Foarte tinerii scriitori au tot scris în ultima vreme despre munca în corporații, dar de fiecare dată personajul lor principal era un fost corporatist, care acum se descurcă, mai bine sau mai rău, pe cont propriu sau așa ceva. Ei, Alex Olteanu, proaspătul cîștigător al concursului de debut al editurii Polirom, cu romanul Scurt tratat despre animalele care lucrează de acasă, e mult mai crud decît confrații săi și-și alege ca personaj principal un băiat care lucrează în prezent, „aici” și acum, într-o corporație – și încă în una din SUA, el oltean fiind, cu domiciliu în București (bine, e chiriaș).
Protagonistul, Andrei, lucrează, firește, de acasă, imediat după carantina cauzată de coronavirus, cînd toți am lucrat de acasă, așa că detaliul ăsta nu ar trebui să fie prea șocant („Și lucratul de acasă e tot un serviciu, explică el, vine cu propriile constrîngeri. / Maria aprobă printr-o mișcare a capului, dar nu păru convinsă. / – Întradevăr, adăugă Andrei, nu te mai duci la birou, ceea ce îți permite să călătorești – în teorie. În practică, trebuie să ai un ritm de lucru accelerat, iar pentru asta ai nevoie de organizare și echipament, altfel nu ții pasul și ești dat afară. La fiecare treipatru luni e concediat cîte un coleg pe criterii de performanță”).
Andrei e absolvent de filozofie, dar lucrează ca graphic designer la o firmă care vinde „cursuri online de inteligență artificială”, fiind convins că „toți, în frunte cu el însuși, se irosesc în mediocritate pentru o leafă bună”. Asta și pentru că a avut pretenții mari de la viață, dar, din necesități financiare, nu și-a urmat visul, ci a muncit pentru bani, deci creează, dar nu ce ar vrea el, ci ce-i comandă alții („- Andrei, și cum e ca graphic designer? întrebă Denisa cînd porniră din loc. / – Creezi mult, răspunse după o scurtă pauză de gîndire. Dar creezi doar ce vor alții”).
În afara muncii propriu-zise și a ședințelor on-line (cu Adrianne, directoarea echipei de conținut, și, foarte rar, cu Jessica), Andrei nu prea mai apucă să facă nimic. Despărțit de iubita sa de mai bine de un an, de atunci mai are parte de doar două reprize – episodice – de sex, ambele ratate, care se lasă cu un gust amar, amîndouă cu prostituate, una în Amsterdam, a doua în orașul său natal, la Tîrgu Jiu, după ce adorm părinții pe care-i vizitează după revelionul pe care-l „petrece” singur în garsoniera sa închiriată din Delta Văcărești, București. Încearcă să se împrietenească cu Maria, pe care o duce pînă la Brașov, cînd, plictisit de viață, merge – oriunde e nevoie – cu mașina, ca BlaBlaCar, doar să mai socializeze cu cineva, și e impresionat de fata care, deși nu poate trăi din ce face (e descusută la sînge de celălalt pasager, Denisa, care coboară la Săcele), nu mai are bani pentru chirie, doarme în mașină, dar își urmează visul – (își) trăiește (visul) prin dans. Andrei se gîndește că „poate că asta îl salvează pe om: drumul irațional spre o pasiune”.
Andrei asistă la demiterea exemplară a unui coleg din firmă doar pentru o postare pe Facebook, nici măcar misogină, în care își spunea părerea despre diferența dintre fete și băieți. Apoi el însuși e subiectul unei „execuții” umilitoare corporatiste, doar fiindcă și-a permis să discute o idee cu Adrianne (adică să încerce să vorbească pe o temă dată, nu s-o accepte țac-pac), ceea ce-a jignit-o & înfuriat-o la maximum pe aceasta (pentru că „noi sîntem acum la conducere, ciocu’ mic!”). Cu Jessica poți avea ședință doar dacă e pizdeț în sensul basa (dacă e foarte bine sau foarte rău, adică), doar dacă ți se mărește salariul, ești avansat sau demis. Dintr-o astfel de discuție aflăm și noi, cititorii, de ce e învinuit personajul nostru, în curs de demitere, deși recunoscut ca un profesionist desăvîrșit – de aceea încearcă Jessica „să se reabiliteze”, deși ceilalți din conducere sînt categoric împotrivă („- Ne-a spus că ești foarte pornit împotriva diversității și incluziunii, mai ales împotriva identității de gen. S-a plîns că ești incapabil să accepți un punct de vedere opus, că ai – și aici citez – o „masculinitate toxică”, motiv pentru care nu se mai simte în siguranță să lucreze în preajma ta. (…) În momentul ăsta există o inerție foarte puternică în domeniul corporatist pentru promovarea diversității și incluziunii. E o zonă roșie și nu poți face ceea ce ai făcut tu. Pe subiectele astea nu se dezbate. / – Totuși, nu am negat Holocaustul, doar am discutat dacă există sau nu o sută de genuri. Mi-e greu să înțeleg toată sensibilitatea și cenzura, dezbaterea e ceva atît de banal întro democrație, încît… / – O companie e departe de a fi o democrație, îl întrerupse ea. Nu poți spune chiar orice cînd ești la lucru. De ce ai voie să spui unele lucruri, iar altele nu, asta e altă discuție. Companiile se aliniază cu ultimele tendințe. Clienții și angajații vor să audă că există genderfuck, compania le spune că există genderfuck. Dacă vrei libertate de exprimare, atunci industria corporatistă nu e pentru tine. Nici măcar mediul universitar nu îți mai oferă privilegiul ăsta”)…
Romanul Scurt tratat despre animalele care lucrează de acasă e despre singurătate, despre singurătatea omului care muncește în corporații, despre singurătatea omului care muncește de acasă, despre singurătatea omului care muncește în general, despre singurătate în contemporaneitate, despre singurătatea de aici și acum. Un roman despre un om care, văzut de ceilalți, pare fericit, în imaginația celor din jur nu are de ce să nu se simtă bine – e tînăr, a absolvit o facultate prestigioasă și are serviciu de invidiat și un salariu foarte bun, dar ce e în sufletul lui și ce trăiri are un astfel de om vedeți dacă citiți romanul lui Alex Olteanu, Scurt tratat despre animalele care lucrează de acasă. Lectură plăcută și utilă!
Alex Olteanu, Scurt tratat despre animalele care lucrează de acasă, Editura Polirom, 2023
Fotografii de Mihail Vakulovski
