Un portret din crochiuri: „Aici mă regăsesc”, Jhumpa Lahiri

Jhumpa Lahiri, autoare americană de origine indiană, este cunoscută mai ales pentru textele sale care au în centru teme legate de identitate, apartenență și experiența imigrantului. Surprinde prin prin claritatea stilului, profunzimea emoțională și atenția la detalii, prin explorarea delicată a experienței umane, dar și prin invitația de a reflecta la adevărurile universale, indiferent de trecutul sau circumstanțele personale. Iubirea, pierderea și memoria sunt teme predilecte, mai ales în textele de ficțiune, cum este și romanul Aici mă regăsesc.

Un aspect remarcabil al scrierilor lui Lahiri este atenția pentru detalii și pentru nuanțele culturale care modelează viețile personajelor sale. Fie că descrie priveliștile, sunetele și mirosurile unei piețe indiene sau ritualurile unei cine de familie din America, imaginile vii și descrierile dau viață poveștilor sale. 

Stil și formare

Născută la Londra, scriitoarea a copilărit și s-a format în Statele Unite, iar în prezent trăiește și scrie la Roma. Deși a studiat inițial literatura engleză, Lahiri a obținut ulterior un doctorat cu o teză despre Renaștere. Pasiunea ei pentru limba italiană a crescut odată cu locuirea într-un mediu în care aceasta predomină, iar Dove mi trovo/Aici mă regăsesc reflectă călătoria personală de a învăța și a se conecta cu această cultură. Scriitoarea a fost distinsă cu premii precum PEN/Hemingway Award, PEN/Malamud Award, Frank O’Connor International Short Story Award, The Premio Gregor von Rezzori, DSC Prize for South Asian Literature și National Humanities Medal, oferită de Barack Obama în 2014.

„Ascult zarva acestor conversații și mă minunez de acest îndemn pe care îl simțim, acela de a ne exprima, de a ne explica, de a ne povesti pe noi înșine în fața celorlalți.”

Aici mă regăsesc mi-a adus aminte de textele semnate de Lydia Davis și Clarice Lispector, deși fiecare are un stil distinctiv și o perspectivă unică asupra artei narative, care le individualizează și le definește în lumea literară. Dacă la Lydia Davis am apreciat și remarcat totdeauna economia sa de cuvinte și capacitatea de a surprinde esența unei situații sau a unei emoții într-un mod concis și puternic, stilul său minimalist și atenția la detalii aparent banale, împreună cu capacitatea de a inspira multiple interpretări, aduc uneori cu cel al lui Lahiri, nu pot să nu observ că ambele autoare se concentrează pe detaliile subtile ale vieții cotidiene și ale relațiilor interumane.

Pe de altă parte, Clarice Lispector este cunoscută pentru proza ei filozofică, poetică și adesea introspectivă, care explorează teme precum identitatea, existențialismul și relația individului cu lumea din jur, ceea ce găsim din abundență și la Jhumpa Lahiri. Stilul său revelator, emotiv și experimental se distinge de abordarea mai directă și mai narativă a lui Lahiri. Cu toate acestea, ambele autoare împărtășesc o sensibilitate profundă față de subiectele pe care le explorează și o capacitate de a zugrăvi lumea interioară a personajelor lor într-un mod surprinzător.

Un oraș fără nume

„Afară e un tumul sălbatic: vacarmul vântului și al mării, prăbușirea valurilor care înghit totul. Și mă întreb, de ce acest freamăt ne aduce atâta pace?”

Jumpa Lahiri propune o călătorie literară incitantă, parțial o poveste a unor zile de vară petrecute în peisajele idilice dintr-un loc însorit, unde naratoarea se lasă absorbită de tot ce o înconjoară. Scris inițial în italiană, Aici mă regăsesc este doua ei carte în această limbă, după În alte parole/In other words, o lucrare de non-ficțiune. Romanul urmărește o naratoare fără nume în timp ce călătorește într-un oraș european fără nume, contemplându-și singurătatea. Orașul servește ca un fundal atrăgător pentru zilele ei, acționând ca un confident. Trotuarele, parcurile, podurile, piațetele, străzile, magazinele și cafenelele, toate devin parte din călătoria ei introspectivă. Naratoarea frecventează o piscină și vizitează ocazional gara, care uneori o conduce la mama ei, care este prada unei singurătăți feroce după moartea prematură a tatălui ei. Versiunea în limba engleză, intitulată Whereabouts, a fost publicată în 2021. Proza sobră și conversațională fac din acest roman o lectură captivantă, care amintește de lucrările unor autoare precum Rachel Cusk sau Sigrid Nunez.

Amplasat într-un oraș italian fără nume, romanul surprinde în mod complex observațiile și experiențele protagonistei în timp ce aceasta se deplasează prin viața sa de zi cu zi. Proza lui Lahiri pătrunde în gândurile și emoțiile interioare ale protagonistei, creionând un portret bogat și sugestiv al unei femei care se luptă cu complexitatea existenței moderne. Povestea este despre o femeie fără nume și cuprinde peste 40 de viniete, o redare interioară a evenimentelor zilnice dintr-o viață, în care protagonista explică ce face și ce gândește, despre evenimente și oameni. Naratoarea este o fină observatoare, îi place să se conecteze cu ceilalți, dar își iubește și singurătatea. 

Volumul vine către cititori și cu o schimbare îndrăzneață de stil și sensibilitate, un nou limbaj literar, scriitoarea propunând un nou nivel de realizare artistică. Protagonista reflectă asupra trecutului său, a circumstanțelor prezente și a interacțiunilor sale cu ceilalți, oferind cititorilor o privire intimă în lumea ei interioară. În timp ce se deplasează prin oraș, vizitând locuri familiare și întâlnind fețe noi, ea își contemplă identitatea, dorințele și sensul singurătății, iar Lahiri, prin intermediul personajului său, invită cititorii să reflecteze asupra propriilor experiențe care le definesc și le modelează viețile. 

Este un roman micuț, dar foarte dens, contemplativ și nostalgic, reflexiv și descriptiv, deopotrivă. Mi-a plăcut mult schimbarea de stil folosită de scriitoare, deși mă tentase inițial volumul tocmai pentru notele pe care le știam din celelalte și sperăm să le regăsesc și aici. L-am citit destul de repede, dar am simțit nevoia să mă întorc asupra unor pagini sau capitole pentru câteva subtilități pe care vă las să le descoperiți singuri. 

Favoritele mele: Primăvara, La papetărie, La soare, La cină, De vorbă cu mine însămi, Niciunde.


Aici mă regăsesc, Jhumpa Lahiri, editura Nemira, 2023. Traducere: Adriana Voicu


Imagini de Carmen Florea.

mm
Carmen Florea
Carmen Florea a visat să aibă propria librărie, însă pentru că a navigat cu sau fără voie către alte domenii, de câțiva ani a adoptat una la Cărturești (Carusel). Face PR și comunicare, realizează interviuri și redactează cărți. Booklover by default, are o slăbiciune pentru scriitorii sud-americani, portughezi și japonezi. Plăceri (ne)vinovate: clătitele, fotografia, drumețiile.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici