Să credem în AUR! 

Ilustrație: Votați Burebista! de Cosmin Iliescu (KFP)

Harta României cu o pată de cerneală

Anul acesta, de ziua Unirii Principatelor Române (24 ianuarie), un om într-o mulțime este ovaționat ca un semi-zeu. Sau mai bine zis, ca un aproape-voievod. Îmi permit să glumesc pe asemănarea pe care însuși omul respectiv vrea s-o creeze cu importante figuri ale istoriei românești. Nu zic doar de acțiunile publice îndrăznețe în care e dispus să răcnească și să ia de ceafă în plenul Parlamentului pentru a-și exprima punctul de vedere – Platon însuși se spune că era dispus să recurgă la snopeală când argumentul nu mergea. Ci și de obiectivele politice care-l pictează în mentalul colectiv încălecând pe un cal alb cu cruce-n frunte și trecând Prutul cu tricolorul în mână, în timp ce dintr-o boxă portabilă răsună „Deșteaptă-te Române!”. Totul astfel încât sângele de patriot să se oxigeneze mai bine și inima electoratului său să bată tare și mai tare — numa` numa` să nu pocnească vreo venă. 

Atmosferă prezentă și în mulțimea strânsă la Iași, pe 24 ianuarie. Pe neașteptate însă, cu răutatea celui care oprește muzica chiar atunci când mesenii sunt bine piliți și cu chef de petrecere, un gest rapid aruncă cerneală albastră în fața acestui aproape-voievod. Susținătorii, treziți parcă din mahmureală de un duș rece, devin brusc conștienți de păcatul produs, se grăbesc să-l curețe de pata rușinoasă. Ei vor să-i păstreze statutul, dar aproape-voievodul vrea să fie prins din mai multe unghiuri în poze cu potențial de viralizare. Iar în fundal, susținătorii săi se ocupă de atacatorul care nu avea ce face pe acasă cu călimara. Poliția reușește să intervină când acesta era deja pus la pământ, bătut și aproape dezbrăcat, astfel încât să nu fie linșat și să aibă dreptul la replică.

Cu fața proaspăt albăstrită, George Simion devine al doilea politician, după Emil Constantinescu (2000), care a fost pătat cu cerneală în istoria post-decembristă. Și, dacă nu era deja, devine o sursă consistentă pentru glume și meme-uri în spațiul public online. L-a ajutat asemănarea izbitoare cu Mel Gibson din filmul Braveheart (1996), în rolul războinicului care-și conduce oamenii la rebeliune împotriva tiraniei imperialiste. În plus, ca un făcut, și Mel Gibson era vopsit albastru pe față. O imagine care rămâne emblematică pentru AUR, partidul politic din România care, prin sacralizarea obiectivelor și verva de susținere aproape religioasă, are potențialul de a deveni un cult politic. Fapt ce i-a și permis o ascensiune rapidă în sondaje, cu voință și forță de muncă pe bani puțini sau chiar deloc. 

Mulți dintre oamenii care au început să creadă în AUR, mai ales când încă nu dovedise mare lucru în sondaje și zbura pe sub radar, au venit cu bani de acasă, cu timpul și energia lor pentru a convinge online și offline frații și surorile că acest partid este calea cea dreaptă – atât în țară, cât și în străinătate, în comunitățile importante de români. Partidul a crescut firesc, ca un creștinism târziu care se amestecă cu politica și își caută mântuitorul modern la Palatul Parlamentului. Ca dovadă a acestui suport public plin de zel, contul de Facebook al lui George Simion – care poate fi supranumit locomotiva de AUR – a tras după el un număr fantastic de urmăritori, reacții și distribuiri în spațiul online. Iar banii folosiți pentru promovarea online au fost de doar 4.000 RON în aproape 3 luni, potrivit Recorder. Prin comparație, cu rezultate mult sub, Gabriela Firea a reușit să dea foc la saci de bani în valoare de 95.000 RON, iar Marcel Ciolacu, 161.000 RON, în campaniile lor online pe aceeași perioadă de timp. Au fost, bineînțeles, postări bine gândite care să apese pe punctele sociale nevralgice, cu mesaje populiste care să incite publicul și să meargă bine pe algoritmul Facebook. Suplimentar, campania prin țară derulată față-n față cu oamenii, numită Caravana AUR, nu doar că a creat legături mai strânse cu electoratul decât orice alt partid care a zis să nu sfideze pandemia, dar a și generat un conținut online exploziv. 

