În primăvara anului 2010 fenomenul „emo” era în floare, un revival al emotional harcore punk-ului anilor ‘80, și o subcultură cu un stil aparte de la care am împrumutat 3 lucruri: tenișii, eșarfele și bretonul; am căpătat o afinitate pentru negru, vișiniu și verde viridian; iar muzica perioadei mi-a rămas adânc înfiptă în inimă. MP3 playerul meu de atunci se lăuda cu un playlist atent ales: HIM, Evanescence, Korn, Within Temptation, The Rasmus, Avril Lavigne sau The 69 Eyes erau câteva din trupele care se învârteau la apăsarea butonului play. Am avut la un moment dat chiar un top 3 în care se aflau HIM, REM și Luna Amară, puțin bittersweet, puțin dark romance, puțin anti-sistem. Deși am crescut și de-a lungul timpului acesta s-a îmbogățit cu Nightwish, My Dying Bride, Anathema, Paradise Lost, Epica și Draconian (și a migrat către căștile telefonului), dragostea mea pentru versurile întunecate & triste, dar romanticizate nu s-a sfârșit.
Vocea caldă a solistului finlandez Ville Valo m-a însoțit în adolescență și mi-a fost aproape în unele momente grele sau pase proaste din viață. Nu l-am scos niciodată din playlist, nu i-am înstrăinat muzica, am scos-o adeseori de la naftalină și am așezat-o cu grijă în căști. Am ascultat chiar și ultimul său album, „Neon Noir” cu ocazia lansării sale de acum un an, dar și reascultat în apropierea concertului de la București, pentru că nu am putut spune „nu” ocaziei rare de a asculta și vedea VV live.
În seara concertului mi-am pus pe drum la căști Neon Noir & Echolocate Your Love, hit-uri HIM, dar și rare tracks precum: 666 Ways To Love Dark Secret Love, Ressurection și Too Happy To Be Alive. Piese care mă fac să înțeleg acum alegerea duo-ului Zetra drept act de deschidere în turneul European VV. Grupul londonez înclină către un goth rock synth wave cu scântei de showgaze, wave-ul eteric produs de sintetizatorul lui Jordan mă duce cu gândul la Clan of Xymox, gothicul metalic care iese din chitara lui Adam mă transpune la un concert Type O Negative, iar soundul general și înfățișarea celor doi este o combinație reușită între Myrkur, Immortal și Darkher. Desigur, acest mix de genuri este surprinzător, însă execuția și sunetul live lasă loc de exercițiu. Stilul goth, machiajul black metal, lanțurile & zalele atârnate de clape și recuzita se potrivesc perfect cu decorul amfiteatrului de la Sala Palatului, însă muzica înăbușită în sintetizatoare și țipetele nefinisate își au locul într-un club obscur în care Zetra pot dezlănțui această fiară darkwave ieșită parcă din cărțile de ficțiune mitologică. O sonorizare clară într-un loc întunecat și intim m-ar face să apreciez mai bine atât SIDE A – Nineveh / Susa și SIDE B – Ephesus / Erod de pe caseta demo „Chambers (Rehearsal Recordings 31/10/19)”, cât și Sacrifice și Starfall de pe ultimul album selftitled – „Zetra”, care se lansează pe 13 septembrie.
Trupa din deschidere mi-a lăsat un gust dulce-acrișor ”bittersweet”, însă intrarea lui Ville Valo și a trupei pe scenă s-a lăsat cu râuri de nostalgie și cu ”shivers down my spine”. Prințul întunecat al love metalului, poetul cu voce hipnotizantă, vampirul carismatic și toate apelativele pe care i le puteam da când eram adolescentă au revenit brusc în mintea mea, iar pe scenă a apărut el „HIM”. Majestății sale i s-au alăturat Mikko Virta (chitară), Risto Rikala (tobe), Sampo Sundström (chitară) și Juho Vehmanen (bass). Caseta a început să redea Zener Solitaire, o piesă instrumentală care rezumă perfect muzica HIM & VV: ”beautiful sadness”, atât de frumoasă, dar atât de tristă în același timp. Și intrăm într-o atmosferă melancolică, sumbră, dar superbă.
După intro-ul perfect, recitalul mistic a continuat cu „Echolocate Your Love”, o piesă care a sunat la fel, dacă nu mai bine decât varianta de studio și care este exact așa cum o descrie solistul: ”a teary mascara marathon between Robert Smith and Ozzy, with a dash of hope”. Un ghid sonic cu chitarele și inimile turate la maximum, despre cum să supraviețuiești în lumea creată de artist: ”If you wanna dream what I dream/ Don’t close your eyes/ If you wanna feel what I feel/ Kill the light”. Un dans cu lumina stinsă în care toți cei din public fac ce simt, se ridică în picioare și se mișcă împreună pentru a învinge singurătatea. Urmează ”Killing Loneliness”, acest anthem al generației `90-2000, pe care Risto Rikala face un joc de tobe spectaculos, apoi ”Runaway From the Sun”. Ambele au într-un mod ciudat același vibe, deși prima este un cover HIM după o piesă scrisă în 2005, cealaltă o melodie de pe ultimul material discografic VV, lansat în 2023.
Cam așa s-a desfășurat întreg setlistul: piese vechi HIM, alternate cu melodii ale proiectului solo VV, de pe ”Gothica Fennica Vol. 1” și ”Neon Noir”. Aterizăm în brațele lui HIM cu Right here in my arms, ca mai apoi să fredonăm refrenul Loveletting împreună cu Ville Valo: ”Two heartbeats out of sync with each other and crying/ Dreaming of love letting love”. Muzica artistului este prietenul acela vechi cu care nu te-ai mai văzut de mult, dar care îți e la fel de drag și cu care rezonezi în continuare. Am cântat împreună, toți fanii din heartagram: Rip out the Wings of a butterfly, Join me in death și The Kiss of Dawn, dar și piesele noi: Heartful of Ghosts și Neon Noir. Ni s-a rupt inima în două pe The Funeral of Hearts, dar am și dansat pe jucăușa The Foreverlost. Totul a fost la superlativ, de la vocea baritonală a lui solistului, care pare că nu s-a schimbat deloc de-a lungul anilor, și la instrumentiștii VV, care au făcut o treabă extraordinară atât pe melodiile metalice, cât și pe baladele sfâșietoare, până la sunet și lumini.
La final, după 20 de piese și două encore-uri, două momente care mi s-au întipărit în minte și în suflet: când tavanul amfiteatrului s-a umplut de lumini sub forma unor stele și aproape am avut o experiență transcendentală pe toată durata Gone with the Sin. Este și una din piesele mele preferate, pur și simplu m-am topit la auzul clapelor, modul cum tobele merg în tandem cu chitara, dar și la solo-ul epic de final executat Sampo Sundström. Apoi momentul când spiritul mi-a părăsit corpul: Ville Valo a aruncat un zâmbet în direcția mea chiar pe melodia de încheiere When Love and Death Embrace, când a rostit următoarele versuri, în a căror grijă vă las:
I’m in love with you
And it’s crushing my heart
All i want is you
To take me into your arms
When love and death embrace
I love you
And you’re crushing my heart
I need you
Please take me into your arms
When love and death embrace
Așa mi s-a încheiat seara de 8 aprilie. Tot ce mai pot spune după ce am asistat la un concert Ville Valo este: ”Mom, it was not just a phase!”
Fotografii & video de Corina Stângă-Grasu.
