„Sangvinar”

„dar circum trimite mai bine la ideea de mişcare circulară repetitivă,
aşa că merge şi circumpulă alături de corampulă sau corampulire”

Rareş Călugăr, cîștigătorul concursului de debut Regele Dimineții/Alexandru Mușina de la Tracus Arte cu „Sangvinar”, e un personaj aparte, bolano-ean, aş spune (cu gîndul la Benno von Archilboldi din romanul „2666”). Înainte să-i apară cartea nu aveam habar de existenţa lui şi aveam impresia că ştiu cam tot ce mişcă în literatura română de aici şi acum, mai ales că fac de foarte mulţi ani şi un cenaclu-club chiar în oraşul în care s-a născut şi a locuit el pînă acum, Braşov, şi am făcut vreo douăzeci de ani şi revista Tiuk, unde am publicat sute de scriitori tineri. Cu atît mai mare mi-a fost mirarea cînd i-am citit volumul de debut, m-a cucerit chiar din primul poem, chiar din prima propoziţie („Să ne mutilăm limba în goana după imaginea lui ce-ar fi fost şi poate dacă”). Aş cita întreg poemul, dar e cam lung, apoi – vă las (şi vă îndemn) pe voi să-i căutaţi cartea, merită măcar pentru a-i citi acest super poem, unic şi, fireşte, antologic (cu care vă puteţi speria părinţii sau cunoscuţii moralişti – „cum altfel să scapi de moralişti dacă nu urinînd sănătos pe ei?”)! 

Dacă ar mai fi trăit Alexandru Muşina, în cinstea căruia apare colecţia asta iniţiată chiar de el, continuată acum de foştii lui colegi de la Facultatea de Litere Braşov şi prietenii lui scriitori, aş fi bănuit că chiar de el e scrisă cartea asta, că tare-i mai plăceau experimentele şi măştile, apoi – o mai comisese şi altă dată, apoi, „Sangvinar” nu pare deloc o carte de debut. 

„Sangvinar” e caracterizată cel mai bine posibil de Caius Dobrescu, chiar pe coperta a IV-a a cărţii: „Un lucru e cert: aceste poeme nu seamănă cu nimic din ce ați citit pînă acum”. Întreaga recomandare: „Sîntem într-un fel de univers medieval, cînd flamand, cînd săsesc. Dar nu unul confortabil și romanțios, ca în bulele multicolore ale festivalurilor de reenactment. E un spațiu-altfel, candid în cruzimile și crud în candorile sale. Și apoi, instantaneu, și la fel de halucinant, ne trezim (?) în prezentul nostru cel mai imediat, mai concret și mai visceral. Toată această curgere cînd aburoasă, cînd onctuoasă, crește pe lîngă noi „încet repovestită de o străină gură”. Străină, fiindcă stranie, fiindcă venind dintr-un perpetuu de-altundeva. Un lucru e cert: aceste poeme nu seamănă cu nimic din ce ați citit pînă acum”. E o poezie în proză cum nu s-a mai scris vreodată. Deşi la prima vedere ai zice că seamănă cu proza scurtă, are un asemenea ritm, încît ar fi păcat să-i zici… proză; bine, fie, îi putem zice proezie. Chiar l-am întrebat pe Dumitru Fanfarov dacă ar putea să rap-ăiască primul text şi el a zis că e o idee bună, că se poate. Poezia lui Rareş Călugăr e o proezie plină de intertexte, aluzii, linkuri, trimiteri culturale şi existenţiale, înlănțuiri subtile şi inteligente, o poezie cu personaj („Lucreţiu Mozeş cel fugit din oraş, cel cu mintea vîjîitoare, un saltimbanc prea tînăr, un neiniţiat care, deşi speră să se reculeagă, mai degrabă se înfioară, părtaş la ritul întunericului, al luminii artificiale şi al penumbrei făcute din negative de bătrîni”, „Lucreţiu cel înaripat are ochii împăienjeniţi şi scrijeleşte obscenităţi agramaticale pe spătarul scaunului din faţă”…). Cît despre titlu, a povestit scriitorul într-un interviu cu poeta Olga Ştefan: „Volumul trebuia să se numească inițial Cel mai luminat dintre despotisme sau Matineul grifonului, însă am preferat pînă la urmă să merg pe varianta unui singur cuvînt, sangvinar, care să aibă și impact, și substanță, subsumînd ideea de bază într-o formă sonoră cu mai multe semanteme: sînge sau descendență sau trecut, vin sau licoare (stenică sau otrăvită), apropiere sau intimitate și „-ar”, ca perioadă sau anotimp al acestora. Desigur, sensul de dicționar al termenului se potrivește la fel de bine cu vibe-ul volumului și le completează perfect pe cele amintite. De menționat de asemenea că varianta cu grupul consonantic „-ngv-“ pare să fie mai degrabă exotică în limba română, preferîndu-se forma „sanguinar”, lucru care nu poate decît să mă dezamăgească, pentru că, din nou, „sangvinar” are o sonoritate infinit mai frumoasă”. Sensul de dicţionar al cuvîntului „sangvinar”: „Care are instincte de omucidere; setos de sînge”. 

Citind „Sangvinar” de Rareş Călugăr, mi-am zis: iată că s-a inventat şi poezia pentru filologi („…blamatul substantiv va tinde să se osifice în expresii, a da sau a primi corampulă sau corampulire, însă ca verb mă încîntă ideea realizării cu dativul, a corampuli cuiva; sau cu acuzativul care să ceară şi complement al obiectului, a corampuli pe cineva pînă într-o stare ulterioară doi cu morfă de genitiv-dativ, te-am corampulit latului sau vlagăi, adică te-am corampulit pînă n-ai putut să te ridici. Sau chiar cu particulă invariabilă…”), care vrea public cunoscător şi deştept, nu mult! Lectură plăcută și utilă, prieteni!

Rareş Călugăr, „Sangvinar”, Tracus Arte, 2021