„Singura regulă a călătoriilor este: să nu te întorci același ca cel care ai plecat în călătorie, să te întorci schimbat.” (Anne Carson)
De multe ori, în călătoriile din lumea largă, descoperim în drumurile noastre camere de hotel, apartamente Airbnb, casele prietenilor care adeseori ne inspiră să ne gândim la cum arată o locuință ideală. Ne întoarcem în locuințele noastre cu o idee nouă pentru cum am putea rearanja mobila, un mod nou de a face camera mai luminoasă, un gând despre cum am putea reorganiza bucătăria. În mod similar în călătoriile noastre, dacă ajungem să vizităm spații publice precum parcuri, grădini sau biblioteci, ne întoarcem acasă cu idei despre cum am vrea să arate și la noi spațiul public.
De cele mai multe ori însă, în călătoriile noastre grăbite, nu reușim să înțelegem pe deplin cum funcționează locurile pe care le vizităm. Chiar dacă tranzităm aceleași spații și ne cazăm în aceleași cartiere cu localnicii, rămânem mereu cu senzația că ne scapă ceva. Asta din cauză că nu apucăm să și locuim în acele locuri, ci poate cel mult să interacționăm temporar cu locuințe și cu spații publice, fără a face și legătura între ele. Pentru că locuința și locuirea sunt două elemente distincte, dar dependente una de cealaltă. Locuința este locul unde se adăpostesc funcțiunile de bază ale existenței, iar locuirea este acea proximitate de spații, dotări și amenajări complementare din vecinătatea locuinței. Altfel spus, supraviețuim în case, dar trăim mai ales în jurul lor, acolo unde găsim acele locuri în care ne întâlnim cu ceilalți, în care luăm parte și contribuim la societate.
De-a lungul evoluției locuinței moderne, anumite activități au fost externalizate din locuință, fie din motive de spațiu, fie din nevoia unui salt calitativ. Acestea au fost grupate în clădiri specializate, unde s-au putut dezvolta și unde au devenit accesibile tuturor. În jurul folosirii lor colective s-a dezvoltat interacțiunea socială și sentimentul de apartenență la un loc, la un cartier, la o comunitate. Această apartenență, pe care de cele mai multe ori nu o putem experimenta atunci când călătorim în alte orașe, se formează în timp și are nevoie de spații dedicate pentru a se menține.
Uneori însă, călătoriile ne fac să vedem cu alți ochi locurile de unde am plecat și unde ne întoarcem. Tot ca o călătorie, dar poate într-o lume distopică, a avut loc recenta pandemie. Atunci am realizat că oricâte filme am vedea pe laptop, oricâte cărți am avea în casă, oricâte tururi virtuale și cursuri online am face, ele rămân niște surogate față de variantele lor autentice, cărora le-am resimțit acut lipsa. Dincolo de amplitudinea spațiilor sau de capacitatea tehnică a variantelor lor publice, ce ne-a lipsit poate cel mai tare a fost mai degrabă tocmai acel ingredient al socializării asociat acestor programe pe care nu îl puteam regăsi în variantele individualizate ale locuinței personale. Acea emoție colectivă a receptării unui film sau a unui spectacol de teatru, forfota oamenilor și a ideilor din bibliotecile publice, micile interacțiuni cotidiene ale mersului la școală nu au putut fi replicate virtual. Pentru că, de fapt, ne-a lipsit locuirea. În cartea „Palaces for the People”[1] sociologul Eric Klinenberg povestește despre infrastructura fizică, care poate întreține socializarea și susține comunitatea prin simpla sa folosire, chiar și fără o intenție explicită din partea utilizatorilor. Această „infrastructură socială” este de multe ori esențială supraviețuirii comunității și membrilor ei și devine vizibilă mai ales în momente de criză. Astfel, dincolo de o rețea de locuințe și spații publice, locuirea este de fapt o acțiune, o călătorie zilnică prin care se formează obiceiuri și relații generatoare de comunitate.
Din această perspectivă, bibliotecile publice funcționează ca o componentă a infrastructurii sociale, ce susține locuirea extinsă. Odată cu proiectul de modernizare a societății românești, bibliotecile s-au dezvoltat ca parte din sistemul de spații și programe ce facilitează accesul locuitorilor la cultură, educație și, în general, la cunoaștere. În ciuda intențiilor proiectate, istoria locală a bibliotecilor este traversată de o stare de precaritate permanentă și de neajunsuri materiale. Subfinanțate, sau dacă nu chiar desființate cu totul, bibliotecile au devenit în ultimele decenii din ce în ce mai invizibile în discursul public, în contextul lipsei unei viziuni și chiar a dorinței pentru reorganizarea lor. Paradoxal, tocmai aceste neajunsuri au generat solidaritate și apropriere din partea utilizatorilor care, cot la cot cu bibliotecare și bibliotecari activi și generoși în eforturile lor, s-au angajat într-un fel de „mentenanță radicală” a bibliotecilor. Biblioteca publică a devenit „biblioteca noastră”. Astfel, prin contribuția și participarea directă a utilizatorilor și a unor organizații suport, susținute de investițiile administrațiilor locale și județene, bibliotecile se pot reinventa ca centre comunitare construite în jurul producției și schimbului de cunoaștere socializată.
În procesul de reinventare al bibliotecilor moderne, definirea spațiului de bibliotecă este în centrul procesului. Modelul celor patru spații, implementat în bibliotecile daneze, poziționează biblioteca la intersecția dintre: (1) Spațiul inspirațional care oferă utilizatorilor experiențe stimulante și cu sens; (2) Spațiul de întâlnire ca spațiu public deschis unde poți întâlni oameni care gândesc ca tine, dar și oameni care au alte viziuni asupra lumii; (3) Spațiul de învățare unde copiii, tinerii și adulții pot explora lumea și își pot dezvolta abilitățile; (4) Spațiul performativ care susține trecerea de la servicii ale bibliotecilor axate pe colecții la creație prin acces la materiale, echipamente, dar și artiști, designeri, dezvoltatori de produse multimedia.[2]
Realitatea spațiilor de biblioteci publice de la noi e descrisă de un alt careu al realităților. (1) Spații care nu respectă recomandările, regulamentele și nu au avizele necesare pentru accesibilitate, siguranță la incendiu sau la cutremur; (2) Spații fără sistem de încălzire/climatizare, neadaptate pentru a fi eficiente termic. (3) Spații închiriate pe perioade scurte care fac investițiile din bani publici pentru modernizare aproape imposibile. (4) Spații de bibliotecă unde în afară de rafturi și cărți nu mai ai loc nici măcar de acces la o toaletă. În acest sistem subfinanțat și fără susținere în dezvoltare, acolo unde avem comunități unde „biblioteca noastră” este vie, avem urme ale unor altfel de spații. (1) Spațiul inspirațional – unde adolescenții sunt invitați în cadrul unor proiecte precum ‘Dare to Care / Îndrăznește să-ți pese’ [3] sau ‘Clubul fetelor puternice’ [4] să schimbe locul din banca școlară, să se așeze pe pufi colorați, în bibliotecă, și să discute teme ce îi ajută în dezvoltarea lor personală, teme pe care nu au unde și cu cine să le discute în altă parte. (2) Spațiul de întâlnire – unde la șezători precum cele organizate la biblioteca din Avrig, Sibiu, se întâlnesc generații diferite și (re)discută, pentru a conserva sau/și reinterpreta obiceiuri locale; (3) Spațiu de învățare care prin cluburi de robotică, de programare, cluburi Impact, cluburi de învățare a unei limbi străine sau chiar a limbii române [5] se transformă permițând interacțiune, activități de grup și echipamente noi. (4) Spațiu performativ – există în bibliotecile noastre prin spații de concerte sau expoziții, cum e spațiul de la Biblioteca Județeană Petre Dulfu din Maramureș, care pune la dispoziția utilizatorilor și o colecție unică de instrumente muzicale, colecția compozitorului și etno muzicologului Iosif Herțea. [6]
Totuși, din câteva exemple de bună practică nu putem construi un sistem de instituții moderne la nivel național. În contextul fragmentării, privatizării și dispariției spațiilor comunitare, locuitorii au redescoperit bibliotecile ca pe niște „case ale comunității” sau Agore în miniatură [7], unde pot să participe și să contribuie și dincolo de schimbul de carte. Pornind de la interesul pentru carte și de la rolul lor de distribuție a cunoașterii, bibliotecile au dezvoltat în timp o capacitate de a găzdui și genera comunitate în jurul acestor activități. Tocmai această evoluție a unor biblioteci publice spre funcționarea lor ca centre comunitare informale demonstrează potențialul acestui spațiu de a se reinventa și de a contribui, dincolo de accesul la cultură și educație, la creșterea calității vieții [8]. Susținerea bibliotecilor publice pe măsura nevoilor locuitorilor nu înseamnă doar indivizi mai bine informați, ci și mai bine echilibrați emoțional, mai integrați într-o comunitate unită de interese și de practici similare, care devin rezilienți și solidari în situații de criză.
