Scriitoarea Cristina Ispas a câștigat bursa privată Ligia Ignățoiu-Sora, acordată de Romanian Literature Now începând din 2022.
Bursa în valoare de 500 de euro se acordă anual, pe 13 martie, unei scriitoare române contemporane. La ediția a doua îi revine Cristinei Ispas „pentru poezia sobră, lucidă, cu care descrie o umanitate însingurată, în care obiectele se substituie tot mai mult oamenilor, iar geografia familiară devine un spațiu (aproape) anonim”, potrivit fondatorilor.
„Bursa a fost instituită în amintirea Ligiei Ignățoiu-Sora pentru admirația pe care o avea față de literatura română contemporană și pentru pasiunea cu care îi încuraja pe cei din jur să citească”, potrivit Emanuelei Ignățoiu-Sora cofondatoare Romanian Literature Now.
CRISTINA ISPAS (n. 1979) este poetă, traducătoare, critic literar, redactor de știri; doctor în filologie, cu o teză despre Fenomenul poetic românesc postdecembrist. Volume publicate: Fetița. mixaj pe vinil (2007), Rezervația (2011, 2021, volum nominalizat la Premiile Revistei Observator Cultural), 40. să înceapă jocurile (2018, Premiul „Sofia Nădejde” pentru literatura scrisă de femei). A mai publicat, de asemenea, proză scurtă, în antologia Dacă nu o viață liniștită, atunci o viață lentă (2017) și a contribuit cu o serie de texte la antologia de limericks De ce n-au pisicile coadă (2017). A coordonat, împreună cu V. Leac, antologia de poezie tematică Generația de aur (2020). Selecții din poemele ei au fost traduse în limbile maghiară, spaniolă și engleză.
Anul trecut, bursa i-a fost acordată scriitoarei Veronica D. Niculescu.
[…] -Scriitoarea Cristina Ispas a câștigat bursa privată Ligia Ignățoiu-Sora, acordată de Romanian Literature Now începând din 2022 (Revista Golan); […]