The ChocoFlenders și MVNTRA completează line-up-ul festivalului Rock The Camp

Foto: Ema Bob
Foto: Ema Bob

The ChocoFlenders și MVNTRA sunt formațiile care au câștigat competiția Battle of the Bands și completează line-up-ul festivalului Rock The Camp. Șaptesprezece formații s-au înscris la competiția Battle of the Bands, pentru a avea șansa să urce pe scena Rock the Camp, care va avea loc în perioada 8-10 iulie 2022, la El Dorado, Gilău.

Premiul Publicului a mers către MVNTRA, o formație de rock alternativ de liceeni din Satu-Mare, care au reușit să atragă simpatia internauților, adunând peste 700 de aprecieri.

MVNTRA a luat ființă în anul 2021 și este formată din trei membri: basist, toboșar și chitarist/vocalist. În mare parte se axează pe stilul grunge, dar nu doresc să se încadreze într-un singur tipar, motiv pentru care au în repertoriu atât piese heavy, cât și mai lente. Până în acest moment au 15 piese originale, iar la finele lunii mai au lansat primul lor EP.

De asemenea, în urma selecției juriului, șase formații au ajuns în finala Battle of the Bands by Rock the Camp, care s-a desfășurat în data de 4 iunie la Hardward Pub, în Cluj-Napoca. Cele șase formații au urcat pe scenă și au interpetat fiecare câte trei piese propii, sub atenta supraveghere a juriului, format din Sebastian Damian, Dan Chiorean și Ovidiu Crișan. Aceștia au notat trupele ținând cont de prezența scenică, compoziție, comunicare cu publicul, interpretare și sunet.

„A fost foarte mișto. La început mă așteptam să dau note rotunde, dar a trebuit să recurgem și la zecimale fiindcă a fost o bătălie strânsă. Formațiile au fost foarte bune, fiecare având propria personalitate, fiecare având ceva de spus, iar asta m-a surprins plăcut. Nu au cântat doar de dragul de a cânta. Este greu să jurizezi când toți sunt foarte buni. Iar cele șase formații au fost foarte bune”, a declarat Dan Chiorean, membru al juriului.

Competiția a fost una strânsă, formațiile reușind să aibă reprezentații excepționale, însă în final membrii juriului au decis: trupa The ChocoFlenders va susține un concert în cadrul festivalului.

„Formațiile au fost foarte apropiate. Pot spune că la milimetru. The ChocoFlenders au avut un show foarte bine pus la punct. S-a simțit că trupa era bine închegată, piesele sunau brici, iar comunicarea cu publicul a fost excelentă. Au cântat foarte bine, nu am sesizat ceva ce nu ar merge bine. De fapt, toți au cântat super fain, dar ei au făcut cu 1% extra!”, a declarat Sebastian Damian, membru al juriului.

„Battle-ul a fost unul strâns, dar au fost niște aspecte care i-au ajutat pe cei de la The ChocoFlenders să iasă în evidență, în special faptul că a fost singura trupă care a interacționat cu publicul. În sensul că i-au îndemnat pe cei din public să cânte împreună piesa lor, iar în ceea ce privește vibe-ul de festival, noi am considerat că ajută foarte mult. Ei au venit pregătiți pentru festival, nu doar pentru concurs”, a spus Ovidiu Crișan, membru al juriului.

The ChocoFlenders este o formație de rock din Cluj-Napoca, fondată în anul 2019. Deși proiectul este relativ tânăr, toți membrii au o experiență muzicală și scenică vastă.

„Speram să câștigăm, dar nu aveam neapărat așteptări. Dar am zis că încercăm și când am aflat că am câștigat, am fost extrem de bucuroși. Ne-am simțit norocoși fiindcă toate trupele care au participat la battle au sunat foarte bine. La festival vom încerca să dăm ce avem mai bun și să ne distrăm atât noi, cât și oamenii”, a declarat Alexandru Silvestru, membru al formației The ChocoFlenders.

Cele două trupe vor urca pe scenă alături de nume mari ale rock-ului românesc, precum: Luna Amară, Speak Floyd, Compact, ALTAR, C.A.S.H. și mulți alții.

Abonamentele și biletele pentru Rock the Camp sunt disponibile pe iabilet.ro și în Rețeaua iabilet.ro/retea. Abonamentele pentru două zile au prețul de 150 de lei. Biletele pentru prima zi costă 75 de lei, iar pentru cea de-a doua zi, 100 de lei.

Cei care doresc să campeze în perimetrul festivalului vor achita o taxă de 60 de lei.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici