Scrisul e casa mea permanentă. Bernardine Evaristo, „Manifest”

Am primit cu mare bucurie vestea că s-a tradus volumul Manifest, Bernardine Evaristo, de către Andreea Călin, la editura Corint. Îl consider un volum necesar nu numai din punctul de vedere al istoriei personale a autoarei, dar și ca parcurs profesional, literar al unei scriitoare de culoare. Conține multe pagini valoroase pentru cititorul care vrea să afle care au fost împrejurările în care scriitoarea s-a format, cum a reușit să devină scriitoarea pe care azi o admiră numeroși critici și fani și mai ales cum a reușit să creeze și să implice comunități de promovare a literaturii până nu demult marginale. 

Deși structura cărții urmează un parcurs care poate fi numit clasic, se schimbă de la un anumit punct centrul de referință. Recunosc, nu m-am așteptat, însă am primit cu încântare modificarea. Asta pentru că, dincolo de origini, moștenire și familie și contextul social a copilăriei, fascinantă mi s-a părut rebeliunea sa creativă și angajamentul său față de poveștile care de multe ori rămân în subsolul literaturii. 

Deși bazele pentru acestea rămân experiențele proprii, Bernardine este unul dintre cele mai edificatoare exemple când vine vorba despre ficționalizarea acestora. Iar faptul că în centrul cărților sale se află probleme contemporane precum rasa, clasa socială, feminismul, sexualitatea sau îmbătrânirea nu face decât să le sporească importanța. E bine totuși să subliniez că nu vorbim despre un manifest general, ci despre unul personal, care cu siguranță nu funcționează în detaliu pentru toți, dar privit în ansamblu, ca model de determinare, își revelează pe deplin valoarea, mai ales pentru că vine din partea unei autoare care scrie cu naturalețe poezie, eseu, ficțiune sau teatru. 

Metamorfoza emoțiilor

Fiecare capitol abordează o perioadă diferită din viața autoarei și modul în care experiențele personale au determinat fie schimbări în mediul familial, fie mediul profesional, fie raportarea la mediul exterior. Bernardine Evaristo reușește o analiză minuțioasă și interesantă a propriilor defecte, a acceptării acestora, dar și a evoluției personale odată ce le-a conștientizat. Poate nu un model, dar clar un exemplu relevant al unei dezvoltări ulterioare veritabile. Lipsa de sens și de orientare, lipsa unui îndrumar profesional au determinat o căutare destul de lungă și un succes aproape neprevăzut al autoarei sunt constatări dificile. Cumva o explicație a succesului privită invers, din poziția cea mai înaltă a coborât către începuturi. Din nou, la fel ca o parte semnificativă a scrierilor sale, neconvențională într-un sens bun. 

Dacă despre poezia sa știam de ceva timp, relația cu teatrul despre care vorbește aici a fost nouă pentru mine. La fel modul în care și-a organizat discursul despre relațiile cu acesta și cu scrisul în general. Arhitectura volumului Manifest: despre cum să nu renunți niciodată, este foarte atent construită și se vede că Bernardine Evaristo este expertă. Poate prea organizată aș spune, se simte editarea riguroasă, uneori până în punctul în care emoția este sacrificată. 

Există însă și multe pagini în care scriitoarea pune accentul pe rolul emoției (Trei. femeile și bărbații care au venit și au plecat). „[…] niciodată nu mi-am dorit să fiu genul de scriitoare rațională, a cărei operă să fie fertilă din punctul de vedere intelectual, dar aridă emoțional. Îmi doream să fiul genul acela de scriitoare care poate crea o conexiune cu oamenii la nivel profund, cu forța de a impresiona, de a emoționa […]”. Poezia a fost unul dintre mediile prin care scriitoarea și-a difuzat aceste emoții, dându-le o viață nouă. 

Respingerea convențiilor și predilecția pentru experimental

Poezia, teatrul și femeile au fost în viața ei în permanență interconectate. Dorința de a ieși din cadrele conformiste și dificultatea de a organiza timpul pentru lucru în doze mici, cu pregătiri din timp pentru final, converg în ceea ce s-ar putea numi scenografii minimaliste și colaje teatrale. Pentru că locurile pentru femeile tinere de culoare era aproape inexistent în teatru, a fost nevoie să facă lucrurile să se întâmple, nu să aștepte momentul prielnic. Relația cu teatrul începe în 1972, iar Bernardine Evaristo face totul, de la concepție la livare, punând periferia în centrul piesei. 

Dacă în teatru și în ficțiune conta enorma nota experimentală, în poezie fluența cu care se transmitea emoția era cea care nu putea lipsi. Cu un mix de metode, infrastructuri și reconfigurări, schimbă în permanență chiar vocabularul pe care îl folosește, dovedind o schimbare și adaptare continue. Faptul că schimbările acestea se reflectă și în viața reală, atât datorită călătoriilor pentru documentare, cât datorită intențiilor declarate de a nu liniariza textele, a fost, din nou, pentru mine, o descoperire interesantă legată de autoare. Ca și cum fiecare text vine o relansare a sinelui mai vechi, reviziat și metamorfozat în prezent, repoziționând nu numai textele, dar și pe ea însăși (vezi, de exemplu, Lara, Fată, femeie, alta).

„Obiectivul meu este să continui să scriu povești și să-mi dezvolt abilitățile. Nu există un punct final în care să ne oprim din crescut ca persoane creative; a gândi altminteri va duce la repetiție creativă și stagnare.”

Vocile textelor și spațiul pentru scris

Abilitatea de a jongla cu personaje care vorbesc mai multe limbi, cuvintele auzite în călătoriile sale, toate generează vocile personajelor create. Variantele de reproducere, atunci când nu găsești cele mai nimerite traduceri pentru limbajul colocvial creează diversitate, element la care Bernardine Evaristo ține foarte mult. Aversiunea din adolescență față de textele Virginiei Woolf, împotriva părea că scrie la început, lecturile volumelor semnate Andre Lorde, Toni Morrison, Gloria Naylor și Alice Walker, afro-americane, sau Ntozake Shange și Michelle Cliff, toate contribuie la dorința de a fi parte din literatura mare printr-un stil diferit, în ciuda unei lipse de rigoare manifestată la primele încercări de a scrie. 

Hrana intelectuală structurată, predatul, lecturile diverse și experiențele multiculturale au constituit baze solide pentru parcursul său profesional. În ciuda unei aparente ușcheli vestimentare și a unor tendințe rebele poate scăpate de sub control uneori, autodisciplina și angajamentul sunt cele care creează profesionalismul. Și Bernardine Evaristo a devenit o profesionistă a scrisului. 

Atitudinea mentală pozitivă a fost cea care în situațiile dificile a făcut diferența, iar apărarea unui spațiu pentru scris, cu aproape toate mijloacele când a fost cazul, au avut ca rezultat textele pe care un public din ce în ce mai mare a ajuns să i le aprecieze. Câștigarea premiului Booker în 2019 și lipsa de resemnare când volumele nu aveau răsunet pe piață au funcționat ca puternice catalizatoare pentru cariera ei. 

Chiar dacă propunerile pentru participarea la târguri și festivaluri în Regatul Unit nu s-au materializat în ceea ce o privește pe Bernardine Evaristo, faptul că listele din curriculumului școlar sunt totuși modificate și îmbogățite, faptul că există resurse online pentru promovare și învățare, că listele pentru scriere creativă nu mai sunt dominate de scriitori albi, majoritatea bărbați, sunt lucruri care susțin ideea că literatura scrisă de femei de culoare are un loc din ce în ce mai mare și mai stabil pe scena literară internațională. Prin implicarea în proiecte de susținere a poeziei și a ficțiunii africane, propunerea de premii (Caine prize for African Writing) și colaborarea cu scriitori recum Kwame Dawes (care coordonează The African Poetry Book Fund), Bernardine Evaristo ajută activ la promovarea unei literaturi de calitate, care oferă, prin polifonia vocilor, o înțelegere profundă și universală, dincolo de specificul categoriilor demografice din care provin. 

Bernardine Evaristo, Manifest: despre cum să nu renunți niciodată, 2023, Corint Fiction, traducere de Andreea Călin 

mm
Carmen Florea
Carmen Florea a visat să aibă propria librărie, însă pentru că a navigat cu sau fără voie către alte domenii, de câțiva ani a adoptat una la Cărturești (Carusel). Face PR și comunicare, realizează interviuri și redactează cărți. Booklover by default, are o slăbiciune pentru scriitorii sud-americani, portughezi și japonezi. Plăceri (ne)vinovate: clătitele, fotografia, drumețiile.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici