Între 24-26 octombrie ajunge la Tulcea proiectul TRANZIȚIE: Călătoria Eroului, inițiat de Asociația Macaia, ce își propune să pună în relație fenomenul de bullying cu consumerismul și cu anxietatea climatică. Publicul va putea experimenta o instalație artistică participativă și comunitară la Casa Avramide și un spectacol de teatru participativ la Liceul de Arte „George Georgescu”, ce fac parte dintr-un efort complex și susținut de a oferi tinerilor care se confruntă cu bullying-ul o voce și un instrumentar psihologic, social și artistic de care să se poată folosi pentru a-i gestiona și combate nu doar efectele, ci și rădăcinile.
Pe 24 octombrie, începând cu ora 12:00, la Liceul de Arte „George Georgescu”, va avea loc un spectacol de teatru participativ ce folosește instrumentele psiho-dramei. Textele pornesc de la poveștile și trăirile exprimate de participanții la cinci ateliere de combaterea bullyingului prin artă pentru cadre didactice și lucrători de tineret din cadrul ONG-urilor, zece ateliere pentru combaterea bullyingului pentru copii, alte zece astfel de ateliere pentru adolescenți și zece ateliere de art-terapie pentru dobândirea rezilienței climatice, care s-au derulat în cadrul proiectului în București, Tulcea și în jud. Ilfov.
Între 24-26 octombrie, între orele 18:00 – 21:00, va putea fi vizitată la Casa Avramide instalația artistică participativă, comunitară – TRANZIȚIE: Călătoria Eroului, ce reunește povești din comunitate legate de bullying, colectate în cadrul unui Open Call derulat în perioada proiectului dar și obiecte semnificative pentru poveștile personale despre bullying și despre copilărie și adolescență.
Instalația parcurge probleme de ordin social și psihologic cu care copiii și adolescenții s-au confruntat și continuă să se confrunte, dar și felul în care acestea s-au modificat în timp, accentul fiind pus pe felul în care capitalismul aflat în continuă ascensiune afectează relațiile interumane și valorile pe care ni le construim când suntem mici.
Instalația este compusă din: 6 povestiri scrise de actrița-dramaturgă Ana Sorina Corneanu, interpretate de aceasta, Alina Tofan și Mara Căruțașu, cu ajutorul suportului sonor și muzical realizat de Ștefan Blănică. Acestea creează instalația sonoră ce va însoți traseul obiectelor și poveștilor reunite de artista vizuală Larisa Tofan și de artista new media Marieke Leene, sub conceptul artistic al Alinei Tofan, inițiatoarea proiectului.
În cadrul instalației, zilnic, de la ora 18:00, va avea loc și o lectură performativă a textelor colectate prin open call, ce prezintă povești personale despre bullying, abuzuri și anxietate climatică.
Intrarea la evenimente este liberă pentru public.
În cadrul seriei de evenimente de la Tulcea, vor mai avea loc și ateliere pentru profesori, ce vizează combaterea bullyingului prin art terapie, realizate cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Tulcea. Aproximativ 40 de cadre didactice vor lua contact cu metode utilizate în art terapie, prin teatru senzorial, jocuri din sfera actoriei și a artei vizuale, facilitate de Alina Tofan.
Echipa
Echipa artistică a proiectului este formată din: Alina Tofan (director artistic, actor, dramaturg, art-terapeut/trainer), Ana Sorina Corneanu (actor, dramaturg, trainer), Mara Căruțașu (actor, dramaturg, trainer), Larisa Tofan (artist vizual/scenograf), Ștefan Blănică (sound designer), Marieke Leene (artist new media), Paul Ruben Grec (asistent ateliere/actor), Alexandra Cojocaru (fotograf), Andreea Dorobăț (fotograf), Amelia Motea (producător).