Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, anunță spectacole, concerte, expoziţii şi o grădină verticală

foto: urlaub-in-rumnien-2qb.de

Timișoara va fi Capitala Europeană a Culturii în 2023. Evenimentul de deschidere va avea loc în perioada 17-19 februarie, urmând să includă spectacole, concerte, expoziţii, dar şi o instalaţie urbană și o grădină verticală care va fi montată în Piaţa Victoriei.

Reprezentanţii Centrului de Proiecte Timişoara au prezentat, luni seară, o serie de evenimente care vor avea loc în weekendul de deschidere a programului. Vor fi cinci expoziţii:

  • „Invenţii şi magie” – expoziția Victor Brauner – 150 de lucrari dintre care 40 sunt împrumutate de la colecţia Centrului Pompidou – Muzeul de Artă Timişoara
  • Expozitia ”Chronic desire – Sete cronică” ce va avea loc în 4 spaţii: Comenduirea Granizoanei, Bastion Theresia, Palatul Ştefania şi Muzeul de Transport Public
  • Expoziţia „Tu esti un alt eu, o catedrală a corpului” de Alina Pintilie la Kunsthulle Bega
  • Expoziţia ”Mircea Nicolae” – Comenduirea Garnizoanei Timişoara
  • „Grădină verticală” –  instalaţie Urbană MAIO Architects (Barcelona) – Piaţa Victoriei.

Programul, au anunţat organizatorii, a fost gândit în jurul a trei valori: un oraş deschis, curajos şi divers, relatează News.ro.

Spectacolul de deschidere este programat în Piaţa Unirii unde pe scenă vor fi concerte susţinute de DJ, dar şi concerte rock şi hip-hop, precum şi un spectacol de dans.

Seara începe cu Doctorul Sinteză şi K-lu care au şi o colaborare cu Alyona Alyona, o artistă din Ucraina. Apoi va fi un spectacol de dans aerian susţinut de trupa More Experience din Spania. Urmează Taraf de Caliu cu o serie de invitaţi surpriză.

În Sala Capitol a Filarmonicii Banatul va avea loc un concert susţinut de piantistul olandez Josep Beving, iar în deschidere un concert susţinut de Andrei Irimia. De asemenea, vor mai fi alţi artişti din Ungaria sau Slovenia.

Pe parcursul întregului an 2023 vor fi la Timişoara 12 festivaluri de muzică, de la baroc la rock, şi alte 15 festivaluri tematice dintre care 5 vor fi festivaluri internationale de teatru. Vor participa peste 2.500 de artişti la aceste evenimente.

Programul complet va fi actualizat pe site-ul opening.timisoara2023.eu.

mm
Liviu Ardelean
Și-a început activitatea în mass-media în anul 2007, făcându-și auzită vocea la mai multe posturi locale de radio din Transilvania. În 2020, a făcut tranziția către domeniul comunicării strategice și a devenit consilier de imagine. Pe lângă activitatea în PR, contribuie cu articole și analize la publicații precum Revista Golan și Educație Privată.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici