Dacă n-ar fi apărut un meme cu George Simion care promite să o aducă pe Nicki Minaj la Saga, poate n-aș fi ajuns să scriu articolul ăsta. Dar meme-ul a apărut, iar eu am râs 3 minute și am zis „n-ai cum”. Apoi mi-am revenit și uite-mă pregătită să expun situația, pe de o parte detașat, antropologic, pe de o alta cu ochi critic, din pielea consumatorilor.
Înainte de toate, iată faptele, așa cum au fost. Primul weekend din iulie a venit cu distracție pentru (mai) toate buzunarele și muzică pe (aproape) toate gusturile, oferind românilor (și nu numai) o ofertă pe cinste: Saga (București, Romaero, 5–7 iulie) și Neversea (Constanța, 4–7 iulie). Până aici nimic neobișnuit: tot avem festivaluri de câțiva ani buni, unele cu vechime mai mare decât altele, unele cu istorie, altele care, după o ediție-două, din varii motive, s-au dat la fund. Să zicem că suprapunerea lor a dat ceva bătăi de cap festivalierilor împătimiți, din categoria celor care nu vor să rateze niciun mare eveniment al verii, dar nici asta nu e prea grav, pentru că, până la urmă, toate se cern de la sine.
Se cern și oamenii, unii în drum spre Constanța, bucuroși că au reușit să rupă de la lucru alea două zile din timpul săptămânii, alții prin capitală, ușurați de întârzierea anunțată de Saga, pentru că erau cam prinși prin meetinguri și ultimele lucruri de aranjat la birou (mai ales dacă au luat liber și luni, să poată sta până în zori cu Armin van Buuren, care se știe când ajunge pe scenă, dar nu se știe și când pleacă, pentru că omul chiar iubește ceea ce face).
Întârzierea ca întârzierea, n-ar fi pentru prima dată când se decalează un program, să zicem doar că Saga a pornit cu stângul, nu că și l-a scrântit de tot. Cel mai mare artist al primei seri a fost Hardwell – pentru el mi-aș fi dorit să stau până la trei, dar vibe-ul prost care m-a cuprins după ce m-a izbit aspectul dezolant, ca de penitenciar, al festivalului, nu m-a lăsat acolo decât până la ora 23:00, când am plecat. De menționat că am participat la Saga în interes de serviciu, altminteri ceea ce aș fi scris despre nu ar fi fost publicabil într-o revistă respectabilă (pe scurt, nu am plătit bilet, ci am lucrat în festival). Când o colegă mi-a spus să nu-mi pară rău că nu am stat până la Hardwell, nu aflasem încă ce se întâmplase. Nemulțumit de sonorizare, artistul s-a oprit după câteva minute explicând că nu poate performa în cabina DJ avută la dispoziție. A mai zis și că Saga nu i-a dat niciun ban și că se află acolo pentru public, dar pe românește n-are cu ce. A încheiat spunând Fuck Saga. Reacțiile au fost împărțite, însă cum nu ele fac obiectul expunerii mele, o să rezum cele două versiuni:
- nu așa ar trebui să procedeze un artist, lucrurile puteau fi spuse altfel, problemele de sunet ar fi putut fi remediate
- foarte bine, bravo lui, Saga oricum a avut mari probleme la capitolul sonorizare și anul trecut, cineva trebuia s-o zică.
Replica Saga apărută pe Facebook-ul lor a fost cald cu rece: au transmis artistului că le pare rău că alți artiști și DJ de la toate scenele au performat vineri la Saga, dar numai el nu, însă au încheiat prin „Nothing but love, and we wish you well”. Au mai spus și că ar fi rezolvat orice problemă tehnică rapid și fără efort dacă i-ar fi anunțat și nu s-ar fi oprit atât de repede. Dar și că au făcut tot posibilul să îi răspundă cerințelor, chiar și celor financiare. Dacă e să-l apăr pe Hardwell, povestea îmi sună a picătura care a umplut paharul, dar cum nu sunt aici să apăr pe nimeni, cel mai probabil, lucrurile chiar ar fi putut sta diferit dacă artistul ar fi fost mai puțin impulsiv.
Putem spune că abia în acest punct Saga și-a cam luxat piciorul, dar cum vorba e și mâine o zi uneori chiar este valabilă, iată că sâmbătă au venit și mai mulți oameni decât am văzut vineri, bâlciul – pardon – festivalul a continuat liniștit, artiștii au pus muzică fără să se plângă, lumea s-a acomodat într-un final cu ideea de a plăti băuturile cu brățara încărcată în festival și mâncarea cu numerar sau card: cu toate că festivalurile au obișnuit participanții să scape de grija banilor/cardurilor prin plată exclusiv de pe brățara special destinată, dar nu și festivalul Saga, care, din cauza datoriilor de anul trecut, a găzduit comercianți care au preferat metoda sigură – venind cu POS-urile lor și debusolând puțin oamenii în prima zi.
Cu alte cuvinte, lucrurile s-au îndreptat pe un făgaș normal. Nu și în cazul meu, dar nu se pune, eu am venit în interes de serviciu, deci sper că nu pasă nimănui de faptul că a doua zi am tras de mine să îi prind puțin pe PARAZIȚII, pentru ca apoi să mă retrag (cu o oră mai târziu, ce-i drept, decât în seara anterioară) păstrând pe retină imaginea tristului penitenciar părăsit – pentru că altă comparație nu găsesc locului hidos unde și-au făcut locul o mână de scene care au adus peste marele container din beton jocuri de lumini ca la carte (măcar atât) și o duzină de branduri chiar bine puse la punct, cu identități vizuale de nota zece: de parcă ai fi pus câte un fruct exotic din loc în loc într-un car plin cu balegă. Cu siguranță în lipsa brandurilor care au făcut treabă bună la festival – pentru că ăsta le e rolul și obiectivul – aș fi plecat imediat după ce mi-aș fi terminat treaba, dar prezența lor mi-a ținut curiozitatea profesională în alertă și pe mine niște ore în plus pe acolo.
Fără incidente, așadar, sâmbătă. Ultima zi, duminică, a adus cei mai mulți oameni prezenți, iar unde oamenii sunt mai mulți, și entuziasmul e mai mare, și, deși nu m-a interesat mai nimic din line-up-ul Saga (cu excepția artiștilor deja menționați), n-am avut cum să nu aflu că foarte mulți oameni au venit duminică pentru Nicki Minaj (da, și Armin, dar ea trebuia să apară pe scenă înaintea lui, deci să-i luăm pe rând). Trebuia, pentru că înainte cu câteva ore de reprezentație, artista a anunțat pe sociale că din motive de securitate personală alege să nu mai vină în București pentru momentul ei din Saga. Nu o cunosc pe această doamnă, dar oamenii cu care am discutat în interes de serviciu au fost de-a dreptul devastați, deci cred că e o tipă foarte de treabă de s-au supărat atât de tare aflând că nu mai vine.
Punctul acesta al poveștii a declanșat creativitatea creatorilor de meme cărora le sunt recunoscătoare că știu cum arată Nicki Minaj (din vedere hai că-mi era cunoscută, de treabă, cum bănuisem). Tot acest moment ne aduce la Neversea, atât la propriu, cât și la figurat.
La propriu, pentru că cei de la Neversea au făcut o mișcare de geniu postând pe sociale: „Dacă ați rămas fără festival, sunteți bineveniți la Neversea în această seară. Inclusiv stafful. Primul tren din București pleacă la 22:30. Vă așteptăm și vă iubim!” și informații suplimentare, dedesubt, pentru cine încă s-ar mai fi îndoit de faptul că trăiește în țara unde plătești pentru un festival să te duci la altul: „This is for real. Vino cu brățara de la alt festival și cu buletinul la punctul de check-in și primești access. Save this night and enjoy the sunrise!”.
La figurat, pentru că începusem povestea cu ambele personaje, Saga și Neversea, și poate s-a crezut că am pierdut Neversea-ul pe drum, dar nu, iată că se închide cercul și singurul personaj pierdut pe drum de pe-aici pare să fie Saga. Oricum, anunțul lui Nicki a apărut la ora opt seara, Neversea a lansat invitația o oră mai târziu, deci șansele de a ajunge la timp la gară erau destul de mici în cazul persoanelor care cântăresc deciziile măcar câteva minute înainte de a acționa. Se pare, însă, că măcar câțiva festivalieri chiar au ajuns să vadă răsăritul la Neversea, ceea ce nu i-a împiedicat pe cei de la Saga să posteze luni pe Facebook „Nu a prins nimeni trenul”. Tocmai datorită acestei postări am aflat că unii l-au prins: pe lângă comentariile cu replici precum „Nici măcar Niki Minaj” vedem și poze cu brățara Neversea sau filmări din cadrul Neversea ale celor care au migrat de la un festival la altul.
Trăgând linie și observând oamenii am remarcat o adaptare rapidă: cei mai mulți au ales să continue distracția la Saga în condițiile date, nu știu și câți au plecat spre Neversea, deși șoferul de Uber cu care m-am întors acasă a zis că a luat și el clienți de la Saga să-i ducă la gară – e drept că n-am întrebat dacă au și ajuns la timp, dar cert e că veselia a continuat și gustul amar al unora va fi în scurt timp înecat în alcoolul servit la alte festivaluri care mai urmează.
Iar acum, să fac o excepție de la scrierile mele, lăsându-vă cu un final fericit. Spuneam mai devreme că Armin van Buuren e un DJ care iubește atât de mult ce face, încât știi când vine, dar nu știi când părăsește scena, rămânând multe ore peste cele din program în închiderea fiecărui mare eveniment pe unde ajunge. Iată că, de data asta, a anunțat bucuros la story că va începe mai devreme, pentru că a avut loc o schimbare în program. Și așa a fost. A început la scurt timp după ce ar fi trebuit să încheie Nicki, făcându-i pe oamenii rămași să uite de neplăceri, sunetul a fost excelent (nu-mi dau seama dacă organizatorii au reglat ceva între timp sau am devenit eu deodată mai puțin cârcotașă), iar eu am stat până la două noaptea să-l ascult, deși, când a început, mă întrebam debusolată, cine-i ăsta, maică, că nu e nimeni acum în program. Well, bătrânețile.
