foto: merg.in
Ministrul Dezvoltării Cseke Attila a participat, miercuri, la semnarea contractului de execuţie pentru reabilitarea, consolidarea, modernizarea, extinderea şi dotarea sediului istoric al Academiei Române şi construirea unui corp nou (Aulă). Contractul are o valoare totală de 152.736.390,13 de milioane de lei, asigurată de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), informează News.ro.
„Acest contract este semnat chiar în anul în care se celebrează 125 de ani de la finalizarea construcţiei sediului istoric al Academiei Române, construcţie care, în ciuda aspectului de clădire monobloc, este format prin adăugiri succesive, respectiv Casa Cesianu şi Casa Zaleski, acestea fiind şi cele mai vechi clădiri din ansamblu”, a precizat ministrul Cseke Attila, conform unui comunicat de presă al MDLPA.
Obiectivul prevede consolidarea şi extinderea unui corp de birouri şi recondiţionarea şi adaptarea funcţională a spaţiului interior existent la noile cerinţe sociale, funcţionale şi culturale ale Academiei Române.
De asemenea, sunt prevăzute lucrări de reabilitare, consolidare, modernizare şi dotare a sediului istoric al Academiei Române (nominalizat în cadrul Listei Monumentelor Istorice 2015 a Ministerului Culturii/Institutului Naţional al Patrimoniului). Astfel, se are în vedere transformarea acestuia în muzeu, cu spaţii de expunere (lucrări de pictură, grafică, sculptură, diverse obiecte memoriale), spaţii pentru librărie, cafenea, spaţii tehnice şi administrative, mai indică sursa citată.