc o întâmplare. Era un tip – fost pușcăriaș – pe YouTube și povestea despre un coleg de celulă și cum ajunsese el la închisoare. Se pare că omul începuse să simtă că de la o vreme iubita lui se cam răcise, nu mai era la fel de dornică să facă dragoste, comportamentul i se schimbase. Omul nostru a intrat la bănuieli, s-a tot perpelit, își imagina că o iubește și că ea e totul pentru el confundând dependența și obsesia cu acest „tot” bolnăvicios, în fine, tot felul de gânduri și depresii până când i-a venit ideea briliantă să angajeze un detectiv. Vi se pare normal, nu? Sigur, și lui i s-a părut. Și coafezei i s-ar părea. De văr-miu nu mai zic. Detectivul a descoperit că femeia se vedea cu alt tip. Ok, de acord că nu e un gest moral, așa cum individul din poveste trebuia să COMUNICE și fata ar fi putut opta pentru varianta asta – însă mă tem că nu avem toate datele problemei și, la cum a acționat prietenul, am impresia că fata nu avea altă șansă. Poate știa că dacă ar fi comunicat că dorește o despărțire risca o beregată crestată. Revenim. Personajul nostru, odată pus la curent cu privire la acțiunile iubitei s-a dus să o prindă în fapt. A luat cu el un pistol, doar așa, să-l aibă, nu avea de gând să ucidă, era cât să poată amenința cu el dacă celălalt bărbat ar fi devenit recalcitrant. Așa-i ia apărarea povestitorul fost coleg de celulă. Spune că n-a fost crimă cu premeditare. S-a dus, i-a prins, i-a împușcat pe amândoi. Dar povestitorul are o tristețe în glas și spune despre criminal că-ți dai seama prin ce-a trecut, săracul om? Să-și vadă femeia în pat cu altul? I-a luat mințile, vă dați seama, s-a pierdut. Bravo. Justificăm pierderea controlului. Empatizăm cu labilii. Dar oare dacă n-am mai crede că partenerii de viață NE APARȚIN, am mai simți nevoia să-i ucidem după bunul nostru plac? Dar oare dacă văr-miu, să zicem, ar înțelege că un refuz e un refuz, nu un eșec, și că trebuie respectat, ar mai simți nevoia să spună despre o femeie că e o panaramă? Sau și-ar vedea în continuare de treaba lui, înțelegând că nici el n-are chef să iasă cu oricine și că la fel se poate întâmpla ca nu oricine să aibă chef să fie cu el? Dacă bărbatul comite o crimă pentru că femeia l-a înșelat sau a avut curajul să spună NU mai vreau să fiu cu tine, ei bine, a o ucide pe ea, câteodată împreună cu fiii, înseamnă a-ți asuma ideea că EI SUNT OBIECTE DE CARE TU DISPUI CÂND ȘI CUM DOREȘTI. În același mod, în India, până nu mult timp în urmă, dacă soțul bătrân murea, soția lui tânără era arsă pe rug împreună cu bunurile lui, de vie.

