„Încerca să se ţină la umbră şi se gîndea la
cît de puţină iubire avusese parte în viaţă.”
Simon de Narine Abgarian (autoarea bestsellerului Din cer au căzut trei mere, despre care am scris aici) începe exact ca Smerita lui F.M. Dostoievski şi Marinarul lui Fernando Pessoa – cu personajul principal în sicriu.
Simon, care dă şi numele cărţii (precum Ion al lui Rebreanu), a fost „o companie veselă şi toată lumea îl îndrăgea”. A trăit 79 de ani intenşi, i-a plăcut şi mîncarea, şi băutura, dar mai ales i-au plăcut femeile („Trăia înlesnit şi fără să-şi refuze nimic, nu era strîns la pungă, mînca de-ai fi zis că-i ultima dată, bea de parcă a doua zi s-ar fi instaurat prohibiţia şi consumul de alcool ar fi urmat să fie pedepsit cu moartea. De aceea, Simon îşi lua micul-dejun cu vin (ca să-i dea imbold), la prînz bea tutovka (contra arsurilor), şi cina cu rachiu de coarne (ca să doarmă bine). În ciuda obiceiurilor puritane care domneau în Berd, nu-şi refuza mici amantlîcuri. Iubea femeile – pînă la istovire şi uitare de sine –, se lăsa fermecat cu entuziasm, era gelos şi le idolatriza, iar la sfîrşitul relaţiei le dăruia cîte-o podoabă ieftină, dar frumoasă”). Aşa că în casa proaspetei sale văduve, Melania, se adună, la priveghi, toate fostele lui amante, în celelalte capitole Narine Abgarian povestindu-ne amănunţit viaţa fiecăreia, dar şi despre relaţia lor cu Simon, căci asta le aseamănă pe ele, asta uneşte povestirile din carte în roman. Aşadar, avem vieţile Silviei, Elizei, Sofiei, Susannei şi, fireşte, a Melaniei, căreia nu i se rezervă un capitol aparte, dar care e personaj secundar sau măcar episodic în toate capitolele (căci are mereu pregătite farfuriile şi ceştile pentru un nou scandal).
Fiecare dintre biografiile celor cinci femei din orăşelul armenesc Berd este dramatică din motive sociale şi existenţiale, din cauza relaţiilor cu părinţii, bunicii, şcoala, colegii de şcoală şi de serviciu, a „gurii satului”, tradiţiilor sălbatice şi extrem de crude, violenţelor din familie şi din societate, trădărilor, nedreptăţilor, abuzurilor, invidiilor, suferinţelor, nebuniei… Fiecare povestire merită citită cu atenţie, fiecare e un micro-roman, e povestea vieţii unei femei-personaj principal, dar protagonistul cărţii rămîne zidarul Simon, care la un moment dat apare în vieţile lor şi le repară nu doar casele, ci şi soarta, practic le salvează, le salvează cu dragostea lui pentru fiecare în parte în acel moment din viaţă. Aşa reiese şi din carte, aşa vede şi Simon după moarte, urmărindu-le ce-şi povestesc una alteia, la priveghi, aceste femei cu care s-a iubit.
Şi Simon rămîne uimit de concluziile lor, căci, iubindu-le, el s-a salvat pe sine de la plictiseală şi nebunie, pentru Simon ele au fost salvarea lui, nicidecum invers, cum reiese din poveştile lor („Şi Melania. Zici că-i salonul Annei Scherer aici, le-a strîns în jurul ei pe toate pasiunile lui, a făcut şezătoare cu vin. (…) Nu s-au astîmpărat pînă nu l-au bîrfit la sînge. Simon nu ştia dacă să rîdă sau să plîngă. Dacă le asculţi, pe toate le-a salvat. De unde şi pînă unde a salvat el pe cineva? Pe el s-a salvat, cum a putut. Dacă n-ar fi fost ele – în fine, şi încă vreo alte zece relaţii trecătoare, fără însemnătate –, şi-ar fi pierdut minţile de tot. Aşa, datorită femeilor, a trăit. A plutit de la una la alta, ca de un chei la altul. Ancorează, se odihneşte, mai trage nişte aer în plămîni – şi pleacă mai departe”).
Simon de Narine Abgarian e un roman despre cum iubirea salvează viaţa, salvează lumea. O carte mai puţin optimistă faţă de Din cer au căzut trei mere (ambele traduse impecabil de Luana Schidu!), dar mai ambiţioasă şi mai complexă. Un roman multipremiat în Rusia, deja tradus în mai multe limbi, lansat de editoare (Denisa Comănescu) & scriitoare (Narine Abgarian) inclusiv la Bucureşti şi Braşov.
Simon de Narine Abgarian, Humanitas Fiction, 2023; traducere de Luana Schidu.
Fotografii de Mihail și Carmina Vakulovski.