Textele scriitoarei catalane Irene Solà se caracterizează prin explorarea bogată a emoțiilor umane, a lumii naturale și a interacțiunii dintre cele două. Narațiunile abundă în descrieri care îi transportă pe cititori cu ușurință în peisajele și mediile pe care le descrie, scriitoarea combină excelent cuvintele și elementele vizuale pentru a transmite mesaje puternice, creând o experiență de lectură neobișnuită. Abilitatea cu care reușește să creeze personaje deopotrivă complexe, profund umane și stranii, amestecul de proză lirică și teme care îndeamnă la reflecție o plasează în topul vocilor captivante și originale din peisajul literar contemporan.
Irene Solà a debutat cu Bestia, volum de poezie, publicat în 2012 și câștigător al premiului Premiul Amadeu Oller; ulterior demonstrându-și versatilitatea nu doar ca scriitoare, dar și ca artistă. A fost tradus în mai multe limbi, aducând-o pe scriitoare în fața unui un public mai larg, de dincolo de granițele țării natale. De fapt, poezia joacă câte un rol în toate textele sale, fiind prezentă și romanul despre care am ales să vorbesc în acest material. De ce? pentru că:
„Poezia are totul. Poezia are puritate, frumusețe, are muzică, imagini, are cuvânt rostit, are libertate și putere de a te mișca și de a te lăsa să întrezărești infinitul. Marele dincolo. Cel care nu-i pe pământ, nici în cer. Infinitul din fiecare. Ca o fereastră în creștetul capului, de care nici nu știam că există și acolo sus, prin spărtură, e infinitul.”
Deși operele sale se inspiră din viața artistei, din mediul înconjurător și din cultura catalană, nu sunt strict biografice, nu sunt relatări directe ale vieții sale. Solà își folosește adesea experiențele și observațiile ca trambuline pentru a explora teme și idei mai ample și apelează frecvent la elemente de folclor, mitologie și suprarealism, legende, volume despre vrăjitorie, după cum mărturisește și în nota de final a romanului Eu cânt și muntele dansează, creând pagini care trezesc ecouri în cititorii pe mai multe niveluri, printr-un amestec ingenios de intuiție și explorare culturală. Criticii au apreciat textele sale și pentru profunzime și originalitate, pentru mixul de realism, elemente fantasy și folclor.
Incursiuni în fantastic și tradiții
Eu cânt și muntele dansează, roman publicat în 2019 și tradus în română de Jana Balacciu Matei, la Editura Humanitas Fiction, anul trecut, a fost distins cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene.
Este plasat zona rurală a Cataloniei și se axează pe o explorare lirică și inedită a identității, a tradiției și a relației intime dintre oameni și natură. Urmărește viața unei tinere care trăiește într-un sat izolat de munte, unde folclorul și mitologia se împletesc cu viața de zi cu zi. Proza lui Solà este luminoasă și poetică, populată cu personaje care poartă povești, vise și dileme proprii. Fiecare capitol este povestit pe o voce, iar începând cu partea a treia, lucrurile, locurile și personajele se leagă prin fire până atunci nesesizabile.
Romanul nu este doar o poveste de maturizare, ci și o meditație asupra trecerii timpului și a modului în care peisajele sunt martorele triumfurilor și tragediilor umane. Solà împletește cu măiestrie firele memoriei și ale imaginației, estompând granițele dintre trecut și prezent. Interconectarea tuturor lucrurilor vii și puterea povestirii, cu imagini bogate, consolidează reputația lui Irene Solà ca una dintre cele mai vizionare scriitoare catalane din generația sa.
Țesute în narațiune sunt și câteva implicații istorice și elemente culturale. Romanul conține pagini despre tema moștenirii culturale, inserții despre folclorul, tradițiile și limba Cataloniei, ținut cu istorie politică complexă, perioade de autonomie, represiune și rezistență. Deși romanul nu abordează în mod direct probleme politice contemporane, fundalul rural al Cataloniei poartă inevitabil ecouri perioadelor dificile. O altă temă importante este legătura cu mediul și modul în care are aceasta modelează identitățile individuale și colective în timp, excepție făcând locurile cele mai îndepărtate de civilizație, unde timpul curge diferit și unde oamenii acționează după cu totul alte reguli.
Stil și similitudini literare
Solà folosește o abordare unică a povestirii, care include obiecte care „vorbesc” și alte tehnici narative neconvenționale. Una dintre trăsăturile distinctive aici este utilizarea antropomorfismului. Această tehnică adaugă o dimensiune fantastică narațiunii, estompând granițele dintre lumea naturală și cea supranaturală. Mai mult, structura narativă este neliniară, evenimentele desfășurându-se într-o secvență aproape onirică, ce reflectă fluiditatea memoriei și a imaginației. Acțiunea se deplasează între trecut și prezent, împletind mai multe perspective și povești. M-a surprins și atenția pe care scriitoarea o acordă elementelor senzoriale, sunetelor și mirosurilor.
Dacă ar fi să mă refer la influențele literare, aș spune că m-am gândit inevitabil la Gabriel García Márquez, maestrul realismului magic, datorită combinației dintre fantastic și mundan, a elementelor suprarealiste și supranaturale, care creează o notă de mister. Poate puțin din Clarice Lispector, mai ales datorită naturii experimentale a textului și a legăturii dintre identitate și conștiință.
Dacă ar fi să mă refer la predilecția pentru memorie și trecerea timpului, aș zice că este puțin din Mercè Rodoreda sau Jesmyn Ward. Pentru explorarea intersecțiilor dintre realitate și ficțiune, limitele percepției, Italo Calvino, desigur. Și poate Garcia Lorca, dacă mă gândesc la fascinația pentru mistic și lumea de dincolo. Nu este un roman care m-a cucerit, l-am citit fragmentat și mi-a plăcut tocmai pentru asta. Am apreciat ineditul structurii, poezia, vocile diferite și stranietatea unor dintre tradițiile și obiceiurile rurale.
„Când am ajuns la Roca, toți, bărbați și femei, am desenat pe pământ o cruce, ne-am ridicat fustele și ne-am pus pe vine, fiecare peste crucea lui, și ne-am lepădat de credință și de Dumnezeu. Pe urmă am pupat curul diavolului, pe rând, unul câte unul. Și chipu-l avea când de motan în trei culori, când de țap, și ne zicea: fi-vei cu mine, copilă? și am răspuns toate, da. Și pe urmă am mâncat brânză și fructe și miere și am băut vin și ne-am luat toți de mâini, bărbați și femei și demoni, și ne-am îmbrățișat și-am dansat și-am făcut dragoste și am cântat cu toții.”
Eu cânt și muntele dansează, Irene Solà, traducere Jana Balacciu Matei, Editura Humanitas Fiction, 2023
Imagini de Carmen Florea.
Citește și recomandarea lui Mihail Vakulovski AICI.