Scriitori de renume mondial, prezenți la Cluj în perioada 15-18 septembrie: FICT ajunge la ediția a VIII-a

Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT) revine în Piața Unirii din Cluj-Napoca în perioada 15-18 septembrie 2022 cu mesajul „Promovăm România prin lectură!”. FICT, în parteneriat cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca, susține cultura scrisă română și universală.

„La fel ca la precedentele ediții, ne dorim să sărbătorim Cartea și Cultura Scrisă prin evenimente inedite. FICT a reușit să strângă în jurul Cărții peste 50.000 de vizitatori la ediția din 2021, în ciuda situației sensibile prin care a trecut întregul mapamond în ultimii ani. Asta ne arată că FICT este un eveniment de referință în peisajul cultural național și internațional, că lumea are nevoie de carte, de lectură. Mesajul de anul acesta, Promovăm România prin lectură, dorește să fie un îndemn, un semnal de alarmă, că românii trebuie să citească mai mult, că trebuie să împânzim rețelele de socializare cu cărți, nu doar cu fotografii cu cafele sau cu ce mai mâncăm. Să arătăm ceea ce citim, căci dar din dar se face Rai. Și cartea poate să salveze vieți. Și o face! Ca în fiecare an, ediția aceasta va aduce pentru iubitorii de carte din Cluj autori recunoscuți la nivel internațional, evenimente inedite, spectacole, expoziții, toate cu scopul de a atrage și tinerii spre lectură”, declară Gabriel Bota, directorul Festivalului Internațional de Carte Transilvania.

Potrivit organizatorilor, în cadrul ediției din acest an vor participa cele mai importante edituri din România, vor avea loc lansări de carte, colocvii și conferințe cu invitați speciali din Norvegia, Elveția, Polonia, Franța.

Printre autorii confirmați până în acest moment se numără: Lars Saabye Christensen, Thomas Enger, Andreas Saurer, Patrick Deville.

Ultimele articole

Related articles

1 comentariu

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici