Muzeul Național al Banatului, în parteneriat cu Fundația Herczeg și Fundația „Societatea de Istorie și Arheologie din Banat”, prezintă la Timișoara lucrarea monumentală The Middle Way (2014) a sculptorului Bogdan Rața. Realizată din rășină sintetică, în culoarea roșu Liverpool, sculptura lui Bogdan Rața are patru metri înălțime și va fi vizibilă pe corpul C al Bastionului Maria Theresia. Timișorenii au reacționat negativ.
Lucrarea The Middle Way a fost prezentată în premieră în programul Moving Monuments, curatoriat de Cosmin Nasui (organizat de Nasui Collection & Gallery), la Independents Liverpool Biennial 2014. În acest context, a fost expusă până în 2016 în faţa clădirii St. George’s Hall în insula muzeelor din Liverpool, parte a Patrimoniului mondial UNESCO. În 2016 sculptura a fost instalată în Piața Milenium din Baia Mare, în centrul istoric al orașului. Un an mai târziu, în 2017, The Middle Way a fost expusă în fața primăriei din Cascais, în cadrul programului 12 capitole ale creativităţii româneşti, desfăşurat în Portugalia și organizat de Ambasada României și ICR Lisabona, iar în 2018 a fost mutată la Porto, în fața Casei da Música, creația celebrului arhitect Rem Koolhaas, devenită unul dintre cei mai puternici poli culturali ai orașului. În Ucraina, sculptura a fost instalată prima dată în septembrie 2018, în centrul orașului Kiev, pe bulevardul Taras Șevcenko, iar anul următor în orașele Mîkolaiv și Dnipro, potrivit unui comunicat de presă.
„La invitația Independents Liverpool Biennial 2014 am cioplit sculptura monumentală The Midlle Way, prezentată la bienală în faţa clădirii St George’s Hall, fosta judecătorie a orașului Liverpool. Supradimensionând o mână ce are atât partea dreaptă, cât și cea stângă a palmei (vopsită în roșu, culoarea orașului Liverpool, Capitală Europeană a Culturii în 2008), am intrat în dialog cu atmosfera neoclasică și funcția inițială a clădirii, sculptura făcând aluzie la conceptele de bine – rău, viață – moarte, stânga – dreapta, echilibru – expansiune. Pe parcursul următorilor ani, lucrarea The Middle Way a fost prezentată în cadrul programului Moving Monuments (curatoriat de Cosmin Nasui) în diferite locaţii din Europa, schimbându-şi hermeneutica în funcţie de contextul în care a fost expusă. La Baia Mare (2015), amplasată în Piața Milenium între trei biserici de rituri diferite, sculptura a fost percepută ca o metaforă religioasă; la Porto (2017), oraș Capitală Europeană a Culturii în 2001, a intrat în contrast cu forma minimală a clădirii Casa da Música; în timp ce pentru Kiev (2018), Mîcolaiv și Dnipro (2019), Ucraina, culoarea lucrării a fost schimbată în albastru, sculptura fiind percepută de public ca o mână ce poartă manuși medicale, aluzie la constrângerile sanitare impuse în perioada pandemiei. În iarna anului 2021, The Middle Way s-a întors la Timișoara și am revopsit-o împreună cu elevii Liceului de Arte în culoarea roșie inițială, în cadrul workshop-ului Sculpturille viitorului, la Kunsthalle Bega. Amplasarea lucrării The Middle Way pe Bastionul Theresia, în Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, la invitația Muzeului Național al Banatului, va sublinia ideea de unitate multiculturală a orașului, sculptura monumentală devenind un pin ce va marca spațiul urban și piața din fața muzeului în relație directă cu celelalte orașe și instituții din Europa unde lucrarea a fost expusă anterior”, declară sculptorul Bogdan Rața.
Lucrarea nu a fost foarte bine primită la Timişoara. Unii localnici au comentat pe reţelele de socializare că „este o palmă roşie a comunismului pe obrazul Timişoarei” sau „Cea mai ruşinoasă palmă, pusă pe imaginea istorică a Timşoarei!”. Alţii au comentat că „arată ca nuca în perete acolo. Şi în rest, nu inspiră nimic. Dar acum putem să numim artă orice”, notează News.ro.
Bogdan Rața (n. 1984) este sculptor, Conferențiar la Facultatea de Arte și Design Timișoara, co-fondator Kunsthalle Bega și inițiator al Bibliotecii Pavilion. Este doctor în arte vizuale cu o teză susținută la Universitatea de Vest despre „Noile materiale în sculptura contemporană”. A avut expoziții personale la Slag Gallery, New York; Galeria Farideh Cadot, Paris; Muzeul Național de Artă Contemporană, București; Nasui Collection & Gallery, București și Fundația Calina, Timișoara. A participat printre altele la 4 Moscow Biennale of Contemporary Art, Independents Liverpool Biennial, 55 Venice Biennale, 10 Manifesta Sankt Petersburg și la a opta ediție Bucharest Biennale.