Pornind de la întâmplări petrecute în primăvara anului 1971, Jay Parini construiește un road novel în care își exprimă admirația pentru Jorge Luís Borges. Romanul se bazează pe amintirile unei întâlniri reale cu scriitorul argentinian. În urmă cu cincizeci de ani, se părea că nicio călătorie la Buenos Aires nu era completă fără o vizită în apartamentul său de la etajul șase din Calle Maipú. Întâlnirea lui Jay Parini s-a petrecut însă departe de Argentina. El susține că l-a întâlnit pe Borges în Scoția, în timp ce își făcea doctoratul la St Andrews. Jay Parini era un apropiat al poetului Alastair Reid, care locuia în apropiere și scria cu regularitate pentru New Yorker; și a fost rugat să aibă grijă de oaspete, iar cei doi se pare că au pornit într-o călătorie improvizată prin Highlands.
Aventurile din Borges și eu par reale nu datorită veridicității faptelor, ci vitalității cu care sunt povestite. Borges este un personaj labirintic, portretizat alternativ ca fiind tipul artistului nebun și ca un unchi haotic, cu baston, care are mereu ghinioane peste tot și trebuie să meargă la baie foarte des. Destul de diferit de scriitorul cu care suntem obișnuiți citindu-i cărțile.
Un prieten vorbăreț
Dorind să scape de recrutare și de o posibilă detașare în Vietnam (suntem în 1970), precum și de familia sa cicălitoare din Pennsylvania, tânărul Jay Parini se înscrie la un program de doctorat la Universitatea St. Andrews din Scoția, cu propunerea unei teze despre George Mackay Brown, se împrietenește cu scriitorul Alastair Reid și curând face cunoștință cu Borges. Din cauza unei urgențe, Reid este forțat să plece la Londra, acesta îi cere lui Parini să aibă grijă de Borges până la întoarcere, iar acesta din urmă îi propune să facă o excursie cu mașina prin Highlands.
Mă tot întrebam dacă Borges obținea ce-și dorise de la excursia în care pornisem. Cu toată reticența mea, învățasem deja o mulțime de lucruri de la tovarășul meu de drum atât de vorbăreț. Felul lui de a fi și de lua în piept lumea nu era și al meu, dar tot îmi plăcea libertatea cu care făcea tot felul de asocieri în minte. Îmi amintea de Alastair, care poate că tocmai de la Borges învățase tehnica, ba chiar se modelase pe sine după eroul său.
Călătoria lor se transformă într-un un tur prin lumea singulară a lui Borges, cu un limbaj care oferă nu doar numeroase asocieri, ci un mod de a trage cu ochiul într-o lume în care până acum nu am avut acces.
Generozitatea și deschiderea de care dă dovadă scriitorul argentinian se extinde și asupra lui Parini, pe care îl tratează ca pe un egal, fiind entuziasmat și recunoscător pentru compania sa. Pentru cititorii care îl admiră deja pe Borges, aceste memorii pot funcționa ca un deliciu literar, iar pentru cei care încă nu l-au citit, Parini oferă punctul de intrare perfect pentru un scriitor care a modificat modul în care ne raportăm la literatură.
„Munca mea este doar invenție. Tot ceea ce trece prin memorie devine ficțiune, vezi dumneata. Fictio – pe latinește, înseamnă să dai formă. Și eu dau formă lucrurilor. La unele detalii, suprim altele – și Borges a urcat pe o creastă a valului gândirii […]”. Volumul lui Jay Parini este de fapt un soi de ficțiune borgesiană, o poveste modelată de ficțiune sau autoficțiune în care memoria și primele însemnări au jucat un rol important. Unele dintre situațiile în care s-a aflat în timpul acestor zile sunt foarte amuzante și abundă în trimiteți și referințe literare.
Este însă o carte de memorii romanțată, deoarece Parini își amintește doar o mică parte din ceea ce s-a întâmplat în urmă cu cincizeci de ani și, după cum el însuși a declarat, doar unele evenimente sunt reale. Unul dintre atuurile cărții este acela că aceste memorii nu sunt doar despre Parini și Borges, ci și despre mulți alți autori, și despre Scoția și America anilor ’70, dar și despre poezie. Uneori chiar te pierzi în atâtea poezii, în atâția scriitori și poeți la care trebuie să iei aminte, dar și în frazele uluitoare ale lui Borges.
Considerații despre stil
Jay Parini impresionează și în acest roman prin stilul său versatil, care îmbină perfect elementele istorice și biografice cu povestirea plină de imaginație. Atenția deosebită la detalii și talentul cu care realizează punerea în scenă a unor întâmplări vii sunt deja trăsături caracteristice ale stilului său.
M-a surprins, din nou, capacitatea de a integra excelent referințe literare și culturale în text, amplitudinea cunoștințelor literare și istorice, documentarea și intertextualitatea care adaugă straturi de semnificație paginilor, invitând cititorul să se implice în poveste la mai multe niveluri. Căldura pe care simt o că revarsă asupra personajelor sale, entuziasmul și admirația pe care le simte ca protagonist în propria poveste, sunt, din nou elemente, care m-au făcut să îndrăgesc acest roman, dincolo de admirația pe care o simt, firește, pentru Jorge Luis Borges.
Borges și eu, Jay Parini, Editura Humanitas Fiction, 2023, traducere: Mihnea Gafița
Fotografii de Carmen Florea
