„Mandatul președintelui se încheie în momentul în care președintele nou ales depune jurământul. Punct. Fără niciun fel de posibilitate de interpretare”, a rostit Klaus Iohannis cu trei zile înainte de finalul celor zece ani de mandat. O sfidare glacială demnă de Alexandru Lăpușneanu: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”.
După un deceniu marcat de promisiuni neîmplinite și așteptări trădate, președintele ignoră faptul că încrederea publicului s-a evaporat. Insistă să rămână la putere, indiferent de dezamăgirea colectivă pe care a semănat-o, oferind justificări care trădează o indiferență cinică față de frustrarea generalizată.
Aceeași încăpățânare o regăsim și la Toni Greblă. Șeful Autorității Electorale Permanente, care refuză să demisioneze, în ciuda scandalurilor ce planează asupra instituției pe care o conduce: „Nu am motive să demisionez. Am organizat alegerile impecabil”. Impecabil? Declarația sună ruptă dintr-o altă dimensiune, mai ales în contextul lipsei totale de transparență privind finanțarea campaniei pro-rusului Călin Georgescu. Cine îl protejează pe Greblă și ce preț va plăti România pentru această „impecabilitate”?
Dezastrul este și mai evident în serviciile de informații. Șeful SIE, Gabriel Vlase, preferă să se relaxeze la Formula 1 într-un moment de criză națională, în timp ce președintele rămâne impasibil. Ba mai mult, îi protejează pe toți cei numiți în funcții-cheie. „Nu fac pe nimeni responsabil, pentru că intervenția a fost atât de subtilă și atât de complexă”, afirmă Iohannis cu un calm enervant.
Nici Parlamentul nu se ridică la înălțime, preferând să tolereze disfuncționalitatea instituțiilor. Într-un context de război hibrid, lipsa de reacție nu este doar o neglijență, ci o trădare a interesului național.
Între timp, Marcel Ciolacu cochetează cu ideea unei candidaturi la prezidențiale în 2025, mizând pe uitarea colectivă privind cazul Nordis și plimbările cu avionul. De ce nu? Istoria recentă arată că responsabilitatea nu este o condiție pentru succesul politic în România. Sistemul rămâne neschimbat, iar rotirea cadrelor este singura soluție favorabilă pentru politicieni, deci clasa politică își schimbă doar decorul și păstrează aceiași figuranți.
Criza pe care o traversăm nu este doar una politică, ci și una morală. România este împinsă, prin complicitatea liderilor săi, spre un haos tot mai profund, o țară fragmentată, vulnerabilă și polarizată extrem. Dacă acceptăm să fim conduși în continuare de aceleași personaje, cu aceeași mentalitate, viitorul nostru este deja pierdut. Nu este un avertisment, ci o realitate.
Când președintele admite că „influența străină a fost descoperită ulterior”, dar nu ia măsuri și nu cere demisii, mesajul este clar: România poate fi lăsată pradă inamicilor, fie că sunt externi, fie că sunt infiltrați în instituțiile statului. Practic, Klaus Iohannis legitimează haosul și lasă țara neprotejată.
Sărbători fericite?
