SăFițiCuminți Crew este un crew de fete format din Ingrid Maschek și Andreea Oprișan, care creează picturi murale de aproximativ trei ani. Au început cu pereți mai mici, iar treptat au evoluat către lucrări de mari dimensiuni, din ce în ce mai complexe, realizate în cea mai mare parte cu spray. Aleg teme menite să îi inspire pe oameni, să le înveselească zilele sau să îi îndemne la introspecție și conștientizare de sine. Le place să exploreze diverse subiecte, de la teme cosmice la conexiunea cu sinele și natura. Deseori, integrează planete și ochi ca simboluri ale acestor teme, devenind chiar o semnătură discretă a stilului lor. Am stat de vorbă cu Ingrid și cu Andreea despre street art la feminin și provocările pe care le au în această lume a street art-ului care cel puțin apparent este încă dominată de bărbați.
Cum influențează identitatea voastră modul în care creați și percepeți street art? Simțiți că trebuie să vă revendicați un loc într-un mediu dominat de bărbați?
Ingrid: Identitatea fiecăreia și a noastră, în calitate de crew, o să influențeze mereu atât modul în care creăm, cât și modul în care percepem și consumăm street art. E un schimb constant de idei și gânduri, format de mediul, istoria personală și valorile noastre. Mai mult, cred că ne-am co-creat un micro-mediu al crew-ului cu influențe comune, preferințe, explorări etc. Sunt de părere că arta este mereu extrem de personală, indiferent ce creezi, arta vorbește despre tine (chiar dacă nu-ți dai seama). Astfel că, dincolo de atelier și direct pe stradă, fiecare perete pictat va vorbi într-un fel sau altul despre mine și Andreea. De exemplu, Andreea este pasionată de cosmos, spațiu, iar în lucrări se regăsesc aproape mereu planetele ei. Ochiul a devenit, la fel, un element semnătură al meu, prezent în lucrări. Face momentan parte din introspecția creativă și astfel din identitatea mea. Nu am simțit până acum că ne revendicăm un loc într-un mediu dominat de bărbați, însă ignorance is bliss în același timp. Poate am fost într-o bulă, însă cred că ne-am făcut simțită prezența într-un mod organic, lucrând și mergând la flow-ul creativ. În orice caz, comunitatea a fost și este incredibil de primitoare, iar publicul la fel.
Andreea: Simt că experiențele noastre de zi cu zi și anumite idei și concepte se reflectă în arta pe care o creăm. Uneori parcă e mai ușor să exprimi prin imagini ce nu poți prin cuvinte. Avem și câteva teme recurente, eu de exemplu sunt influențată de dorința de a exprima conexiunea cu sinele si cu mediul înconjurător, abordând frecvent teme din sfera cosmică, ca un simbol al uniunii omului cu tot ce îl înconjoară. Ingrid, pe de altă parte, îndeamnă la introspecție prin integrarea ochiului ca element vizual. Cu siguranță sunt mai mulți bărbați în zona de street art, dar, treptat, au început să apară și femei care creează picturi stradale impresionante. Eu, personal, nu am simțit că trebuie să concurez cu bărbații; pictez din plăcere și, momentan, sunt extrem de încântată că am ajuns să fac asta. Am crescut organic, puțin câte puțin, cu fiecare proiect.
Strada este un loc al haosului, al interacțiunilor spontane, dar și al pericolului. Cum vă simțiți atunci când lucrați în spațiul public? În ce fel se schimbă dinamica în funcție de cine ocupă acest spațiu – artiști, vandali, autorități?
Ingrid: Am devenit super familiară cu lucrul în spațiul public. La început a fost un pic ciudat, din cauza tuturor stimulilor pe care nu îi ai în atelier – de la liniște la zgomot, de la curat la praf, de la singur la oameni diverși etc. Cu cât e un spațiu de lucru mai diferit, cu atât e mai interesant. Când ocupăm noi spațiul, reacțiile au fost peste 95% pozitive. Chiar dacă am vandaliza ceva, cred că lumea oricum nu ar percepe asta ca pe un act de distrugere, probabil pentru că nu avem profilul obișnuit. Dacă spațiul este ocupat în mod vizibil de vandali, cred că se activează cel puțin cineva dintre trecători/cei prezenți, împotriva actului. Autoritățile, de câte ori ne-am intersectat la câte o lucrare, au fost destul de amuzante. Chiar glumeam cu niște polițiști că le dau cu spray-ul pe mașină dacă trec peste ce am făcut (pictam pe jos), au râs că fac ultraj și s-au încadrat cu grijă.
Andreea: Până acum, nu am avut probleme cu autoritățile, dar, pe de altă parte, am pictat doar pereți cu aprobare sau în locuri private. Chiar și reacțiile trecatorilor sunt de cele mai mult ori de admirație. Într-adevăr, uneori sunt câțiva trecători care sunt nemulțumiți din principiu că desenăm un perete, nu contează ce desenăm, alții mai comentează că nu le place ceva anume din desen, dar chiar și așa majoritatea reacțiilor sunt pozitive.
