Romanul lui James Salter abia apărut la Humanitas Fiction, Un joc și o desfătare, are motoul din Coran – „Să ştiţi că viaţa de acum nu este decît un joc, o desfătare, o greşeală fără rost…” Exact aşa e şi acest roman pentru adulţi – un joc și o desfătare.
Narator e un tînăr francez discret (nu-i aflăm nici măcar numele), care se retrage din Paris într-un orăşel de provincie, Autun, „tăcut ca un cimitir”, şi care ne pune pe tavă – în detaliu – o poveste de iubire erotică super intensă. La o petrecere pariziană îl întîlneşte pe Phillip Dean, un american de 24 de ani, care abandonează studiile şi călătoreşte prin Europa, într-o maşină veche, împrumutată, aproape lefter. Naratorul îl vede ca pe un erou („avem nevoie de eroi”), iar bietul aventurier e – cel mult – un antierou, un „erou al zilelor noastre”, cum ar zice, ironic, Lermontov. Tot umblînd hai-hui, fără nici un rost, acesta se hotărăşte să-l viziteze – hodoronc-tronc – şi pe tînărul stabilit în Autun, unde o întîlneşte pe Anne-Marie Costalate, o vînzătoare de 18 ani, pe care o asemuieşte cu Franţa (în special cu Franţa provincială, care i se pare minunată), de care se simte atras ireversibil („ea adoarme fără un cuvînt. Dean se întinde alături. Adevărata Franţă, se gîndeşte. Adevărata Franţă. E pierdut în ea”).
De aici încolo, ăştia doi se plimbă cu maşina lui împrumutată prin orăşelele franceze din provincie şi şi-o tot trag peste tot şi în toate felurile şi poziţiile (şi mai multe descrieri hiper-realiste decît în prima parte a cărţii, în care-s descrise orăşelele prin care trece, din Paris, naratorul), prin cele mai ieftine hoteluri din Dijon, Angers, Orleans, Perros-Guirec, Nancy, Saint-Leger, Avallon, Besancon, Prangey, Bagnoles…
Iubirea este, într-adevăr, nebună din ambele părţi (şi aici se adevereşte proverbul românesc cu organul care „carte nu ştie”), dar chiar şi aşa diferenţa de educaţie îşi spune pînă la urmă cuvîntul („Annie ridică privirea. Sînt momente teribile în care îţi vezi iubirea cu ochi reci. Ea are o faţă de vînzătoare, Dean vede clar, frumoasă, dar ieftină”; „Ce-ar fi dacă ar rămîne însărcinată? se întreabă. Norii deasupra sînt grei, partea de jos e plumburie. Gîndul i-a venit pe nesimţite, dar se împlîntă în el. Dintr-odată, i-e limpede că nu vrea să se însoare cu ea”; „Uneori defectele ei îl deprimă”; „Cînd se întoarce, ea îşi scoate iar chiloţii înainte de a intra în pat. / – Mi-e frig, spune. / „Are tălpile murdare”, se gîndeşte el”; „Dimineţile are o expresie vulgară, tînără, fără resurse (…) Respiraţia ei miroase urît”…). Iar aici mi-am amintit de cîntecul Mariei Tănase, ăla cu „cine iubeşte şi lasă”.
Întîmplător, am terminat de citit Un joc și o desfătare de James Salter de Valentine’s Day, o poveste de dragoste pătimaşă, o istorie pe care ai vrea s-o vezi într-o sală de cinema sau s-o citeşti într-un roman. Acum sînt curios cum este celălalt roman al lui James Salter tradus în română, Tot ce este, care e ultimul roman publicat de scriitorul american (poate-l termin pînă de Dragobete).
James Salter, Un joc și o desfătare, Humanitas Fiction, 2022 (Traducere: Justina Bandol)
