La ce vă gândiți prima dată atunci când auziți cuvântul „singurătate”? La aceea fizică, obiectivă, evidentă pentru toată lumea, sau la sentimentul subiectiv, de vid, de lipsă? Sau poate la starea de bine cu voi înșivă, când timpul pare să se dilate și gândurile înmuguresc promițând roade bogate? Cu prima pare să fie relativ simplu: o observăm și, dacă dorim, decidem să-i punem capăt. Și, totuși, există oameni care nu reușesc să se apropie de nimeni altcineva mai mult decât la un nivel superficial. A doua e mai greu de depistat. Adesea, persoana o disimulează bine sau nici ea însăși nu o recunoaște. Alteori învață să o accepte, să „o îmblânzească”, pentru a folosi cuvintele psihanalistului Jean-Michel Quinodoz, transformând-o în cele din urmă în singurătate-resursă.
Sărbătorile sunt adesea o perioadă în care singurătatea, indiferent de forma ei, își face simțită prezența. Și odată cu ea, uneori, o stare depresivă. Sunt mai multe motive pentru asta: întreruperea rutinei date de progamul de muncă; timpul liber din belșug – cu care nu mai suntem obișnuiți, nu știm ce să facem cu el; timpul mai îndelungat petrecut în familie, cu soțul/soția cu care în ultima vreme ne-am intersectat doar în treacăt dimineața și seara, cu copiii solicitanți, de care ne trezim dintr-odată nemulțumiți; stresul dat de nevoia de a mulțumi pe toată lumea, de a merge la toate mesele la care am fost invitați sau de a suna toate rudele și toți prietenii.
Nu mă refer aici la depresia clinică, aceea diagnosticabilă de către un medic după o serie de criterii bine stabilite: tristețea fără leac, întinsă pe săptămâni întregi, lipsa de chef, reprizele prelungite de somn sau, dimpotrivă, nopți în care nu reușiți să adormiți, tendința de a vă îndopa cu tot ce prindeți sau o lehamite de mâncare, dureri nejustificate medical. Sărbătorile aduc uneori cu ele o stare depresivă, dar diferită de depresia în sine prin faptul că se remite odată cu reluarea activității obișnuite, sau mai degrabă se disimulează. O putem percepe în afundarea în seriale sau în rețelele de socializare, în tendința de a bea în exces, într-un fel de neliniște și nerăbdare continue.
Fără doar și poate, sărbătorile sunt pentru multe persoane greu de traversat. Pentru unii sunt doar o pauză, prea scurtă, în care sunt asaltați pe de o parte de gândurile la problemele de serviciu și pe de altă parte de tradițiile și obligațiile de familie. Poate că și Moș Crăciun se simte singur atunci când împarte cadourile din casă-n casă, grijuliu să nu facă zgomot și să nu fie zărit de vreun copilaș curios.
Voi ce ați face dacă, pentru o clipă, presiunea ar dispărea? Ce vă doriți din tot sufletul să faceți în acest moment liber? Dacă vă doriți Luna de pe cer, e indicat să găsiți ceva mai apropiat de dumneavoastră, ceva la care chiar să aveți acces. Dacă vreți să mergeți într-o vacanță exotică și nu vă ajunge bugetul, faceți o plimbare în parc. Observați natura, fiți atenți la aerul rece care intră în nările voastre și la aerul un pic mai cald care iese din ele. Căutați lucruri care vă oferă un sens: ajutați pe cineva, faceți o bucurie cuiva, citiți o carte interesantă, urmăriți un film deosebit, invitați un prieten la o cafea, apucați-vă de un hobby sau de un sport. Sau, pur și simplu, stați pe canapea cu o cană de ciocolată caldă alături și ascultați muzica preferată.
Sărbătorile pot fi un moment de rezoluții și o clipă de răgaz din tumultul vieții. Dacă aveți parte de singurătate, extrageți tot ce puteți din ea. Și dacă nu, cultivați-o… măcar pentru câteva clipe. Desigur, nu e ușor să te așezi și să sondezi în tine. Pot apărea monștri – sau cel puțin așa ni se par la prima vedere, până ajungem să-i cunoaștem și să realizăm că sunt tot părți din noi, pe care le-am dat cândva deoparte. Însă este un prilej de a fi cu voi înșivă și de a vă îmbogăți lumea interioară „îmblânzind” acele trăiri de care vă temeați.
Când toți renii, spiridușii și crăciunițele se duc la culcare, poate că și Moș Crăciun se bucură de o ciocolată caldă.
