Pe 29 noiembrie, Muzeul Fotbalului sărbătorește un an de la deschiderea oficială. Cu această ocazie, va fi lansată o nouă colecție, sub forma unei expoziții temporare, dedicate marilor legendelor care au jucat în Serie A, în cadrul unei conferințe de presă. Alături va fi și invitatul special, Sébastien Frey, unul dintre cei mai buni portari din istoria campionatului italian.
„S-a împlinit un an de când porțile de la Muzeul Fotbalului au fost deschise pentru pasionații sportului-rege, iar noi suntem bucuroși să marcăm acest moment cu prima vizită a unui fotbalist internațional la Muzeul Fotbalului, avându-l alături de noi pe Sébastien Frey. Cu această ocazie, vom inaugura și o colecție valoroasă pentru vizitatori, unde îi invităm să pătrundă în lumea celui mai puternic campionat din anii ’90 și 2000, prin intermediul poveștilor spuse de tricourile purtate de legendele care au jucat în Serie A.” (Tiziana Gagiu, Director Executiv Muzeul Fotbalului)
Fanii vor putea participa miercuri, 29 noiembrie, începând cu ora 12:00, la o sesiune deschisă de autografe oferită de către Sébastien Frey. Biletele de acces la Meet & Greet se pot achiziționa online.
„Sunt foarte fericit că voi veni în București, în special de vizita la Muzeul Fotbalului, sunt foarte încântat de invitație și îmi doresc să ne bucurăm de acest eveniment împreună.” (Sébastien Frey)
Vizitatorii se vor putea bucura în exclusivitate și de noua colecție, care cuprinde exponate care au aparținut legendelor internaționale precum Buffon, Pirlo, Cannavaro, Zanetti și mulți alții, plus alte surprize care vor fi aduse în premieră în Europa de Est. Expoziția va fi deschisă publicului larg până la începutul lunii ianuarie, 2024.
Ziua se va încheia memorabil, promit organizatorii. Sébastien Frey va deschide seara cu un moment special – acesta va tăia panglica pentru inaugurarea restaurantului din Muzeul Fotbalului, unde va participa la vizionarea meciului Benfica vs. Inter, precum și la un after party, alături de prieteni ai Muzeului.
Acces & bilete
Expoziția temporară este deschisă publicului larg până la începutul lunii ianuarie 2024, iar biletele pentru lansarea oficială a noii colecții sunt limitate. Astfel, cei care doresc să ia parte la eveniment, sunt invitați să își achiziționeze biletul până vineri, 24 noiembrie, de pe site-ul www.footballmuseum.ro.