Shaun Bythell, faimosul librar și autor scoțian, vine în România

Shaun Bythell, librarul scoțian cunoscut de cititorii de pretutindeni drept cel care a împușcat un Kindle, vine în România la începutul lunii decembrie, unde va avea un eveniment la Timișoara (luni, 4 decembrie, ora 18.00, la Librăria La Două Bufnițe), urmat de unul la București. 

Întâlnirea cu Shaun Bythell de la București va avea loc pe data de 7 decembrie, începând cu ora 18.30, la Cărturești Verona, în Salonul Englez. Dialogul cu Shaun Bythell, desfășurat în limba engleză, va fi purtat de Vlad Niculescu, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați librari din România, co-fondator al Librăriei independente „Anthony Frost”, astăzi, managerul Librăriei „Cărturești & friends”.

Cu această ocazie, va fi lansată și ediția în limba română a volumului Confesiunile unui  librar, cea mai recentă traducere, un jurnal scris printre cărți pentru cititorul pe care-l întâlnești în anticariate și librării, „una dintre cele mai amuzante volume de memorii scrise de un librar”, în viziunea criticilor de la The New York Times.

Prima carte de Shaun Bythell tradusă în limba română, Jurnalul unui librar, s-a aflat pe lista primelor șase titluri cu care a debutat colecția Anansi. World Fiction, în septembrie 2020. Cartea, o perspectivă asupra relației dintre micii proprietari de afaceri din lumea cărții și giganți precum Amazon, a fost primită cu entuziasm de cititorii români, situându-se în lista celor mai vândute titluri publicate în traducere la Editura Pandora M. 

Shaun Bythell este din 2001 proprietarul anticariatului „The Bookshop”, din Wigtown, cel mai mare magazin de acest fel din Scoția. În 2010 a înființat pagina de Facebook a magazinului, unde postează observații acide legate de întrebările stupide, trăsnite sau comentariile răuvoitoare ale clienților săi. A debutat în 2018 cu Jurnalul unui librar, unde relatează evenimentele cotidiene din viața unui vânzător de cărți vechi, care arată cu totul diferit de versiunea idilică pe care o avem cu toții în minte. În 2019 a publicat Confesiunile unui librar, urmată în 2020 de volumul Seven Kinds of People You Find in Bookshops (Șapte feluri de oameni peste care dai în librării). Volumele Jurnalul unui librar și Confesiunile unui librar au apărut în traducerea Mihaelei Buruiană.

mm
Anca Zaharia
A scris pentru Revista Hyperliteratura, Serial Readers, Zile și Nopți, Cinemap. Mai scrie pentru Dilema veche și Fain de România. A lucrat în crâșme, în publicitate și la radio, a fost librar și manager de librărie, a făcut PR, comunicare și social media, a tradus cărți și face redactare și corectură pentru câteva edituri de la noi. A obosit, s-a odihnit și a scris „Sertarul cu ură”, „Jurnal de librar”, „Suicid” și „Eu n-am trăit războiul”. Încă vie. Co-fondator & redactor-șef la Revista Golan.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici