Între 4 și 8 octombrie, la Timișoara are loc ”Celebrating Trouble – Choreographic Convention”. Dedicat artelor performative și multidisciplinare, programul evenimentelor include cinci spectacole de dans și performance jucate pentru prima dată în România de către artiști internaționali. De asemenea, nu lipsesc expozițiile, proiecțiile de film de dans contemporan și discuțiile panel cu artiști, dramaturgi, regizori, dansatori și curatori din peste 12 țări.
Parte din programul ”Celebrating Trouble – Choreographic Convention” a făcut și ”Let the Body Speak”, despre care am scris deja în articolul Corpuri care spun povești personale reprezentative pentru lume. Despre ”Let the Body Speak” la Cinema Victoria, Timișoara, precum și Necropolis, despre care detaliez în cele ce urmează.
Necropolis @FABER, Timișoara
Pe 5 octombrie 2023, la FABER a avut loc Necropolis, o investigație documentară și coregrafică după conceptul și în regia lui Arkadi Zaides. Necropolis nu își dorește să își asume o poziție morală sau moralizatoare, după cum aflăm și-n timpul spectacolului, ci examinează frust conceptul de responsabilitate colectivă. În același timp, se concentrează pe comemorarea miilor de refugiați anonimi care nu au reușit, de-a lungul timpului, să ajungă în siguranță în Europa.
Context istoric
Din 1993, rețeaua alcătuită din sute de organizații antirasiste din Europa numită UNITED for Intercultural Action întocmește o listă cu numele refugiaților și migranților morți în timp ce încercau să ajungă pe continent.
În iunie 2022, cea mai recentă versiune a listei includea informații despre nu mai puțin de 48.647 de decese raportate. Asta chiar dacă se consideră că numărul real poate să fie mult mai mare, din cauza multor decese care rămân neraportate. Spectacolul lui Arkadi Zaides documentează un peisaj invizibil care se întinde în toate direcțiile în spațiu și timp și readuce la viață acel trup al trupurilor neidentificate.
Ce mi-am notat în timpul spectacolului
Textul în sine este pură poezie — și este semnat de Igor Dobricic, cel căruia îi aparține și vocea care narează pe măsură ce înaintăm și noi, alături de identificați și neidentificați, spre Necropolis.
Trupul este mapat la fel ca Terra — și invers, căci Terra se desfășoară sub ochii audienței ca o aglomerare și o suprapunere de timpuri și spații care au consumat, procesat și remodelat tot ce și-a găsit aici sfârșitul, subliniind astfel conceptul de civilizație drept crimă.
Un spectacol deopotrivă macabru și pentru unii poate chiar grotesc, o critică explicită adusă civilizației pe multiple planuri (social, cultural, politic, individual etc.), Necropolis este un complex documentar multistratificat necesar. Deși, cum spuneam, fără să își aroge poziții moralizatoare.
N-aș vrea să vă stric surpriza finalului, așa că nu vă spun întrebarea cu care se încheie Necropolis, aș menționa doar că eu mi-am răspuns pe loc cu o altă întrebare: How could we not?
Despre Arkadi Zaides
Născut în Uniunea Sovietică în 1979 și mutat devreme în Israel, artistul și-a petrecut ultima perioadă în Franța. Este în mod special interesat de granițe, iar munca lui artistică implică felul în care s-a extins termenul de „coregrafie” în ultimii ani: nu se mai referă strict la expresii corporale subiective manifestate prin dans, ci poate fi folosit mai degrabă pentru analize politice și sociale și pentru activism.
Unde vezi Necropolis în 2023
Dacă l-ai ratat la Timișoara, în România nu ai când să-l mai vezi anul acesta. Totuși, dacă trăiești în afara țării sau ai planificat vreun citybreak curând, ia în calcul că în 2023 poți să vezi Necropolis în următoarele locuri:
- Barcelona (Spania), la Hacer Historia(s), între 19 și 20 octombrie
- Belgrad (Serbia), la Kondenz Festival, pe 1 noiembrie
- Roma (Italia), la Spazio Rosellini, pe 26 noiembrie
Impresii ulterioare
Am cules câteva nemulțumiri din sală, toate legate de faptul că partea de performance, cea când Arkadi Zaides și Emma Gioia recompun un trup din bucăți mai mult sau mai puțin perisate și recognoscibile, nu a inclus un cadavru real, ci unul care semăna izbitor. Nu știu ce spune asta despre nevoia noastră de morbiditate în artă — deși să fie ea doar în artă?, dar nici nu știu dacă este rolul meu să mă întreb acest lucru căutând un răspuns în mod real.
Eu am fost ochiul care a privit și acum dă mai departe o versiune de interpretare a realității trupului alcătuit din atâtea trupuri neidentificate. Și care într-o zi se va alătura, anonim sau nu, acestui mare trup.
Poți vedea un teaser din Necropolis aici. O lectură absolut fascinantă, care detaliază procesele de documentare implicate și necesitatea de atribuire a identității unui ”the other”, cu further readings pe care vă îndemn să le parcurgeți cândva în viața asta dacă n-ați făcut-o deja, aici.
Fotografii de Asociația 4Culture.
