Trebuie să ai curaj să fii cringe ca să fii poet/ă

Foto: Suzy Hazelwood

Poetele și poeții nedebutați 

De curând am fost la Modul Cărturești la #poetichub: o serie de evenimente organizate de Karmen Florea prin librăriile Cărturești cu poezie și poeți nedebutați. Am urmărit de la distanță întâlnirile faine pe care le-au avut, iar vineri am avut ocazia să particip și eu la una. Ca să fiu complet sinceră, mă așteptam să iasă bine pentru că nu e prima oară când o văd în acțiune pe Cristina Ispas — este o moderatoare excelentă și o admir foarte tare pentru modul în care reușește să aducă substanță în discuții și întâlniri. M-a încântat maieutica excelentă pe care a practicat-o, pas cu pas, aducându-i în punctul în care și-a dorit pe cei trei poeți nedebutați (care aveau emoții suficiente). 

Însă cel mai mult aș vrea să vorbesc despre cât de importante și utile pot fi astfel de întâlniri cu persoane care scriu și nu au publicat încă: care au nevoie și de îndrumare, și de critică și pur și simplu de un spațiu în care să vorbească și să se desfășoare. Un spațiu sigur, dar și productiv, care îi poate ajuta să aibă o privire mai profundă asupra poeziei pe care își doresc s-o scrie. Mă bucur că există o expansiune a evenimentelor de poezie și am fost încântată încă de când am văzut inițiativa acestor întâlniri poetice cu nedebutați. 

Critică constructivă versus încurajări exagerate versus desființări odioase

În mica noastră întâlnire pre-eveniment am vorbit despre multe lucruri. De la medalii la grădi și școală, relația bună sau deficitară cu familia și până la critică/feedback și cum se manifestă asta diferit în mediul online de cel fizic — despre asta, mai cu seamă, am discutat și în întâlnirea oficială. 

O întrebare pe care cred că ne-o punem mulți este cât de valoros e feedbackul „prea” pozitiv primit în mediile online, cum și ce poți lua din el (și viceversa, atunci când desființează într-un mod răutăcios, deloc constructiv) și cum se diferențiază acest spațiu online de cenaclul clasic. Nu am făcut parte niciodată dintr-un cenaclu clasic/fizic, așa că nici pe mine, nici pe poeții nedebutați nu ne-ar fi ajutat perspectiva reamintirii/revizitării acestui spațiu care a fost cândva singurul mediu oficial de validare și creștere. Însă dilema rămâne: cum și de unde iei/primești critică valoroasă? 

M-am gândit mult și la dialogul pe care l-am avut mai demult cu Alina Purcaru la Perefect Contemporan — atunci când vorbea despre feedback constructiv, dar blând, un spațiu în care putem crește, ne putem dezvolta pe noi și poezia fără să renunțăm la ceea ce suntem, la ceea ce scriem. Probabil că în toate mediile există acest pericol al abandonului și ești adesea fragil, foarte vulnerabil în fața scrisului tău. E un teren minat, una dintre încercările necesare prin care trebuie să treacă orice nedebutat. 

Să prindă curaj să fie cringe, probabil că așa aș rezuma asta. Scrisul este o expunere, indiferent ce scrii, indiferent dacă poezia ta este asumat personală/autobiografică sau este altceva acolo. Ieșirea în fața lumii poate să fie înfricoșătoare. Critica, neacceptarea, respingerea pe șleau pot distruge cu mare ușurință carapacea și-așa fragilă a multora dintre noi. Poate de aceea e foarte important un spațiu al criticii constructive — cu toate că este greu de spus care este și cum arată acesta. E greu de spus și pentru că reacționăm diferit la aceiași stimuli. Însă e cert că o încurajare pozitivă, lipsită de sfaturi cât de cât constructive, nu poate fi productivă și nu poate duce la schimbarea scrisului. În acest context al publicării poemelor pe Instagram, al primirii inimioarelor și doar comentariilor pozitive, riști probabil să te complaci și să rămâi în punctul 0. La fel cum aceeași expunere primită diametral opus, cu critici doar negative și abrazive, te poate distruge și îndepărta definitiv de scris. 

Încerc să-mi imaginez cum și dacă lucrurile se făceau diferit într-un cenaclu clasic și dacă nu sunt (cu siguranță sunt suficienți) poeți și poete care au pierdut lupta cu critica și „desăvârșirea de sine” în fața feedbackului atunci când au fost desființați la un cenaclu. Poate că asta îți trebuie ca poet: curajul de a fi cringe. Și cine nu reușește… nu-i să fie poet. Cu toate că eu chiar cred că trebuie să ai curaj să fii cringe ca să poți scrie & publica poezie, nu cred că această trăsătură este suficientă sau, în orice caz, nu cred că cei care au renunțat din pricina criticii au fost mai puțin poeți. E un teren important — grija pentru scriitorii nedebutați, dar o grijă reală care să încorporeze atât încurajarea primară, cât și îmbunătățirea reală a textelor cu sfaturi utile și constructive. 

Foto: Mohamed Abdelghaffar

Curajul de a fi cringe

Aceste întâlniri organizate la Cărturești sunt un prilej minunat pentru poeții nedebutați de a lua contact cu poezia într-un mod frumos și sigur, dar care să le ofere o expunere suficient de mare cât să prindă curajul să fie cringe. Sunt sigură că mulți dintre ei au experiențe multiple cu critica — și sunt deja atât de multe platforme unde pot explora impactul pe care îl are poezia lor, atât de social media cât și site-uri care publică poezie constant (așa cum se întâmplă și aici, la Golan). Poate că unii dintre ei au și experiența cenaclurilor clasice sau semi-clasice și atunci, cu siguranță, au un sistem de referință mai profund. 

