„Nici nu mai ştiam dacă
vreau să dorm
sau să mor”
„Starul” de Yukio Mishima (Humanitas Fiction) este un microroman psihologic despre un tînăr artist de cinema, Yutaka Mizuno, care la 23 de ani nu mai are viaţă personală din cauza popularităţii sale imense. Omul practic nu are intimitate, tot timpul fiind în centrul filmărilor şi încercînd să-şi mulţumească fanii care nu-l lasă nici să respire – între filmări, că între filme nu are pauze („Eu eram ceea ce doreau ei să devină, „modelul” lor”). Oameni simpli („Mă uimeşte întotdeauna să văd cît de multe fete urîte sunt membre în cluburile fanilor”) care, de fapt, habar n-au despre el şi viaţa lui, cu munca lui istovitoare şi trăirile lui interioare şi singurătatea lui („Oricît le-ai explica oamenilor obişnuiţi, nu-i poţi face să înţeleagă ce înseamnă, în realitate, să fii „văzut”, să fii în atenţia tuturor. Ceea ce ne face să devenim centrul atenţiei totodată ne şi alungă din societate şi ne marginalizează”).
Lui Yutaka Mizuno îi place să mediteze la tot ce vede, la condiţia lui, dar şi a altora. Fiind atît de faimos, toată lumea îl iubeşte, toate actriţele vor să-i fie aproape, să joace cu el. La un moment dat, o actriţă respinsă de regizor intră în cadrul lui, apoi încearcă să se sinucidă. Atunci toţi sunt lîngă ea, ajunge în centrul atenţiei şi el se gîndeşte că în acele momente ea a fost faimoasă, chiar dacă fără voia ei, şi că asta e faima, apare pe neaşteptate şi e trecătoare. La un moment dat printre fanii lui cineva fura şi atunci hoţul murdar a atras toată atenţia, la fel ca el, starul strălucitor…
Fiind mereu ocupat cu munca, interviurile şi autografele, starului Yutaka Mizuno nu-i rămîne să-şi facă o relaţie decît cu asistenta sa mai în vîrstă decît el cu vreo zece ani şi nu prea frumoasă, Kayo Futoda, unica persoană faţă de care starul nu foloseşte măşti, fiindcă împreună ţin piept realităţii:
„Îmi era alături în fiecare zi, avînd grijă să-mi fie mereu la îndemînă trusa de machiaj şi scaunul pliant. Avea cel mult 30 de ani, însă nimeni nu-i dădea mai puţin de 40. Nu-i păsa deloc cum arăta. Îşi prindea părul într-o coadă simplă. Cînd zîmbea, lăsa să i se vadă cei doi dinţi de argint din faţă. La suprafaţă părea că e tare toantă şi făcea o mulţime de stîngăcii, dar, în realitate, era o fată foarte inteligentă şi totodată complicele meu, partenerul meu de înşelăciune. De fapt, sincer să fiu, cred că ea-şi juca rolul mai bine decît mine. (…) Într-un final, am făcut dragoste. (…) De fapt, relaţia noastră era una foarte abstractă. (…) În legătura dintre noi nu era nimic natural, nimic adecvat, nimic care să se potrivească cu aşteptările obişnuite ale oamenilor, iar conştientizarea permanentă a acestor lucruri ne dădea o stare de euforie. De aceea era absolut necesar să păstrăm secretul cu cea mai mare grijă. Părinţii mei ne tolerau tacit, iar Kayo făcea tot posibilul să ţină mascarada în picioare. Nu pentru că s-ar fi temut de vreun scandal, ci din pura plăcere de a înşela lumea. Pornind de la prezumţia că toate femeile de pe lumea asta mă doreau, Kayo se bucura nespus să deţină monopolul asupra mea. Pentru aceasta, urîţenia îi era indispensabilă şi, ca o sfîntă, îşi expunea triumfătoare, în văzul întregii lumi şi al meu, vîrsta şi urîţenia. Aşa am ajuns să îmbrăţişăm, cu mult entuziasm, înşelătoria. (…) Fata asta avea darul să-mi citească limpede şi cele mai nedesluşite sentimente”. Fata asta cu care trece mai uşor prin viaţa şi realitatea pe care aşa o suportă mai uşor şi chiar o poate păcăli. Starul obişnuieşte să lipească pe peretele din camera lui afişul filmului la care lucrează în acel moment şi, oricît de obosit ar fi după filmări, cînd se întoarce acasă, „parcă prindeam din nou puteri. Pentru că şi atunci cînd făcusem fotografiile pentru afiş fusesem la fel de obosit, iar zîmbetul de atunci era şi el o mare minciună”.
„Starul” de Yukio Mishima este un roman autobiografic („Povestea atît de complexă psihologic a lui Yutaka Mizuno, un tînăr actor de filme cu gangsteri, se bazează, în parte, pe propriile experiențe actoricești ale lui Mishima. Este o operă literară reper pentru Japonia secolului XX” — Barnes and Noble”), care ne aminteşte să nu avem prejudecăţi despre oameni pornind de la profesia sau statutul lor social, fiindcă, de fapt, habar nu avem ce-i în sufletul lor, ce gîndesc şi cum trăiesc aceşti oameni în realitate. Lectură plăcută şi utilă!
(Yukio Mishima, „Starul”, Humanitas Fiction, 2023; traducere de Andreea Sion)