În același timp, prin practica folosirii resurselor comune, prin circularea ideilor, prin accesul la cunoaștere diversă de calitate, prin încurajarea inițiativei și a interacțiunii, utilizatorii bibliotecilor se formează ca cetățeni conștienți de capacitatea și rolul lor într-o societate democratică. Asociată locuirii, biblioteca poate funcționa ca un laborator, unde utilizatorii pot modela funcționarea și contribui la dezvoltarea programării spațiului după nevoile și aspirațiile lor. Aici, instrumente și procedurile sistemice specifice organizării bibliotecilor, se pot articula cu abordări mai creative, personalizate, adaptate contextului local, specifice caracterului fiecărei comunități. Astfel, bibliotecile comunității lasă loc participării și contribuției utilizatorilor, ca o modalitate de articulare între programul distribuției culturii și educației și practica locuirii.
În viitoarele călătorii prindeți și vizita la o bibliotecă publică. Le veți găsi ușor pe hărți sau în drumurile voastre prin cartierele orașelor. Faceți-vă curaj să intrați, să stați în spațiul acela, să vedeți cum e utilizat de localnici și cum se trăiește având la dispoziție astfel de spații. La întoarcere căutați în comunitățile voastre spații care vă aduc aminte de acele vizite, de acele spații comune de creștere. Biblioteca publică din comunitatea voastră poate fi un astfel de spațiu. Mergeți să o vedeți, implicați-vă în a-i înțelege situația, contribuiți direct sau indirect la povestea ei și apoi cereți, discutați și votați în consecință.
[1] Klinenberg E., 2020. Palaces for the People: How to Build a More Equal and United Society. London: Vintage.
[2] Jochumsen, H., 2020. The Four-Space Model. Modelprogrammer.slks.dk.
[3] Reinforced and upgraded youth group methodology on building healthy relationships in rural and small urban communities of Romania, through the public libraries network https://cridl.org/2021/10/14/reinforced-and-upgraded-youth-group-methodology-on-building-healthy-relationships-in-rural-and-small-urban-communities-of-romania-through-the-public-libraries-network/ (accesat 1.05.2023)
[4] Girl Power Network – Rețeaua fetelor puternice din rural https://www.progressfoundation.ro/girl-power-network-reteaua-fetelor-puternice-din-rural/ (accesat 1.05.2023)
[5] Bibliotecile –HUB-uri de suport pentru refugiați și comunitate https://www.noi-orizonturi.ro/bibliotecile-hub-uri-de-suport-pentru-refugiati-si-comunitate/ (accesat 1.05.2023)
[6] Biblioteca Județeană “Petre Dulfu”, Baia Mare, Colecția ”Iosif Herțea” https://www.bibliotecamm.ro/galerii/colectia-iosif-hertea/ (accesat 1.05.2023)
[7] Lupu, M., 2019. Fighting Back with Democracy. https://educab.org/fighting-back-executive.html (accesat 1.05.2023)
[8] Vezi și relația dintre funcționarea bibliotecilor publice și infracționalitate, Borges F.N., Amir and Nowicki, Jennifer and Shakya, Shishir, 2021: Do Public Libraries Help Mitigate Crime? Evidence from Kansas City, MO. https://mpra.ub.uni-muenchen.de/111073/ (accesat 1.05.2023)
Articol scris în colaborare cu Alex Axinte.
Alex Axinte este arhitect, cercetător și educator care trăiește și lucrează la București. Este interesat de documentarea și susținerea practicilor informale de gestiune a spațiilor comune, în contextul locuirii colective din orașul post-socialist. Alex este implicat în proiecte de cercetare prin acțiune, educație aplicată, design participativ și activare culturală și civică și este co-fondator al practicii spațiale studioBASAR (2006). În contextul doctoratului pe care îl desfășoară la Universitatea din Sheffield a inițiat Garaj DESCHIS în 2020 în cartierul Drumul Taberei, un spațiu-proiect de cercetare, învățare reciprocă și activare culturală și comunitară. Din acest demers s-a dezvoltat recent cercetarea calitativă Harta Bibliotecilor de Cartier (HBC).
Text publicat în varianta electronică și cea tipărită a Revistei Golan #8, ediția de vară 2023.
