„Îi plăceau oamenii, mîncarea, discuţiile,
dar cititul era o plăcere inepuizabilă.
Ce erau bucuriile muzicii pentru alţii
erau cuvintele de pe pagină pentru el”.
„Întîmplător, am terminat de citit Un joc și o desfătare — James Salter de Valentine’s Day, o poveste de dragoste pătimaşă, o istorie pe care ai vrea s-o vezi într-o sală de cinema sau s-o citeşti într-un roman. Acum sînt curios cum este celălalt roman al lui James Salter tradus în română, Tot ce este, care e ultimul roman publicat de scriitorul american (poate-l termin pînă de Dragobete)”, îmi încheiam recenzia despre Un joc și o desfătare şi, într-adevăr, am terminat de citit Tot ce este exact de Dragobete – dar nu ştiam că şi în ziua în care armata lui Putin a invadat Ucraina şi a ajuns pînă la Kiev. Şi începutul romanului Tot ce este ne prinde la război şi am putea spune că e şi un roman de dragoste, dacă n-ar fi mult mai mult de-atît.
Înainte să încerc să vă povestesc cît mai puţine despre Tot ce este de James Salter (asta fiindcă îmi vine să vă povestesc romanul cap-coadă, apoi mi-am însemnat zeci de pagini în timpul lecturii), recunosc din start că mi-a plăcut foarte mult şi că a fost una din acele cărţi de care nu te poţi desprinde, dar în acelaşi timp ţi-e ciudă c-o să se termine, un roman căruia o să-i găsesc loc în raftul cu cărţi preferate.
Tot ce este este povestea lui Philip Bowman, un bărbat pe care sfîrşitul celui de-al Doilea Război Mondial îl prinde pe o navă a forţelor marine americane care ataca decisiv armata japoneză (neînfrîntă de 350 de ani), iar după ce se întoarce la vatră îşi trăieşte viaţa aşa cum îi place lui. Studiază la Universitatea din Harvard, se face ziarist, apoi redactor de carte şi editor. În tot acest timp îşi face „datoria pe deplin şi fără echivoc”, ca pe navă, citeşte, redactează cărţi, îi cunoaşte pe scriitori, comunică cu ei eficient, inclusiv cînd trebuie să le respingă manuscrisele, are întîlniri de serviciu în toate colţurile lumii cu cei mai importanţi editori. Şi viaţa lui personală e exact cum îşi doreşte, unică şi inimitabilă, altfel decît a prietenilor şi colegilor săi, crede el. Se îndrăgosteşte – la prima vedere – de Vivian, cu care are prima experienţă erotică şi cu care se căsătoreşte, în ciuda faptului că nici mamei lui, nici tatălui ei (cei care i-au crescut şi educat) nu li se pare o idee bună. Şi aici, exact ca-n Un joc și o desfătare, o temă importantă e diferenţa de cultură şi de educaţie dintre cei doi iubiţi. Mama lui Bowman o citeşte imediat pe aleasa inimii fiului („Nu c-ar fi fost greu să stai de vorbă cu ea, dar îi simţeai imediat limitele. Vivian se dusese la gimnaziu, probabil la sugestia tatălui ei, ca să nu se-apuce de făcut pozne. Avea o anumită încredere, bazată pe lucrurile pe care le ştia bine şi care se dovediseră suficiente. Ca toate mamele, Beatrice sperase totuşi la o fată ca ea însăşi, cu care putea să discute uşor şi a cărei concepţie de viaţă să se poată armoniza aproape perfect cu a ei. Îşi amintea, dintre elevii avuţi de-a lungul anilor, de fete care erau aşa, eleve bune, cu un farmec natural pe care-l admirai şi care te atrăgea, dar erau şi altele nu atît de uşor de înţeles şi despre care nu aveai cum să ştii ce le rezervase soarta”), şi nici tatăl ei nu e prea încîntat de veste („Nu cred c-ar merge. Cred c-ar fi o greşeală. (…) Dar n-o să mă pun în calea lui Vivian”). Au o căsnicie fericită, cu toate diferenţele şi nepotrivirile, iar la un moment dat, cînd Vivian e la bunicu-so, unde o îngrijeşte pe mamă-sa, Bowman primeşte o scrisoare de despărţire, în care Vivian îi spune că nu e nimeni vinovat, doar că nu se potrivesc – şi asta ştie şi el.
De aici încolo Bowman sare din pom în pom şi toate relaţiile lui sunt foarte interesante, perfecte din punct de vedere sexual (James Salter e un mare maestru al descrierilor erotice!), dar pînă la urmă iubiţeii se despart dintr-un motiv sau altul (sau aşa, pur şi simplu, fără nici un motiv). Între timp, cititorul urmăreşte vieţile părinţilor personajelor, care îmbătrînesc şi mor, viaţa editorială şi scriitoricească, dar şi socialul, atins pe ici-colea de James Salter, doar cît să încadreze poveştile-n peisajul temporal. Sfîrşitul cărţii îl prinde pe protagonistul nostru într-o nouă relaţie („Prezenţa ei era miraculoasă. Era femeia trecută de treizeci de ani din povestiri şi din piesele de teatru care, dintr-un motiv sau altul, împrejurări, noroc, nu-şi găsise un bărbat. Dezirabilă, însufleţitoare, se furişase prin plasă, fructul căzuse la pămînt. Ea nu vorbise niciodată despre viitorul lor. Nu folosise niciodată, decît pradă entuziasmului, cuvîntul „iubire”. Şi totuşi, stînd în faţa ei în ziua aceea, după ce ieşise din apă, fusese cît pe-aici să-l rostească, să îngenuncheze lîngă ea şi să-i spună cît de mult o iubea. Fusese cît pe-aici să spună, vrei să te măriţi cu mine? Acesta era momentul, înţelese el. Era nesigur pe sine şi pe ea. Era prea bătrîn să se însoare. Nu voia un compromis tîrziu şi sentimental. Văzuse prea multe ca să facă asta. Fusese căsătorit o dată, din toată inima, şi se păcălise. Se îndrăgostise nebuneşte de o femeie la Londra şi, într-un fel, toată povestea se destrămase. Soarta îi rezervase într-o seară cea mai romantică întîlnire a vieţii lui cu o femeie care-l trădase. Credea în iubire – crezuse toată viaţa –, dar acum era foarte posibil să fie tardiv. Poate că reuşeau să rămînă aşa pentru totdeauna, ca vieţile din artă”). O femeie cu care o poate lua de la capăt, aşa c-o invită să viziteze Veneţia. Un mare roman, ne spune Richard Ford, un roman „destinat să devină parte a cărţilor clasice de la începutul secolului XXI” (The Times). Lectură plăcută şi utilă!
James Salter, Tot ce este, Humanitas Fiction (Traducere: Radu Paraschivescu)
