De-a lungul istoriei, muzica a fost un instrument puternic: a dus la schimbare socială, a provocat normele, a inspirat mișcări și a dat voce celor marginalizați. Când vine vorba de feminism, anumite cântece au apărut ca forțe perturbatoare, zguduind atitudinile și percepțiile societății în timp ce au pledat pentru egalitatea de gen și drepturile femeilor. Aceste imnuri feministe au deranjat în momentul apariției, dar au reușit să schimbe mentalități. Multe dintre ele au declanșat conversații, distrugând stereotipuri și oferind putere și încredere femeilor.
„Macarena” Erikăi este o astfel de melodie, cred că și prima melodie feministă românească. În doar o săptămână a sărit de peste două milioane de vizionări pe YouTube și a împărțit internetul în două: în oamenii ok, care au realizat necesitatea acestei piese indiferent de gust, și „Mireii”, aceiași misogini care se consideră „discriminați”.
Muzica trap nu a intrat vreodată în playlistul meu, dar „Macarena”, pe lângă linia melodică, are un mesaj puternic, care pune punctul pe „i”. Când reacțiile au început să apară am fost atât de bucuroasă când am văzut bărbați care vorbesc pozitiv despre melodie, de la personalități ca Dragoș Pătraru până la simpli utilizatori de TikTok.
Fiindcă „Macarena” nu este o premieră, doresc să povestesc despre câteva melodii feministe din istoria lumii care au lăsat un impact puternic și au remodelat peisajul cultural.
Ain’t I a Woman?, de Sojourner Truth (1851)
”Ain’t I a Woman?” este un discurs puternic rostit de renumita aboliționistă afro-americană și activistă pentru drepturile femeilor, Sojourner Truth, în 1851, la Convenția pentru Drepturile Femeii din Akron, Ohio.
Născută în sclavie, în 1797, cuvintele elocvente și pasionale ale lui Truth au contestat noțiunile predominante de gen și rasă, afirmând demnitatea și valoarea inerentă a femeilor afro-americane în fața opresiunii și discriminării. În discursul său, Sojourner Truth atrage atenția asupra luptelor pe care le duc femeile afro-americane, subliniind rezistența și puterea lor, în ciuda faptului că sunt marginalizate și oprimate. Truth a articulat elocvent nedreptățile cu care se confruntau femeile de culoare, proclamând: „Nu sunt eu femeie?”, o întrebare retorică care a contestat narațiunea predominantă a vremii. Discursul subliniază faptul că femeile afro-americane merită aceleași drepturi și recunoaștere ca și albii. Pledoaria pasională pentru egalitate a rezonat profund cu publicul de atunci și a continuat să inspire generații de activiști chiar și astăzi.
De-a lungul anilor, ”Ain’t I a Woman?” a fost reamintită ca o piesă fundamentală a literaturii feministe și a drepturilor civile. Mai mult, cuvintele lui Sojourner Truth au fost cântate de diverși artiști care au căutat să-i amplifice mesajul prin muzică.
O interpretare notabilă a discursului este cea a cântăreței și activistei Holly Near. Holly a adaptat discursul lui Sojourner Truth într-un cântec puternic care surprinde esența discursului original.
Then that little man in black there, he says women can’t have as much rights as men, ‘cause Christ wasn’t a woman! Where did your Christ come from? Where did your Christ come from? From God and a woman! Man had nothing to do with Him. If the first woman God ever made was strong enough to turn the world upside down all alone, these women together ought to be able to turn it back, and get it right side up again! And now they is asking to do it. The men better let them.
Bread and Roses, de James Oppenheim (1911)
Originile ”Bread and Roses” ca poem și ulterior cântec sunt împletite cu spiritul mișcării muncitorești din Statele Unite, în secolului XX.
Povestea începe cu Helen Todd, o tânără sufragetă care a ținut un discurs puternic în 1911, care l-a inspirat pe James Oppenheim să scrie poemul. Helen Todd, cunoscută pentru susținerea drepturilor femeilor și care vorbea deseori și despre o reformă a muncii, a ținut un discurs captivant la o întâlnire a femeilor din Lawrence, Massachusetts.
În discursul ei, Todd a articulat în mod elocvent situația femeilor din clasa muncitoare, subliniind lupta lor nu numai pentru necesitățile de bază, cum ar fi pâinea, ci și pentru aspectele mai fine ale vieții simbolizate de trandafiri — frumusețe, demnitate și îmbogățire culturală.
Mișcat de cuvintele lui Todd și de sentimentul profund pe care l-au transmis, James Oppenheim, un coleg activist și poet, a fost inspirat să surprindă esența mesajului ei în versuri. Pornind din discursul femeii și din luptele muncitorești în desfășurare, Oppenheim a scris poezia „Bread and Roses” ca un tribut adus rezistenței și aspirațiilor bărbaților și femeilor din clasa muncitoare.
Poemul lui Oppenheim a atins activiștii și muncitorii din întreaga țară, rezonând profund cu dorința lor de dreptate economică și demnitate umană. Imaginile puternice din „Bread and Roses” vorbeau despre natura duală a luptei lor, cuprinzând atât nevoile materiale de supraviețuire, cât și dorința spirituală pentru o mai bună calitate a vieții.
În 1912, poemul a câștigat și mai multă importanță în timpul Grevei Pâinii și Trandafirilor din Lawrence, Massachusetts, unde muncitorii din domeniul textilelor, predominant femei imigrante, au cerut salarii echitabile, ore rezonabile și condiții de muncă umane.
De-a lungul timpului, ”Bread and Roses” a evoluat dincolo de cuvântul scris pentru a deveni un imn pentru mișcarea muncitorească. În 1915, activista și compozitoarea americană Caroline Kohlsaat a pus pe muzică poemul lui Oppenheim, transformându-l într-un cântec care avea să fie cântat la mitinguri și întruniri sindicale din întreaga țară.
As we go marching, marching, in the beauty of the day,
A million darkened kitchens, a thousand mill lofts gray,
Are touched with all the radiance that a sudden sun discloses,
For the people hear us singing:
Bread and Roses! Bread and Roses!
As we go marching, marching, we battle too for men,
For they are women’s children, and we mother them again.
Our lives shall not be sweated from birth until life closes;
Hearts starve as well as bodies; give us bread, but give us roses.
As we go marching, marching, unnumbered women dead
Go crying through our singing their ancient call for bread.
Small art and love and beauty their drudging spirits knew.
Yes, it is bread we fight for, but we fight for roses too.
As we go marching, marching, we bring the greater days,
The rising of the women means the rising of the race.
No more the drudge and idler, ten that toil where one reposes,
But a sharing of life’s glories: Bread and roses, bread and roses.
Our lives shall not be sweated from birth until life closes;
Hearts starve as well as bodies; bread and roses, bread and roses.
Strange Fruit, Billie Holiday (1939)
Interpretarea cutremurătoare a lui Billie Holiday din ”Strange Fruit”, scrisă sub forma unui poem numit ”Bitter Fruit” de Abel Meeropol, un profesor de liceu evreu din Bronx, New York, a scos la iveală ororile linșajului din sudul Americii. Lansat în 1939, versurile vizuale ale cântecului și imaginile înfiorătoare i-au forțat pe ascultători să se confrunte cu brutalitatea violenței rasiale și a nedreptății sistemice.
Deși a deranjat pe mulți, ”Strange Fruit” a stârnit indignare și a stimulat sprijinul pentru mișcarea anti-linșaj, ajutând la creșterea gradului de conștientizare a inegalității rasiale și punând bazele mișcării pentru drepturile civile din anii 1960.
Interpretarea curajoasă a cântecului de către Holiday rămâne o mărturie puternică a rolului muzicii în confruntarea și contestarea nedreptăților societății.
Southern trees bear a strange fruit
Blood on the leaves and blood at the root
Black bodies swinging in the Southern breeze
Strange fruit hanging from the poplar trees
Pastoral scene of the gallant South
The bulging eyes and the twisted mouth
Scent of magnolias, sweet and fresh
Then the sudden smell of burning flesh
Here is a fruit for the crows to pluck
For the rain to gather, for the wind to suck
For the sun to rot, for the tree to drop
Here is a strange and bitter crop
You don’t Own Me, de Lesley Gore (1963)
”You Don’t Own Me” a lui Lesley Gore a fost o declarație sfidătoare de independență și autonomie pentru femei la începutul anilor 1960. Lansată când Gore avea doar 17 ani, cântecul a respins rolurile și așteptările tradiționale de gen, afirmând dreptul femeilor de a face propriile alegeri și de a trăi în propriile lor condiții. Publicul a rezonat cu versurile sale îndrăznețe și melodia contagioasă, în special femeile tinere. Bineînțeles că a provocat atitudinile predominante de dominație și control masculin. ”You Don’t Own Me” a devenit un imn pentru împuternicirea feministă, inspirând femeile să se afirme.
În zielele noastre, ”You Don’t Own Me” a redevenit populară prin câteva cover-uri notabile, prin care se numără și cel al cântăreței australiene Grace, cu rapperul G-Eazy, care a fost lansat în 2015.
Grace modernizează cântecul, rămânând fidelă mesajului său original, ajungând la o nouă generație de ascultători. ”You Don’t Own Me” a fost, de asemenea, „auzit” în mod proeminent în diferite filme, reclame și emisiuni de televiziune. Câteva exemple memorabile sunt: The First Wives Club (1996), Suicide Squad (2016), American Horror Story: Cult (2017), reclamă la Audi (2014), Deadpool 2 (2018) și lista nu se oprește aici.
You don’t own me
I’m not just one of your many toys
You don’t own me
Don’t say I can’t go with other boys
And don’t tell me what to do
Don’t tell me what to say
And please, when I go out with you
Don’t put me on display ‘cause
You don’t own me
Don’t try to change me in any way
You don’t own me
Don’t tie me down ‘cause I’d never stay
Rebel Girl, Bikini Kill (1993)
”Rebel Girl” de la Bikini Kill a apărut din mișcarea riot grrrl din anii 1990, combinând energia punk rock cu ideologia feministă. Scrisă de liderul Kathleen Hanna, ca un omagiu adus prietenei și ca o dedicație pentru Tobi Vail, cântecul a celebrat prietenia feminină și rezistența.
Cu vocea sa brută și versurile puternice, „Rebel Girl” a provocat scena punk dominată de bărbați și a oferit o voce tinerelor care doresc să-și recupereze spațiul și să-și afirme identitatea. A inspirat o nouă generație de feministe să-și îmbrățișeze puterea și să provoace așteptările societății.
Rebel girl, rebel girl
Rebel girl you are the queen of my world
Rebel girl, rebel girl
I know I wanna take you home
I wanna try on your clothes
Love you like a sister always
Soul sister, rebel girl
Come and be my best friend
Will you, rebel girl?
I really like you
I really wanna be your best friend
Be my rebel girl
Formation, de Beyoncé (2016)
”Formation” a lui Beyoncé a făcut furori la lansarea sa, în 2016. Versurile și imaginile provocatoare ale cântecului au contestat stereotipurile rasiale și au celebrat rezistența și frumusețea femeilor de culoare.
De la referințele sale la brutalitatea polițienească și uraganul Katrina până la omagierea excelenței și succesului negrilor, ”Formation” a stârnit conversații importante despre rasă, feminism și intersecționalitate. Mai mult, le-a încurajat pe femeile de culoare să-și îmbrățișeze moștenirea și să-și afirme valoarea într-o societate care adesea le marginalizează și le anulează experiențele.
Y’all haters corny with that Illuminati mess
Paparazzi, catch my fly, and my cocky fresh
I’m so reckless when I rock my Givenchy dress (stylin’)
I’m so possessive so I rock his Roc necklaces
My daddy Alabama, Momma Louisiana
You mix that negro with that Creole make a Texas bama
I like my baby heir with baby hair and afros
I like my negro nose with Jackson Five nostrils
Earned all this money but they never take the country out me
I got a hot sauce in my bag, swag
I see it, I want it, I stunt, yellow-bone it
I dream it, I work hard, I grind ‘til I own it
I twirl on them haters, albino alligators
El Camino with the seat low, sippin’ Cuervo with no chaser
The Man, Taylor Swift (2019)
”The Man” de Taylor Swift oferă o abordare satirică a inegalității de gen și a standardelor duble în societate. Prin versuri și videoclip, Swift își imaginează cât de diferit ar fi percepute acțiunile și realizările ei dacă ar fi bărbat.
Subliniind disparitățile în modul în care bărbații și femeile sunt judecați și tratați, ”The Man” pune în lumină sexismul omniprezent care încă există în diferite aspecte ale societății, de la locul de muncă la mass-media.
‘d be a fearless leader
I’d be an alpha type
When everyone believes ya
What’s that like?
I’m so sick of running as fast as I can
Wondering if I’d get there quicker
If I was a man
And I’m so sick of them coming at me again
‘Cause if I was a man
Then I’d be the man
I’d be the man
I’d be the man
Formele de afirmare artistică feministe au servit de mult timp ca instrumente puternice pentru a contesta normele, a declanșa conversații și pentru a susține schimbarea socială. De la cuvintele sfidătoare ale lui Sojourner Truth, la critica satirică a lui Taylor Swift până la „Macarena” Erikăi, aceste cântece au deranjat, dar în cele din urmă au schimbat mentalități, remodelând atitudinile culturale și percepțiile despre gen și egalitate.
