Străinii care au documentat un an viața la țară în România prezintă documentarul „Făurit în Teișani”

Începând din vara anului 2012 și până în prezent, deci de mai bine de 9 ani, Curba de Cultură activează în comuna Izvoarele și comunele adiacente, precum și în orașul Vălenii de Munte implementând proiecte locale, naționale sau chiar internaționale cu și pentru tinerii din comunitate, aceasta fiind în definitiv misiunea organizației.

Unul dintre acest proiecte este „Descoperă Teișani”, desfășurat din mai 2020 până în noiembrie 2021. În acest interval, patru voluntari internaționali din Spania, Mexic, Suedia și Italia s-au reunit cu scopul documentării și promovării stilului de viață autohton și a particularităților acestuia în comuna Teișani, Prahova, precum și a turismului sustenabil.

De ce voluntari străini? Deoarece Curba de Cultură și-a dorit ca această promovare a comunității să aibă loc și la nivel internațional, iar pentru acest lucru a fost necesară o perspectivă străină. Mai mult decât atât, această perspectivă exterioară oferă o viziune diferită asupra caracteristicilor cu care noi suntem deja obișnuiți, scoțând la iveală specificitatea și particularitățile zonei într-un mod unic.

De-a lungul șederii lor de un an de zile în comuna Teișani, cei patru voluntari internaționali au deprins noi abilități și cunoștințe și și-au dezvoltat competențele, folosindu-se de acestea pentru a cerceta trecutul și realitatea actuală a comunei, modul de viață, comportamentele și atitudinile localnicilor, zonele și potecile care trebuie neapărat explorate, bucate gustoase și obiceiuri tradiționale. Au cunoscut locuitori din toate cele cinci sate ale comunei (Bughea de Sus, Olteni, Ștubeiu, Teișani și Valea Stâlpului) și le-au descoperit gospodăriile și rolurile acestora în comunitate. Au avut ocazia să lucreze cot la cot cu cei pe care i-au cunoscut, filmat și intervievat, acest lucru însemnând uneori că s-au întors acasă înnămoliți sau înțepați de albine, dar fiind întotdeauna bucuroși și entuziasmați de experiențele trăite. Munca lor îndelungată are mai multe rezultate, cele mai substanțiale dintre acestea fiind un documentar etnografic, o monografie culturală și un website.

Documentarul etnografic „Făurit în Teișani” prezintă viața și deprinderile din zonă prin discuția cu șase locuitori ai comunei, prezentând și priveliști specifice locului. Pentru că nu toate persoanele cu care voluntarii au discutat și petrecut timp de-a lungul stagiului au putut fi introduse în acest scurt documentar, mai multe materiale și interviuri pot fi vizualizate pe canalul de youtube Curba de Cultură.

Pe lângă lucrurile surprinse în documentar, voluntarii au pus laolaltă o serie de articole proprii despre istoria, tradițiile și elementele sociale ale comunei; o serie de rețete împărtășite de localnici și o adunare de trasee de drumeții într-o monografie culturală care poate fi descărcată de pe website-ul proiectului. Toate cele colectate de voluntari în timpul anului au fost urcate și pe o pagină web creată special: discover.teisani.ro.

Curba de Cultură își propune nu doar să trimită materialele la administrații și instituții din comunele de pe Valea Teleajenului și orașele mari din împrejurimile județului Prahova, ci și să organizeze trei evenimente de lansare:

  • Centrul de Tineret Teișani (DJ100N 151), pe data de 16 octombrie, de la ora 16;

  • Brașov, la Centrul de Tineret Brașov administrat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Brașov (Suișul Castelului 2-4), pe data de 23 octombrie;

  • Ploiești, la Biblioteca Județeană Nicolae Iorga (Sublocotenent Erou Călin Cătălin 1), pe data de 25 octombrie.

Accesul la toate cele trei evenimente se face doar cu confirmare la 0743 756 423 (WhatsApp) și necesită prezentarea la intrare a certificatului verde sau a dovezii trecerii prin boală cu 15-180 de zile în urmă, conform reglementărilor în vigoare. Masca se va purta de asemenea pe toată durata evenimentului.

Ultimele articole

Related articles

1 comentariu

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici