Singurătatea se adaugă la singurătate picătură cu picătură cu picătură. Ea e în sine timp, însă un timp interior, un timp labirintic, un timp cu multe lacăte de spart. Funcționează la fel pentru toată lumea și diferit pentru fiecare om în parte. Se manifestă prin intermediul stărilor, iar intensitatea stărilor face ca timpul să treacă mai greu sau mai repede. Singurătatea se manifestă diferit de la o vârstă la alta, fiindcă și tu te schimbi odată cu timpul. Ea se hrănește cu experiențele tale de viață și e prezentă în toate cotloanele gândurilor tale.
Singurătatea se învață, însă e cel mai dificil lucru de învățat. E cea mai apropiată relație pe care tu o ai în viață, mai apropiată decât relațiile familiale și relațiile de iubire. Ea reprezintă cei patru pereți între care îți duci pe ascuns viețile interne, acei patru pereți între care sufletul tău și mintea ta se exprimă neîncetat. E imposibil să scapi de propria singurătate, pentru că e ca și cum ai încerca să scapi de propria umbră, așa că e bine să te obișnuiești să trăiești în armonie cu ea. Singurătatea e insula ta personală, o insulă plină de dorințe și vise, de frustrări și deziluzii, de tentații și vicii. Tu trăiești în exil aici urmărindu-te și vânându-te pe tine însuți de-a lungul vieții, tu fiind în același timp capcana, vânatul și vânătorul. Singurătatea e spațiul unde are loc această vânătoare lungă, grea și obositoare, o vânătoare de viață care ține o viață întreagă. Nu trebuie să te scapi o clipă din ochi, altfel te poți pierde, fiind chiar posibil să nu te mai poți recupera vreodată. Singurătatea e ambivalentă, te poate ține strâns ca-ntr-o menghină sau te poate ține tandru în brațe.
Fii bun cu singurătatea ta, fii răbdător, înțelegător, sincer și curajos. Vorbește deschis cu ea, fără frică și fără menajamente, deoarece ea știe demult totul despre tine, pe când tu știi foarte puțin despre ea. Dacă vezi în singurătatea ta un călău, atunci ea te va trata ca pe o victimă, te va chinui încontinuu, ajungând în cele din urmă să te execute. Singurătatea poate să însemne orice, de la o țigară fumată la plictiseală, de la o carte citită la dezamăgire, de la o partidă sex la depresie. Singurătatea poartă un nimb de tristețe, e îmbrăcată toată în oglinzi și oriunde privești te vezi pe tine cu diverse măști pe chip.
Există multă disperare în mijlocul singurătăți, multă angoasă, multă nebunie, iar în epicentrul ei te poți transforma într-o clipă din om în neom. În epicentrul ei sunt îngropați monștrii din tine care așteaptă să te devoreze, numai să le dai ocazia. Cu toate astea, tu poți să mergi tocmai acolo și să faci un foc din tot ce ai adunat în încercările tale de a-ți da seama. Privește cu mare atenție umbrele de pe pereții însângerați și citește-le poveștile din ochii lipsă, căci doar așa vei putea să ajungi la noi semnificații.