Putem să ne concentrăm pe ingineria din spate, însă succesul ei arată și altceva, mult mai concret. Anume că este o dovadă a oamenilor care, cu mâna și crezul lor, au dat like, ador, comentariu cu „Bravo!” și distribuire, promovând individual pe conturile lor.

Agităm bine până amestecăm uleiul cu apa

Electoratul AUR este format după chipul și asemănarea co-fondatorilor partidului, deja amintitul George Simion – foarte vocal, cu experiență în galeriile de ultrași — și Claudiu Târziu – mai rezervat, cu experiență în grupurile conservatoare și ultra-religioase. S-au pus de acord pe 1 decembrie 2019 să creeze acest recipient politic în care să adune tot ce-i lăsat deoparte de celelalte partide sau prea puțin băgat în seamă de acestea. Cu alte cuvinte, într-o generalizare grosieră pentru simplificare, baza de votați din partea lui George Simion este aceea de unioniști radicalizați, iar din partea lui Claudiu Târziu, de neo-fasciști. Peste acestea, bineînțeles, au venit și oameni ceva mai rezonabili, atrași de simplul fapt că este o nouă opțiune politică sau, în inerția contextului, că aduce un discurs anti-covid. Dar aceste două grupuri s-au mai regăsit în PRM-ul lui Vadim Tudor și, probabil, alte partide date pe derdelușul extremismului românesc postdecembrist – dar care nu au reușit să capete prea multă recunoaștere în spațiul public. 

Dorința arzătoare de a reîntregi patria mumă mai poate fi trecută cu vederea, în protestele cu drapele fâlfâite, costumele de daci și clasica victimizare istorică răcnită la megafon – din simplul fapt că nu are în mentalul colectiv o amprentă violentă. Însă titulatura „neo-fascistă” ridică semne de întrebare, trimițând la un trecut legionar încă prezent în conștiința românească. Titulatura care l-ar face un urmaș al Gărzii de fier (‘27-’41) nu a fost niciodată asumată public de AUR, deși faptele (susținerea lui Călin Georgescu, simpatizant asumat al lui Ion Antonescu și al lui herr capitan Corneliu Zelea Codreanu, pentru poziția de premier), vorbele (considerarea ca fiind minore materii școlare precum „Istoria Holocaustului”) și persoanele din jur (participarea la conferințe și evenimente organizate de șeful Mișcării Legionare, Șerban Suru) au dovedit-o de multiple ori până acum. 

Electoratul AUR este contrastant și pestriț, iar acest amestec nu ar rezista ca un întreg decât în perioadele de restriște – sau care sunt făcute să pară astfel – în care oamenii lasă diferențele dintre ei și-și unesc forțele, crezând în același lucru. Și-și asumă un sens comun pentru existența lor – în definitiv, vorba lui Constantin Noica, „Ce bucurie că viața nu are un sens! Pot să îi dau eu unul”. Cum ar fi acela de a pune umărul la ridicarea unui partid extremist, care promite soluții radicale la probleme – unele reale, altele pe care oamenii abia au început să creadă că le au.

Să dai un sens celor care n-au sperat vreodată la el 

Când crezi în ceva, o faci aproape dezinteresat de oportunitățile materiale și ai o disponibilitate ca energia ta să fie investită în direcția respectivă. Îți dă un sens în viața ta – ca exprimarea cât mai des cu putință a opiniei tale pe Facebook despre orice subiect important sau ca mersul la biserică. 

USR-Plus a aplicat foarte bine dorința de schimbare în doctrina de partid, oferind o platformă concretă politică unor oameni care deja se trezeau în fiecare dimineață vrând să schimbe lumea. Astfel, implicarea în viața politică a devenit posibilă și pentru sferele mai înalte, parcă prea puțin hârșâite de contactul aspru cu viața de jos și idealiste în ceea ce înseamnă răfuiala cu lovituri sub centură pentru voturi. Studiile la universități de prestigiu și carierele la instituții și ONG-uri importante din țară și străinătate au început să devină părți firești de CV-uri în politica românească, obișnuită până nu de mult cu un val de diplome făcute pe genunchi la universități fantomă. Suplimentar, unele dintre aceste CV-uri au venit la pachet cu situații financiare care să facă derizorie dorința de corupție pentru oportunități materiale.

Dar AUR a venit pe urmele USR-Plus, a luat această piramidă elitistă, a întors-o cu vârful în jos și a înfipt-o în pământ: noi pe cei considerați talpa țării îi vrem! Să-i adunăm pe cei ostracizați, nemulțumiți, pe care nu a vrut nimeni să-i reprezinte în politica românească. Oamenii care se trezesc de dimineață și mai întâi sunt loviți de viață cu grijile ei de bază, iar abia apoi cântă cocoșul. Aceștia nu s-au gândit vreo clipă că vor să facă mai mult decât pur și simplu să-și ducă viața cu bune și rele și, pe cât posibil, într-un mod tradițional pe linia te naști – faci copii – mori. Cei mulți, lipsiți de dorințe mari și fără o putere care să depășească poarta curții sau pervazul apartamentului, dar nemulțumiți de prezent și cu nostalgii ale unui trecut în care au certitudinea că le-ar fi fost mai bine. Cei nemulțumiți, uitați și care s-au săturat să spere că o să le rezolve alții problemele. Pe ei îi dorește AUR, ca să le dea un sens mai mare decât sperau ei să capete vreodată. Anume sensul de a-și schimba viețile lor și chiar pe ale celor din jur. Speranța că modul lor de a vedea lumea să fie nu doar împărtășit de alții, ca fiind calea cea dreaptă la care să te uiți cu smerenie, precum o icoană pusă deasupra patului. Dar și să fie adusă la realitate, prin orice mijloace posibile, de la marșuri și proteste, până la discuții persuasive pe Facebook și grupuri de WhatsApp. Cu alte cuvinte, e mai mult vorba de a crede într-adevăr în căile AUR, decât de oportunismul politic clasic cu care ne-a obișnuit o politică românească fluidă în ideologie și adaptabilă în funcție de beneficiile momentului.

Sensul vieții, cea mai bună mită electorală

Până la AUR, mita electorală în astfel de pături sociale avea forme concrete: pixuri, șepcuțe, găleți. Un partid începea o astfel de strategie, era foarte ușor de urmat și de altele, stârnind în electorat o competiție de tipul „cel care oferă mai mult, cu ăla votez”. Împreună cu niște rafturi golite de produse de bază, se mai făcea și un eveniment cu muzică și mâncare în urbe, ca să fie actul persuasiv dus până la capăt. 

După a venit AUR care început să ofere altceva. O perioadă de emancipare s-a pornit pe neașteptate în rândurile oamenilor care apreciau și aveau nevoie de „cadourile” electorale: nu mai erau de vânzare. Prețul unui vot sau chiar și al unei simple susțineri tacite care nu se traducea în fapte a devenit imposibil de plătit pentru majoritatea partidelor. Oamenii au devenit prea scumpi și ceea ce doreau nu se mai putea obține prin satisfacerea clasicului duet pâine și circ. Pentru că acest electorat, dincolo de nevoile cât se poate de concrete, are o foame de sens pe care nu a dorit niciun partid s-o satisfacă până la AUR. De aceea oamenii au fost atrași să muncească voluntar, ba chiar să-și pună și banii la bătaie. Nu au venit neapărat pentru oportunități financiare, cum se practică în majoritatea politicii românești, ci ca să se simtă utili și să creadă în ceva concret. Motiv pentru care sunt dispuși la a lua parte la marșuri, proteste și certuri gratuite pe Facebook – nici măcar nu-și apără beneficiile. Ci ceea ce cred. Așa cum un om religios își apără și-și practică crezurile.

Arhangheli ai dezamăgirii deveniți cartofori ai democrației

Am greși să nu ne amintim că politica, în general — dincolo de argumente, cifre și analize cât mai avizate — se bazează enorm pe a crede pur și simplu într-o anumită direcție ideologică. Chiar și atunci când își arată minusurile, tot rămâne în forul interior al electoratului cu speranță că reprezintă calea cea mai bună. Problema însă este că politica românească are aceeași flexibilitate ideologică și doctrinară precum coloana vertebrală a multora dintre sus-pușii nației. Iar când oamenii văd schimbările de culoare, își pierd interesul. Vorbe de genul „Toți politicienii sunt la fel” sau „Nimic nu se mai schimbă” sunt parte dintr-un folclor politic care arată spiritul nației ca fiind deziluzionat și dezinteresat de politică. Momentan AUR păstrează același discurs extremist, care-l izolează în Parlament, dar îl extinde în țară.

Iar ce diferențiază electoratul AUR de restul este o alchimie atipică în frustrarea generală: nu s-a transformat în indiferență, ba chiar din contră. Împreună cu un fundament religios, context incert și nostalgii după o Românie care n-a tras paiul scurt al istoriei, frustrarea aceasta s-a transferat în toată viața lor, care a primit sens prin AUR. Direct în discuțiile om cu om, steagurile și motto-urile răcnite la marșuri, postările de pe Facebook și votul la urnă. Cu alte cuvinte, toată frustrarea este pusă într-un pariu total: disponibilitatea pentru a juca cu tot sufletul o carte extremistă, cu lideri care promit soluțiile totale și radicale. Liderii pe care-i vor urma, fie că mai sunt sau nu în Parlament.  

„Să credem în AUR!” ar fi un motto mai mult decât potrivit pentru un partid care se bazează pe un set de dogme care trebuie înghițite – neapărat pe nemestecate pentru a-și face efectul. De la căutarea unui țap ispășitor pentru răul din România și asumarea unui rol mesianic în stârpirea acestuia, până la perspective socio-economice prăpăstioase și departe de realitate — pe modul România, colonie UE, care doar consumă ce i se dă și nu mai produce nimic, exploatată și sărăcită de Vest. Este impresionant zelul cu care butade de genul, amestecate cu informații trunchiate, sunt repetate în spațiul public de reprezentanți AUR ca fiind adevărul incontestabil. Mai ales pentru că e un efort atât de mic pentru a le dezamorsa – accesul la informații factuale despre progresul social și economic concret din prezent este lejer și se poate verifica. 

Problema este însă că AUR își cunoaște foarte bine publicul — care, propagandistic nemulțumit de prezent, nu vrea să lase deoparte nostalgiile românești și suprapune cu nonșalanță anumite tablouri de grandiozitate din trecut. De la totul fabricat în RO — cu fabrici energofage, care dădeau de muncă tuturor și adunau cartiere de muncitorime (fără a ține cont că produceau necompetitiv și la calități îndoielnice) — până la granițele mari — care să reunească „românii de pretutindeni”. Iar bomboanele de pe colivă le reprezintă butadele tradiționaliste, cu fundament religios, care dau la temelia libertății individuale — de la interzicerea avortului, până la o politică anti-LGBTQ+, totul pentru sfânta familie tradițională. Mai putem adăuga și discursuri generaliste pe corupție cu glazură de inechitate socială și vom avea mai toate  predicile AUR prin care România — Mare, dar totuși mică! Bogată, dar totuși sărăcită! — să fie văzută. 

În ipoteza în care AUR ar dispărea din politică, un număr considerabil de oameni probabil ar intra în depresie și ar trăi anxietatea existențială. Și-ar pierde chipul cioplit din spațiul public și, prin urmare, menirea pe care și-o găsiseră. Dar chiar și dacă va ajunge sub pragul de 5% pe viitor, ducând la o dizolvare din viața politică românească – presupunând că războiul din Ucraina va arăta limpede contrastul dintre Est și Vest pe discursul extremist, dtispus la fapte radicale —  AUR totuși nu va muri, doar se va transforma. Pentru că asta ar fi singura variantă de supraviețuire nu doar a unui partid care se bazează (de fapt) pe crezuri, ci mai ales a adepților săi: să devină un cult politic. În care să se creadă mai departe.


Lucrarea „Votați Burebista!” Pe direcția naționalistă AUR, care poate merge până la dacopatie, am considerat că nu ar fi exclus la un moment dat să apară Burebista pe listele de alegeri – poate chiar prezidențiale, având în vedere CV-ul de rege al geto-dacilor care-l recomandă. Întrebarea ar fi dacă Burebista chiar și-ar dori să aibă numele asociat cu AUR.


Text publicat în varianta electronică și cea tipărită a Revistei Golan, nr. 3, ediția de primăvară 2022.

mm
Cosmin Iliescu
Creativ cu fibră de științe exacte. Masterand în International Public Affairs la Universitatea București, unde își pregătește lucrarea de dizertație pe sectorul creativ-cultural din România. Caută să se exprime divers, prin artă grafică, fotografie, articole pe teme de social și politică, poezie. Nu crede în subiecte proaste, doar în abordări greșite. A făcut și face parte din proiecte pe jurnalism și dezvoltare internațională. Șterge etichetele atunci când constrâng (vezi „EI DE CE POT ȘI TU?” apărut în Revista Gen). Vrei mai mult, mai bagă o fisă.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici