„stepă și transă” – și de citit, și de ascultat 

Cînd făceam CenaKLUb Tiuk încă-n vechiul Rockstadt din Brașov, m-am împrietenit cu un foarte tînăr basarabean, student la Facultatea de Silvicultură/Universitatea Transilvania, ceea ce mie mi se părea fascinant, gîndindu-mă c-o să se întoarcă-n R. Moldova, care are trei copaci în cruce. Păi, după o ediție de cenaklub Dumitru mi-a zis că el îşi bagă picioarele-n Facultatea de Silvicultură, dar nu şi-n Braşov, fiindcă la anul se va întoarce în oraş, dar o să facă ce-i place, o să învețe la Facultatea de Litere. Întrebîndu-mă ce părere am, i-am zis că eu cred că e mai înțelept să absolvească Silvicultura, apoi să intre la Litere la master, nu merită să dai vrabia din mînă pe cioara de pe gard, cum ar veni, mai ales că era deja-n anul II, pe sfîrșite, deci mai avea doar un an pînă la absolvire. 

L-am mai văzut pe Dumitru Fanfarov abia în anul următor, la altă ediţie a CenaKLUb-ului Tiuk, deja student la Litere, iar volumul său de debut, Stepă și transă (cîștigător al concursului „Max Blecher”, 2020) ne demonstrează că trebuie să ne urmăm visele, oricît de fragile şi periculoase ar părea acestea. 

Stepă și transă de Dumitru Fanfarov e un volum unic de poezie, care nu poate fi comparat cu nici o altă carte de poezie din literatura română, un volum hip hop anarhist, introvertit, original, antisocial („bag pula-n reţea şi bag pula-n reţete”).

Dumitru şi-a găsit stilul din prima şi a menţinut ritmul – obsedant, de la primul vers la ultimul, o carte pe care MC-ul nostru ar putea s-o cînte cap-coadă – ar merge perfect un audiobook sau un album muzical care să se bazeze pe textele astea în transă! Ar rupe! Cum ar zice Baștovoi de la vîrsta lui Fanfarov, înainte să se călugărească: „Dumnezeu, mă auzi?” 

PS: Între timp Dumitru s-a întors la Chișinău și a realizat albumul la care visam cînd i-am citit cartea. Se numește „stepă și transă delete” și poate fi ascultat (sau cumpărat de) aici. 

(„stepă și transă delete este un album de debut care s-a născut în urma unui lung vagabondaj de studio. Deși reluată de nenumărate ori, înregistrarea a avut loc la Chișinău, în cadrul studiolui SPD și a Ministerului Subculturii, cu ajutorul lui VonAim și al lui Alex GL. Este variantă auditivă a volumului de poezie stepă și transă, semnat de Fanfarov la editura Max Blecher. Sau mai degrabă o derivare a acestuia”). 

Dar să nu-i pierdeți concertul, cînd îl prindeți la voi în oraș, fiindcă chiar acum Dumitru Fanfarov e într-un turneu prin țară cu „stepă și transă delete”. Lectură și audiție plăcută și utilă! 

Dumitru Fanfarov, stepă și transă, Max Blecher, 2020


Fotografii de Mihail Vakulovski.

mm
Mihail Vakulovski
Mihai Vakulovski (n. 1972, R. Moldova) a absolvit în 1994 Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova, în 2002 își susține doctoratul la Universitatea București. Debut – în 1997, cu volumul de poezie Nemuritor în păpușoi. A publicat cărţi de poezie, proză, teatru, critică literară, eseu, istorie recentă, interviuri, antologii, majoritatea premiate (cea mai recentă – Tata mă citeşte şi după moarte (poVeste 18+ despre copilăria sovietică & despre copilăria Uniunii Sovietice), Humanitas, 2020). Prezent în mai multe antologii din țară și din străinătate, traduceri în engleză, germană, rusă, franceză, italiană, spaniolă, catalană, greacă, lituaniană. A făcut parte din echipa naţională a României la Finala Cupei Naţiunilor de la Baku (2007) la jocul intelectual „Ce? Unde? Cînd?”. Traducător din literatura rusă (Daniil Harms, Victor Erofeev, Vladimir Sorokin, Frații Presniakov, Venedikt Erofeev, Mihail Kononov, Zahar Prilepin, texte din muzica rock, Alexander Litvinenko & Yuri Felshtinsky etc.). A cîştigat Premiul Librarul Anului, oferit de Festivalul Internaţional de Poezie şi Muzică Poezia e la Bistriţa (2018). Fondator al revistei web Tiuk! (tiuk.reea.net), alături de Dan Perjovschi, Carmina & Alexandru Vakulovski. Fondatorul și realizatorul CenaKLUbului TIUK.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici