Peste 50 de vedete din lumea filmului și a muzicii din Franța și-au tăiat părul în mod simbolic, în cadrul unei campanii video, în semn de susținere a protestelor din Iran declanșate de moartea tinerei Masha Amini.
Gestul lor a fost prezentat în videoclipul #HairForFreedom, postat miercuri pe Instagram, care are ca fundal sonor o versiune persană a melodiei rezistenței italiene antifasciste „Bella Ciao”, interpretată de artista iraniană Gandom.
Un alt act de susținere a demonstrațiilor din Iran a avut loc la Strasbourg, unde o eurodeputată suedeză de origine irakiană, Abir Al-Sahlani, şi-a tăiat părul în timpul discursului său din Parlamentul European, reunit în sesiune plenară, relatează Agerpres.
„Până când Iranul nu va fi liber, furia noastră va fi mai mare decât opresorii. Până când femeile din Iran nu vor fi libere, noi vom fi alături de voi”, a spus ea. Apoi, luând o foarfecă, ea şi-a tăiat părul legat în coadă, spunând „Jin, Jiyan, Azadi”, care în limba kurdă înseamnă „Femeie, Viaţă, Libertate”.