Invitații de la ediția aceasta, Ioana Florescu, Mihaela Munteanu și Claudiu Țăruș, nu aveau experiența cenaclurilor fizice, dar aveau experiența atelierelor Mornin’ Poets. Dat fiind că am participat și eu ca trainer la un astfel de atelier, sunt foarte părtinitoare. Le găsesc extrem de utile (eu însămi am participat la ateliere de proză în trecut, tot la Revista de Povestiri) și poate că ele însele vin să înlocuiască mult din ceea ce făcea cenaclul clasic în trecut. 

Totuși, cred că aici este un spațiu mult mai deschis și distractiv, cu o critică mai puțin intensă, dar și cu o notă foarte personală adusă de fiecare scriitor în parte. Întâlnirile acestea în care avem în prim-plan poeții nedebutați și îi facem să se gândească la poezia lor, la „de ce scriu” — așa cum Cristina Ispas i-a condus cu siguranță s-o facă vineri seara — pot fi extrem de benefice pentru ei. Pot ajuta într-un mod real la reevaluare și la o privire mai atentă asupra sinelui și a motivelor pentru care scriu. 

De asemenea, mi se pare cu atât mai valoros acest spațiu creat de #poetichub pentru că le oferă vizibilitate și credibilitate. Aceste întâlniri sunt despre ei, moderatorii se învârt în jurul lor cu curiozitate, persistență, uneori poate sunt agasanți din dorința de a scoate ceva de la ei, depinzând desigur de situație — locul este sigur, publicul este acolo dintr-o voință proprie și un interes viu (și special, aș zice eu) pentru poezie. Se află, deci, într-un spațiu ideal în care să crească și în care să-și privească poezia în față. Să-și asume, într-un fel, curajul de a fi cringe

Unde să începi cu poezia?

Întâlnirea de vineri la Cărturești a fost o ocazie și pentru mine să revizitez debutul și să mă gândesc puțin mai mult la cât de întâmplător începi să scrii — și asta nu e neapărat rău. De fapt, la prima carte s-ar putea foarte bine să nu știi deloc ce faci și există o frumusețe foarte fragilă aici. Dacă ar fi să sfătuiesc pe cineva ce să facă la început, dacă s-a apucat de scris și nu știe ce face, nici de ce scrie, nici ce scrie, ar fi să meargă la ateliere de scriere creativă și să citească cât mai multă poezie contemporană. Întrebările despre scris sunt foarte utile, dar fără ajutorul cuiva s-ar putea ca la început să îți fie dificil să discerni între contradicții și motive care sunt sau nu sunt acolo. Ceea ce a făcut Cristina Ispas vineri a fost tocmai o astfel de „punere față în față” a poetelor și poetului cu scrisul lor. Cine sunt ei? Care sunt emoțiile care îi încearcă? Cum s-ar descrie într-un cuvânt? De ce scriu? Cum se intersectează scrisul lor cu realitatea socială și politică? Experimentează ei singurătatea diferit față de generațiile anterioare? Mi s-a părut foarte interesant că Cristina Ispas a văzut această singurătate în poemele lor ca un fir roșu care-i leagă. De fapt, poate că toți scriem foarte mult, într-un fel sau altul, despre singurătate. 

Tocmai această privire atât de atentă asupra poeziei lor poate fi benefică pentru niște persoane nedebutate — pentru că se pot uita cu mai multă atenție la substanță, la lucrurile care se află în spatele cuvintelor pe care le-au aruncat (sau pus cu grijă) în poeme. Cu toții începem cu poezia asta undeva: în cazul meu, probabil că scrisesem poezii și mai demult, dar i-am scris odată mamei mele o poezie, în clasa a doua sau a treia, și aia a fost prima oară în viața mea când scrisul m-a făcut să mă simt cringe. Mi-am dat seama că ei nu i se pare cine știe ce, dar pe mine mă emoționase rău de tot ce scrisesem acolo. Probabil atunci ar fi trebuit să știu că am fler de poetă, că asta o să fac la un moment dat. Nu mi-am dat seama și s-a transformat acum într-o amintire-implozie, ceva pe care să pun mâna numai referențial. 

Mai departe de a te perfecționa stilistic/tehnic (că, în definitiv, noi toți vrem să scriem poezie bună), e benefic să ai un spațiu în care să poți vorbi despre toate astea și care să îți alimenteze dacă nu creativitatea (pentru care neuroștiința ne recomandă nopți bune de somn), măcar această privire incisivă asupra propriilor persoane & a scrisului (cel puțin dacă ai norocul unui Socrate iscusit, așa cum este Cristina Ispas). Să-ți dai seama unde vrei să mergi cu toate astea pentru că, de fapt, de început ai început deja. Nici nu știu dacă e nevoie de o concluzie. Mai degrabă aș spune doar că sunt bucuroasă că acești oameni tineri scriu și au curaj să scrie poezie.

mm
Ramona Boldizsar
Poetă, mamă, podcaster, blogger, expertă la visat cu ochii deschiși și inventat povești. Scrie despre cărți pentru că le iubește. A absolvit Filosofia și a debutat în 2021 cu volumul de poezie „Nimic nu e în neregulă cu mine” (Casa de Pariuri Literare). E gazda podcastului literar Perfect Contemporan. O găsiți frecvent pe https://ramona.boldizsar.ro.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici