Sunt mamă și am să fiu pe cât de sinceră posibil: nu prea mă dau în vânt după copii

De câte ori vi s-a întâmplat să vă luptați, ca femei, cu propriile sentimente confuze legate de maternitate? Unde intervine o limită sănătoasă atunci când este vorba de afișarea disponibilității mental-emoționale pentru situațiile în care ceilalți încearcă să își ventileze frustrările propriului rol de părinte?

Sunt mamă și am să fiu pe cât de sinceră posibil: nu prea mă dau în vânt după copii. 

Știu că e un subiect considerat adesea tabu din punct de vedere social și că riști o etichetă drastică atunci când afirmi acest lucru, mai ales din ipostaza de femeie, dar știu cu certitudine că sunt destul de multe femei, majoritatea dintre ele chiar mame, care resimt adesea nevoia de a lua o pauză de la presiunea de a manifesta deschidere în această direcție.

De unde vine această lehamite mascată de a te lăsa impresionată de povestirile care vin la pachet odată cu dicuțiile purtate cu un părinte dornic să împărtășească multiple detalii despre odrasla sa? Sau incapacitatea de a te bucura pe deplin de prezența unui copil care nu îți aparține, mai ales în contexte în care ți-ai dori ca atenția ta să vizeze strict adultul cu care te afli în contact direct?

Cel mai probabil de la așteptările pe care societatea le are de la femei. 

Vrem ca femeia să fie mama tandră, afectuoasă, lipsită de egoism și dornică de sacrificiu, atât când vine vorba despre propriul copil, dar de cele mai multe ori așteptarea este ca această dragoste îngăduitoare să se reflecte și asupra soțului, uneori un copil mai mare, a cărui mamă și-a pus pe pauză vechile îndatoriri.

Vrem ca ea, în afara carierei care să-i valideze competențele, să fie și soția atrăgătoare, gospodina îndemânatică și partenera isteață și amuzantă cu care să ne mândrim în cercurile de prieteni. Cu toate acestea, am prefera ca atunci când socializează cu amicele sale să fie interesată și implicată în tot ceea ce ține de bunăstarea și activitatea copiilor pentru a menține activ rolul de mamă care ne place să credem în secret că i se potrivește cel mai bine.

Considerăm că femeia rulează pe fundal un soft matern care o determină să-și activeze empatia și tandrețea față de copii în general și atunci când pășim într-o încăpere însoțiți de un bebeluș, pupilele acesteia se vor dilata conform programării genetice și instant timbrul vocii va deveni drăgăstos și alintat. Că dacă avem nevoie zece minute ca cineva să ne supravegheze odrasla, o actuală sau viitoare mămică se va oferi în mod natural să își intre în rol. 

Atunci când se produce, refuzul sau răceala venită din partea acesteia ne ia prin suprindere. Poate la fel de mult ca auzul veștii că o femeie nu își dorește copii. Ne ofensează această declarație de parcă decizia ei ne afectează direct bunăstarea și calitatea vieții. Ne pregătim să o confruntăm cu argumente care par logice din propria perspectivă și insistăm, dacă avem ocazia, să îi așezăm un copil în brațe care să îi trezească gânduri mai bune și să o deturneze de pe pista greșită pe care se încăpățânează să pășească.

Puțini iau în calcul că adesea femeia este obosită, depășită sau plictisită de interacțiunea cu propriul copil, nu are nevoie de un stimul nou care să îi aducă aminte tot ce simte că face greșit din ipostaza maternă  în care uneori se simte prizonieră din cauza lipsei de suport. 

Multe mame răsuflă ușurate când au ocazia să ia o pauză de la supravegherea propriului copil și pot desfășura activități de adult care să le ofere posibilitatea de a-și reaminti ce înseamnă să te pui din când în când pe primul loc și nu au chef și răbdare să tolereze prezența altui copil, chiar dacă acesta vine la pachet însoțit de proprii părinți. 

Am pierdut câțiva prieteni pe drum care nu au putut să accepte faptul că există activități destinate copiilor și activități care vizează strict adulții, iar lipsa de sincronizare dintre cele două este benefică pentru nicio parte. De asemenea, în calitate de părinte care a reușit să crească treptat doza de autonomie a propriului copil și l-a învățat că prezența lui nu este necesară în anumite contexte, nu sunt dispusă ca pe timpul meu liber să mă prefac îngăduitoare, riscând să nu-mi pot duce o idee până la capăt pentru că pe fundal există constant o negociere sau o explicație care nu îmi captează interesul. 

Util ar fi să nu mai presupunem din oficiu că mamele sunt interesate constant de ce au zis, făcut, descoperit alți copii sau că le face plăcere instinctiv să fie înconjurate de bebeluși energici și vorbăreți. Nu de alta, dar sunt foarte multe șanse să pornim la drum cu o premisă greșită care să ne coste ulterior pierderea unei relații de prietenie.