De curând, mi-am achiziționat o platformă de testare psihologică online. Ca de fiecare dată, îmi aplic testele pentru a mă familiariza cu ele, pentru a le învăța, înainte să le folosesc drept instrumente psihometrice pentru clienții mei. Printre acestea există și un: „Chestionar de evaluare a intereselor”. După interpretarea datelor a rezultat valoarea mea supremă, autonomia (100%), ca fiind cea mai importantă valoare personală, urmată de provocare (86%) și de recunoaștere profesională (86%).
„Pentru o astfel de persoană este important să aibă libertate şi diversitate mare în acțiuni; să ia decizii şi să îşi facă planuri după propriile standarde (aşa cum crede că este corect)” este caracterizarea persoanelor care au ca valoare autonomia, conform manualului testului.
Până la testul cu pricina nu m-am gândit foarte serios la libertate ca la o componentă a unor valori psihologice ori ca o valoare psihologică de sine stătătoare, ci ca aparținându-mi structural, ca o condiție esențială de exprimare a propriei personalități.
Finalul vieții de pionier, punctul de pornire pentru ce sunt astăzi
Prima amintire puternică legată de libertate a fost cea de după Revoluția din 1989 când, la începerea trimestrului al II-lea din 1990, profesorii ne-au anunțat că nu mai trebuie să purtăm uniformă, că nu mai suntem pionieri și că multe dintre impunerile care existau cu aproximativ 3 săptămâni înainte nu mai există. Gândul meu a fost: Ce bine că nu mai sunt obligat să intonez, în fața clasei, imnul, că nu mai trebuie să merg în tabere în care să se facă tot felul de „careuri” în care să raportăm, ca într-un regim cazon, militar pentru copii, tot ceea ce se întâmpla în tabere, la școală etc. Nu mai sunt chemat la raport în fața clasei, a directorului de școală, a serbărilor de final de an, nu mai sunt obligat să particip la practica agricolă etc.
Ce mare ușurare! Pe lângă faptul că mă simțeam umilit de situația în sine, nu înțelegeam de ce sunt necesare toate astea, mai eram luat și la mișto de către colegi, (miștoul era forma de bullying din perioada comunistă) fiind cel mai scund din clasă și, de departe, cel mai timid. Aveam 10 ani și câteva luni (de vârsta actuală a fiului meu cel mare). Dincolo de uimirea unui nou regim, eram eliberat de toate îndatoririle pe care nu le înțelegeam, nu-mi plăceau, dar le făceam pentru că nu exista o altă cale, nu se putea altfel și nu primeam niciun răspuns pe care să-l înțeleg cu mintea mea de copil de la țară care-și vedea tatăl lipind urechea de radioul imens cu pick-up pentru a asculta Europa Liberă. O imagine contrastantă cu ceea ce auzeam la școală, cu ceea ce mi se preda acolo și cu ceea ce, indirect, mi se „preda” acasă. Oricum, era neplăcut să reprezint elevi mult mai mari decât mine, ca vârstă, ca înălțime, ca școală a vieții și cărora trebuia să le fac față pentru că eram bun la învățătură. Aici nu era vorba de meritocrație, ci de folosirea imbecilă de către comunism a copiilor în încercarea de a-i îndoctrina și de a forma „conducători” împotriva celor de aceeași vârstă. De atunci, eliberat fiind, am început să mă dezvolt psihologic și social. Îl consider punctul de plecare a ceea ce sunt astăzi.
Mereu am înțeles libertatea ca fiind puternic legată de drepturi, de acceptare, de toleranță. A intrat atât de adânc în ființa mea încât nu am perceput-o ca o componentă a unor valori personale, a devenit intrinsecă și nu m-am mai oprit asupra ei. Îmi aparținea. Am gândit libertatea în raport cu îngrădirea ei, cu războiul, sclavia, comunism, reguli nedrepte la școală, în familie apoi în cercurile de prieteni, muncă, societate etc. Mai degrabă am privit-o ca un concept sociologic, filosofic și juridic. M-am identificat atât de mult cu ea, ca formă de exprimare a autonomiei personale, încât nu am putut să o concep separat de ceea ce sunt. Ce ar fi dacă de mâine m-aș trezi, din varii motive, fără ea? Nu din pricina pierderii libertății fizice, ci a manifestării conștiințe sau a unei boli mintale necruțătoare? Nu-mi pot închipui un rău atât de mare pentru că nici sinuciderea cioraniană ca simbol al libertății asupra propriului destin nu ar mai fi viabilă.
Ce sunt valorile?
Nu există un consens al științelor socio-umane în ceea ce privește valorile și sistemul de valori. Cercetătorii van Deth şi Scarbrough (1995, apud. Voicu M, Voicu B, 2002), pornind de la definiţiile date de către McLaughlin şi Thomas şi Znaniecki, conceptualizează noţiunea de valoare prin trei propoziţii de bază:
- valorile nu pot fi direct observate;
- valorile implică consideraţii morale;
- valorile sunt concepţii despre ceea ce este dezirabil.
Astfel, aceștia sunt de părere că valorile nu pot fi observate de sine stătător deoarece sunt incluse în comportamente, decizii, atitudini. Chiar dacă sunt conceptualizate separat conform lui Deth și Scarbrough, valorile nu constituie moduri de acţiune, ci principii care stau la baza acestora, orientându-le.
Din perspectiva unei paradigme contemporane a neuroștiinței, valorile și implicit libertatea ca parte a autonomiei individual-psihologice sunt un proces neuronal rezultat direct al reprezentărilor cognitive ale scopurilor, credințelor cu atitudinile emoționale. În ciuda faptului că valorile sunt privite ca procese neuronale, valorile sunt supuse judecăților morale, putând fi corecte sau incorecte în corelație cu nevoile individuale, dacă sunt în concordanță sau nu cu acestea. (Thagard, 2013)
Toți acești factori duc la o valoare de sine văzută ca „evaluarea unui individ cu privire la el însuși ca fiind o ființă umană valoroasă, capabilă, meritând respect și considerație.” (VandenBos, 2020).
Libertatea, ca valoare personală supremă, permite păstrarea propriei personalități și expunerea acesteia în orice mediu, indiferent de stimulii la care este supus și care ar putea să o perturbe. A fi liber înseamnă a fi autentic. Acceptarea libertății și „libertățile” celuilalt este semnul clar al sănătății mintale personale, dar și al sănătății societății. Nu există autenticitate și sănătate mintală în afară libertății personale și a libertății celuilalt/celorlalți.
Text publicat în varianta electronică și cea tipărită a Revistei Golan #5, ediția de toamnă 2022.