Într-un context politic complicat pentru democrațiile din întreaga lume, editura Ratio et Revelatio a lansat la târgul Gaudeamus, ediția 2024, o carte importantă despre istoria Holocaustului din România. În volumul intitulat Rîbnița însângerată. Mărturii din acele vremuri, cercetătoarea Mihaela Gligor reunește materiale despre masacrul derulat la închisoarea din Rîbnița în noaptea de 19/20 martie 1944. Volumul este alcătuit dintr-o incursiune istorică semnată de Paul Shapiro, urmată de documente inedite oferite de Ofelia Thirer, fiica unui fost deținut al lagărului de la Vapniarca, și de corespondența purtată de Ihiel Benditer cu supraviețuitorii Rîbniței. În postfață, cercetătoarea Mihaela Gligor oferă detalii despre geneza volumului.
Din punctul meu de vedere, este un demers editorial important, deoarece despre închisoarea din Rîbnița se știu puține lucruri, ea lipsește din memoria colectivă a Holocaustului, aspect semnalat și în cadrul lansării. Dincolo de valoarea documentelor, dintre care multe inedite, cartea introduce cititorul contemporan în contextul celui de-al Doilea Război Mondial, descrie masacrul propriu-zis și conturează destinul fiecăruia dintre cei trei supraviețuitori ai acestei temnițe în care se aflau peste 400 de deținuți. Între ei, erau și 52 de evrei comuniști transferați din lagărul de la Vapniarca.
Grație contextualizării realizate de Paul Shapiro aflăm că, odată cu schimbarea situației frontului din primăvara anului 1944, respectiv înaintarea armatelor sovietice pe teritoriul Transnistriei, prizonierii de la Rîbnița sperau că vor fi eliberați. Iluzia le-a fost întreținută cu cinism și de nemți până în ziua de 19/20 martie 1944, când o grupare fascistă locală a pătruns în închisoare și, în complicitate cu gardienii români, a trecut din cameră în cameră și i-a mitraliat pe deținuți. Mărturiile supraviețuitorilor Matei Gall, Pinhas Fischbach și Isac Walter vin să completeze tabloul cu ceea ce s-a întâmplat după acest masacru. Dintre cei cinci evrei, care s-au salvat ascuzându-se în mormanele de cadavre, doar cei menționați anterior au supraviețuit și au încercat să se integreze în regimul comunist instaurat în R.S.R.
Un alt aspect relevat de documente este modul în care comunismul i-a privit pe acești evrei, foști ilegaliști. Deși ei s-ar fi așteptat să își găsească un loc în noua orânduire socială, cei trei au fost persecutați de regimul lui Gheorghiu-Dej, iar asupra lor a planat suspiciunea că ar fi supraviețuit datorită colaborării cu fasciștii. Într-una din epistolele sale, Matei Gall vorbește atât despre propriile deziluzii cu privire la ideologia comunistă, cât și despre teama lui Isac Walter de a vorbi pe tema Rîbniței. De fiecare dată când este solicitat să contribuie la un volum colectiv, Isac Walter se eschivează și are impresia că este urmărit de comuniști, chiar și atunci când se află în exil. Cu destul de multe rețineri, acceptă să ofere niște detalii Muzeului Holocaustului din Statele Unite. Când realizează că regimul din R.P.R. le este ostil și că nu este cu nimic diferit de fascism, cei trei martori ai Rîbniței pleacă în exil. Dacă Isac Walter este mai suspicios și mai retras, Matei Gall și Pinhas Fischbach corespondează între ei, își amintesc despre acele momente, iau parte la evenimente științifice legate de Holocaust și publică diverse materiale pe această temă.
De asemenea, merită consemnat că Occidentul este interesat doar parțial de cunoașterea adevărului istoric și de păstrarea acestuia în memoria colectivă. Într-o oarecare măsură, chestiunea este de înțeles. De îndată ce au ieșit din război, oamenii vor să uite pierderile, lipsurile materiale, nesiguranța și teroarea cauzată de bombardamente/înaintarea frontului. Din acest punct de vedere, volumul Rîbnița însângerată. Mărturii din acele zile este și o invitație la reflecție, la reîmprospătarea memoriei, la condamnarea mișcărilor extremiste a căror resuscitare o vedem în zilele noastre.
