Știți senzația aceea de a te simți bine în propria casă? Nevoia de bază de a reveni la domiciliu după o zi lungă și agitată pentru a te adăposti în singurul loc în care ar trebui să te poți bucura garantat de liniște și siguranță? Ei bine, când trăiești alături de un partener egoist, aceste sentimente de bunăstare sunt estompate treptat, până când par doar elemente fictive, citite cândva în romane de duzină sau vizionate în filmele cu tematică de Crăciun. Cum decurge în linii mari toată povestea?
Pornește ușor, agale, cu gesturi alintate și mofturi prin care partenerul egoist pretinde atenție sau urmărește să câștige un argument, inițial mai în glumă, mai în serios, extinzând treptat numărul situațiilor în care întregul spațiu este ocupat de nevoile, dorințele și crizele sale atunci când este frustrat, obosit sau nemulțumit. Spațiul acela sigur începe să își piardă treptat culoarea cu fiecare discuție în contradictoriu ce riscă să degenereze dacă partenerul egocentrist nu simte că părerea lui este luată în considerare cu seriozitate și că nevoile sale devin prioritatea zero a locuitorilor casei.
Un partener egoist nu înțelege când celălalt este obosit, bolnav, lipsit de chef sau energie, deranjat, plictisit sau pur și simplu melancolic. Cu atât mai puțin dacă asta interferează cu nevoia lui de a fi gâdilat în coarne, susținut sau încurajat. De multe ori, toate aceste mofturi programate în avans se dovedesc a fi modalități manipulatoare de a atribui partenerului de viață taskuri suplimentare de care primul nu are chef să le finalizeze, dar are nevoie să se asigure că acest lucru se întâmplă. Spre exemplu, nu are nicio intenție să participe la curățenia săptămânală? Atunci pregătește din timp un scenariu în care starea sa fizică sau emoțională este precară sau brusc are o cădere nervoasă generată de toate eforturile depuse în ultima perioadă pentru care nu a primit suficientă apreciere. Ori adoptă tehnica în avans de a veni acasă cu mâncare la pachet sau un cadou care să puncteze cum, deși obosit și agitat, a reușit să se gândească la tine, iar acum este rândul tău să îl acoperi în ceea ce privește taskurile de care nu mai are chef.
Este suficientă o perioadă de conviețuire care să treacă pe nesimțite ca acesta să devină un mod de viață. Constanta analiză în urma căreia încerci să îți dai seama dacă ai exagerat atunci când partenerul a avut o zi proastă și a cerut în mod repetat ca nimic să nu îl perturbe și toate lucrurile să se întâmple fix cum voia el, devine un stil de a aborda situația stresantă prin care treci frecvent și de care nici nu mai ești conștientă.
A observa aceste semnale și a le stopa din primul an de relație îți oferă o portiță de scăpare. A te plia pe anumite mofturi și gesturi egoiste frecvente duce la un rezultat nedorit. Acela în care venirea acasă a partenerului este gândită și anticipată pentru a preveni posibilele derapaje. O conversație scurtă la telefon înainte pentru a lua pulsul, atenția cu care indicațiile primite sunt respectate în totalitate, imprimarea unei atitudini prietenoase și înțelegătoare pentru atunci când partenerul schimbător ajunge la tine. Nu de alta, dar seara este lungă și înveți rapid că a mima interesul și deschiderea poate fi o investiție bună până la un somn liniștit.
Sunt parteneri care, atunci când ajung acasă, schimbă vibe-ul din încăpere. Nu ar putea fi detectabil pentru nimeni altcineva decât pentru coechipierul său, care simte încărcătura emoțională pe care știe că va fi nevoit să o dezamorseze. Diferența dintre un partener normal și unul egoist este dată de maniera în care aceștia își gestionează propriile nevoi sau proasta dispoziție. Unul se descurcă singur și înțelege că nu e nimeni obligat să îi suporte mofturile, celălalt se hrănește din atenția pe care o primește și din favorurile pe care le obține, jucând cartea amenințătoare a crizelor pe care le pune pe hold, dar pe care le poate scoate oricând din pălăria sa magică.
Nu cred că există șanse de redresare, poate sunt pesimistă, dar atunci când te obișnuiești să primești tot ce ai nevoie, fără a investi prea mult efort, ci doar pregătindu-te să bați din picior și să strici atmosfera pentru o perioadă îndelungată de timp, nu vei fi dispus să înveți să comunici despre motivele din spatele acțiunilor tale și cu atât mai puțin nu vei dori să renunți la acest stil care îți aduce un succes garantat.
De ce e periculos acest stil, poate mai periculos decât un abuz direct, fățiș?
Pentru că te face să crezi că exagerezi, că stările pe care le resimți nu sunt justificate și, dacă ai fi mai atentă, implicată, iubitoare, ai putea anticipa anumite posibile derapaje, contribuind mai mult la o relație trainică, una despre care în esență nu te poți plânge altcuiva, căci ar părea absurd și nerealist.
Ceea ce puțini își dau seama, poate chiar citind aceste rânduri, este modul în care, în timp, întregul tău vibe se schimbă doar la simplul gând legat de partenerul tău, pe care îl iubești, dar cu care preferi, aparent nejustificat, să interacționezi cât mai puțin, accentuând treptat senzația mascată de abandon și singurătate pe care o resimți pe fundal fără să identifici o cale prin care poți echilibra definitiv situația.
