Între 24 mai și 2 iunie au loc la București evenimentele din cadrul Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative. Cu tema Unlock the City, ediția din acest an invită publicul să exploreze orașul și să descopere potențialul acestuia, investigând în același timp metodele prin care creativitatea și inovația pot modela spațiile urbane ale viitorului.
După ce am discutat cu Omid Ghannadi, de la I.O.G. Arhitectura, despre provocările ediției, am continuat seria dialogurilor despre Romanian Design Week 2024 cu Vladimir Mîndru și Irina Lupu de la Yellow Office.
Cu ce gânduri și speranțe de viitor a pornit yellow office în 2008 și unde vă situați acum?
Vladimir Mîndru: Yellow Office a apărut din dorința de a crea conținut vizual de calitate –arhitectură și design interior. De șaisprezece ani suntem activi în domeniu, n-am stat să număr proiectele, sunt multe, poate peste o mie. Cu fiecare nouă temă am încercat să facem lucrurile mai bine decât ar fi fost făcute fără implicarea noastră. Și cred că am reușit de fiecare dată să împingem totul spre „mai frumos”. Dar gândurile sunt diferite de speranțe, în mod cert. Ne gândim că o să fim în continuare creativi, o să ne păstrăm energia, o să realizăm proiecte de bună calitate, care să facă viețile utilizatorilor mari frumoase. La capitolul speranțe, lista ar fi lungă, dar din păcate s-a mai temperat, din cauza limitărilor și frustrărilor adunate în toți acești ani.
Sperăm, în primul rând, la o pătură socială medie cât mai educată, pentru că ne lovim adesea de lipsa unei culturi vizuale. Visăm la spații publice mai frumoase, mai prietenoase. Și nu în ultimul rând, sperăm la bugete mai consistente cu care să putem face lucruri frumoase.
Cu alte cuvinte, cu ce veniți la Romanian Design Week 2024 din ce ați experimentat și ați învățat în acești peste 15 ani?
Irina Lupu: Anul ăsta suntem prezenți la RDW cu cel mai vesel și relaxat proiect al nostru. Cred că ăsta este unul dintre lucrurile dobândite în anii în care am lucrat împreună – abilitatea de a ne juca acolo unde simțim că e loc de așa ceva. La GYST a fost destul spațiu pentru așa ceva și suntem recunoscători pentru asta. Cumva, în ciuda frustrărilor de care zice Vladimir mai sus, ne păstrăm optimismul.
Ce înseamnă „Unlock the city” pentru voi?
Irina Lupu: Eu am descoperit la RDW, de-a lungul anilor, foarte mulți oameni care m-au inspirat, iar surprizele cele mai mari au venit din domeniile conexe, tocmai pentru că le cunoșteam mai puțin. Savurez anual partea de Design Grafic din expoziție, tocmai pentru că e ceva cu care mă întâlnesc doar ca consumator. Cu cât desfacem mai multe lacăte și creăm punți între diverse bule, cu atât o să ne fie tuturor mai bine, deci Unlock-ul e un pas necesar în crearea unor conexiuni.
Prezența sporită a social media în viețile noastre, chiar apariția de platforme și aplicații noi de socializare și, deci, de descoperire a lumii, a influențat în vreun fel cursurile „naturale” sau obișnuite până în urmă cu un deceniu sau mai mult, atât în zona de arhitectură, cât și în cea de design?
Vladimir Mîndru: Cred că este important ca într-un spațiu complet liber, cum este internetul, să ai abilitatea de a te feri de aberații. „Social media” ne-a influențat pe toți cu o viteză foarte mare, iar domeniul vizual e consumat cu efort minim, suntem bombardați de imagini, de informații. Nu de puține ori ne-am confruntat cu situația în care clienții au venit la noi cu imagini frumoase, dar formaliste sau lipsite de esență. Încercăm să-i convingem că arhitectura și designul de interior sunt servicii custom made. Accesul la platforme a încurajat foarte mult și direcția DIY, uneori cu rezultate nu foarte bune, nu e chiar ușor de replicat un proiect din Australia în Tunari.
Cum nu activați într-un domeniu care să funcționeze izolat și să fie de sine stătător, ce vă inspiră în munca voastră? Ce deschideți când nu „vine” inspirația, fereastra sau telefonul?
Irina Lupu: Aș vrea să zic „fereastra”, dar e încă prea puțin „frumos” construit în jurul nostru, așa că deschidem fereastra de internet. Materiale de inspirație „pe viu” îmi iau, de obicei, din călătorii. Locurile pe care le descopăr îmi vin adesea în minte când trebuie să răspund la o temă de proiectare pentru că adesea caut o anumită atmosferă și uneori se întâmplă să o fi experimentat deja.
Și din ce vă hrăniți pentru deconectarea eficientă și necesară de birou și proiecte?
Vladimir Mîndru: Nu prea mă deconectez, merg pe premisa că inspirația trebuie să mă găsească lucrând.
Irina Lupu: Eu îmi iau energie din lucrurile pe care le descopăr în timpul liber. Avem diverse pasiuni, fiecare cu ale lui. Eu scriu proză scurtă, dar mă gândesc dacă nu cumva ceea ce mă atrage la scris e tot procesul din spatele scrisului, adică acela de „a construi”. Îmi imaginez și proiectez spații într-un mod similar cu cel în care îmi imaginez și construiesc povestiri, folosesc doze similare de joacă și precizie în ambele.
Admirându-vă lucrările de la distanță, eu mărturisesc că am câteva favorite: spațiul extrem de prietenos de la Nura, pe care l-am pus pe lista cu locuri de vizitat, naturalul atrăgător și liniștitor de la cherhanaua Lotca, dar și misteriosul Kané. Voi aveți, ca echipă sau chiar individual, un proiect de care să vă simțiți mai legați și mai reprezentați decât de celelalte?
Vladimir Mîndru: Unul dintre „secretele” noastre pentru a ne menține în zona creativă este să nu facem proiecte care să semene între ele. Când oamenii se gândesc la un arhitect, îl asociază unui stil, se așteaptă la ceva iconic, recognoscibil – Calatrava, Zaha Hadid, Gehry etc. Noi am ales să nu ne plictisim deloc, cred că asta ne menține vii din punct de vedere creativ. Poate până la final se va forma „un stil” din toate mozaicurile pe care le creăm. Revenind la întrebare, în fiecare proiect regăsim o bucată din noi.
Irina Lupu: Mulțumim pentru apreciere. N-aș putea să aleg unul singur sau să fac un top. Dar îmi place la nebunie să utilizez spațiile proiectate de noi, fie că e vorba de un weekend cu prietenii la Nura, o aniversare la Mamizza, un concert live la la 14thLane etc.
Vreau să profit de discuția aceasta cu specialiști în design interior ca să am (și) beneficii personale. Pentru un cititor care își aglomerează casa și nu vrea să se despartă de prea multe cărți, ce tips & mai ales tricks există ca să nu simtă că i se prăbușesc în cap stivele de cărți într-un generic 60 mp utili? Trebuie să mă mut ca să aibă loc cele aproape 2000 de cărți sau există soluții și pentru hoarderi?
Irina Lupu: Te înțeleg perfect, cărțile sunt singurele obiecte de care nu pot să mă despart, le mut după mine peste tot, așa că ar fi culmea să comentez prea mult. Observ însă că în ultima vreme este o tendință anti hoarding, oamenii nu mai cer la fel de multe spații de depozitare, tocmai pentru că, zic ei, asta îi face să adune și mai multe lucruri. Vor spații mai libere, mai clare, cu lucruri mai puține, dar de calitate. Cu cărțile o să dau un sfat cu gândul că o să fiu eu prima care îl urmează – păstrează doar ce ți-a făcut plăcere când ai citit, restul trebuie rulat.