Actul 6

Monolog băiatul 2 (scrie un mesaj pe telefon cu voce tare): …la 14 ani gravidă cu unul dublu vârsta ei, a avut și un negrotei, alții tot așa, cu mulți ani mai mari, a umblat din bărbat în bărbat. Mă-sa și ea o curvă, care nici ea nu știe cu câți a umblat, ta-su violent și bețiv, de asta a vrut ea mereu să scape de acasă și are acum aere de independență. Dar până să și le ia a umblat din unu-n altul în ideea de a fugi de-acasă. Acum o face pe independenta pentru că n-o mai vrea nimeni și spune că ea de fapt nu mai vrea, că i s-a luat, că ăia de-au salvat-o din familie fie o băteau, fie erau și ei vai de capul lor ca ea. Dar eu, cum știu să mă port, că ți-am zis că nu-s disperat sau ceva, după ce-am mirosit-o, am jucat cum îi place, am făcut un pariu cu mine că o s-o momesc și-am câștigat. Știam exact ce vrea să audă și a doua oară când am agățat-o am făcut o glumă la adresa mea când am văzut-o prima dată și ți-am zis că era ca o panaramă și se oțărâse toată. Autoironia mea prefăcută a udat-o toată, ce-ai. Până la urmă am prins drag de ea și m-am gândit că a avut ghinion să se nască într-o familie nașpa și după ce a scăpat cum a scăpat a devenit așa din cauza fazelor prin care a trecut. Mi-am propus s-o dau pe brazdă, s-o fac femeie, în paralel cu a mea, ba chiar mă gândeam s-o las pe a mea pentru asta dacă aș fi văzut și cel mai mic potențial. În lunile astea m-am chinuit să educ un perete. Îi lipsesc conceptele de stabilitate pe termen lung, despre asumare, e sălbatică și rebelă și spune că n-are nimeni drepturi asupra corpului ei, dar numai de el s-a folosit până a reușit să crească și să-și permită să nu-l mai vândă iar și iar. Tu acum, la prima vedere, o să crezi cum am încercat și eu să mă conving după ce-am pus mâna pe ea, și-am început să vorbim, să petrecem niște momente frumoase împreună, că e o fată ok care n-a avut noroc în viață și până la urmă a reușit să se desprindă de familie (deși nu cred că ți-a zis și ție cum, probabil le afli acum, datorită mie). Dar cum încerci să îi explici ceva, cum ar fi că nu e bine ce și cum face, la început dacă se dă puțin după tine că e îndrăgostită, în timp – noroc că nu mult, eu în câteva luni m-am lămurit – începe să-și ceară drepturile și libertatea, dragă, că nu e normal să controlezi omu’ cu nimic, așa te ia, cu texte și teorii pe care nu știu de unde le-a învățat, dar le repetă ca o moară stricată și concluzia la care ajunge mereu e că mai bine singură. Dar dacă ar fi sinceră, de ce după o vreme tot intră în relații? Cu mine de ce-a intrat? Dar cu tine? De futut merge, nu că ar ști să se fută, dar stă acolo și face orice. Înghite, o poți fute în cur, după care îi dai muie, te linge în cur, te poți pișa pe ea, orice. Nu din frustrare îți scriu mesajul ăsta, dar până la urmă ești văr-miu și chiar dacă nu prea avem noi doi treabă, pari băiat ok, inteligent, mă simt responsabil să știi și tu la ce să te aștepți. Pozele astea sunt de când s-a prins că poate să facă videochat, când i se luase să sară din unu-n altul pentru a o întreține. Și meseria asta se pare că a ajutat-o să se simtă atât de bazată cum se crede ea acum, când de fapt e doar o terminată. Ai grijă, vere!

Începând din luna februarie 2024, piesa „Găsește diferențele” se joacă recurent la teatrul butic găzduit de Asociația Hearth, în regia Ruxandrei Bobleagă.

Distribuție

Băiat 1: Mihai Trăsnea
Băiat 2: Marcel Veselu
Fata 1: Catinca Hanțiu
Fata 2: Iulia Lupașcu
Muzică, sound design și afiș: Raw Creatives
Lighting design: Ruxandra Bobleagă

Prozatoare și dramaturgă, sociolog de profesie, Emilia Toma (n. 1989), a debutat în proză în anul 2021 cu romanul O numărătoare inversă (Ed. Tritonic, 2021), urmat, în 2022, de romanul-replică De la zero (Ed. Celestium).

A luat Premiul Național în cadrul Festivalului – Concurs Național de Literatură Moștenirea Văcăreștilor, ediția 55 (noiembrie 2023), Premiul Mircea Horia Simionescu al Societății Scriitorilor Dâmbovițeni la secțiunea Proză, în cadrul aceluiași concurs, și a câștigat prima ediție a concursului de proză scurtă organizat de Ed. Biscara în 2021.

Are texte literare în antologii colective precum Femei, bărbați și faptele lor (Ed. Litera, 2023), Dragostea când te doare (Ed. Litera, 2022), În umbra timpului (Ed. Biscara, 2021) și Lirica unui miez de toamnă (Ed. InfoRapArt, 2021) și contribuie în revistele literare Familia, Golan, LiterNautica, Planeta Babel, Echinox și altele.

A terminat masterul Sondaje de Opinie, Marketing și Publicitate, la Universitatea din București, la începutul carierei a cochetat cu jurnalismul în calitate de redactor în cadrul publicației ZIUA Online (2011), iar în prezent îmbină sociologia ca meserie de bază cu psihologia, o pasiune mai veche, ambalând, în ficțiune literară, teme precum abuzul, traumele și consecințele acestora pe termen lung.