Credeți că street art își pierde din autenticitate atunci când devine parte din proiecte instituționalizate sau comandate? Cum echilibrați libertatea expresiei cu necesitatea de a colabora cu structuri oficiale?
Ingrid: Nu cred că se pierde din autenticitate dacă proiectul este comandat sau instituționalizat. Deseori proiecte de genul caută să sprijine libertatea creativă și de expresie a artiștilor. În cazul proiectelor în care inputul artistic este curatoriat, în mod ideal nu se pierde atât de mult încât să devină o problemă. Cred că dacă simți în fazele incipiente ale unui proiect că nu rezonezi, trebuie să te dai un pas în spate și să vezi ce e de făcut, astfel încât să ameliorezi senzația asta.
Andreea: Pe cât posibil, încercăm să ducem și proiectele comandate într-o zonă în care să ne putem exprima ideile. Uneori, suntem mai constrânse, dar de cele mai multe ori clienții sunt receptivi. Am avut și câteva proiecte – puține totuși – în care clientul își dorea o pictură foarte specifică. În astfel de cazuri, nu pot spune că sunt extrem de entuziasmată, dar încerc măcar să o iau ca pe o nouă provocare și să îmi îmbunătățesc diverse tehnici de pictură.
Unde trasați linia dintre artă stradală și distrugere? Credeți că toate formele de graffiti sau intervenție urbană au o valoare artistică sau există momente în care se pierde această dimensiune?
Ingrid: Cei mai mulți dintre noi o trasează probabil intuitiv, fără să stea prea mult pe gânduri. Cred că my gut feeling e un pic mai îngăduitor decât al multora. În general, delimitarea dintre arta stradală și distrugere cred că stă în dacă intervenția aduce un plus de valoare, printr-un mesaj sau chiar doar estetic. Acum, eu văd uneori estetica, chiar și inestetica aglomerărilor de tag-uri, în inima obosită a orașului. E o estetică urbană, actuală, poate ușor nostalgică. În același timp, nu mi se pare potrivit pentru că aglomerează și distruge aspectul clean al zonei. Aș trasa limita cel mai probabil aici – ar trebui păstrată curată fațada multor clădiri, fie de patrimoniu sau nu. Deși pe fațade se regăsesc câteva piese de graffiti vechi și clasice, deci este greu să impui și limita asta. Poate o soluție ar fi zone legale în oraș, centre dedicate artei stradale și graffiti-ului.
Andreea: În ultimul timp, apar din ce în ce mai multe clădiri acoperite cu graffiti, mai ales cu tag-uri. Aici consider că se exagerează; sunt unele clădiri care au propria personalitate și istorie și ar trebui respectate și de artiștii stradali.
Street art a fost mereu un act de revendicare a spațiului public. Cât de mult este influențată arta voastră de realitățile sociale, politice sau de problemele de gen?
Ingrid: Cred că ar trebui să fie acum mai mult ca niciodată, când observi cu groază regresul care vine ca o avalanșă peste noi. Nu am avut lucrări atât de încărcate de aspectul social, politic sau problemele de gen, am încercat poate să ne concentrăm mai mult pe o doză de optimizare a privitorului, nu neapărat de activare a spiritului civic sau activist. Este, însă, un aspect pe care aș vrea să-l tratăm mai mult în lucrările viitoare.
Andreea: Mai puțin, dar totuși am abordat și câteva teme sociale actuale sau din subiecte legate de incluziune. De exemplu, prin pictura murală de la Street Delivery am încercat să transmitem un mesaj despre conviețuirea armonioasă între diverse generații, chiar dacă uneori există diferențe de atitudine și gândire între ele.
Simțiți o diferență între un mural creat în cadrul unui festival finanțat și unul realizat ilegal, fără aprobare? Cum percepeți compromisurile pe care trebuie să le faceți într-un proiect oficial?
Ingrid: Ca libertate creativă, cred că în ambele instanțe ar trebui să te poți exprima liber. Însă, da, pot apărea anumite filtre într-un mediu organizat. Nu e neapărat ceva rău, pentru că există mereu disponibilitatea de a-ți face filmul total personal pe cont propriu. E posibil să fie mai greu să găsești o locație potrivită.
Andreea: Până acum, nu am realizat un mural ilegal. Aici intervine mai mult zona de graffiti și tag-uri. Cred că este foarte dificil să creezi o pictură complexă în mod ilegal într-un timp atât de scurt, astfel încât să nu fi surprins de autorități. În unele cazuri, proiectele oficiale ne-au oferit libertate totală de expresie, iar în altele, a trebuit să lucrăm în jurul unor teme specifice, încercând totuși să aducem și viziunea noastră artistică.
Publicul stradal este divers și nefiltrat – de la admirație la ostilitate. Cum vă raportați la reacțiile trecătorilor? Credeți că există o diferență între felul în care sunt percepuți artiștii și artistele?
Ingrid: M-am călit la reacții stradale și haosul pe care îl poate aduce o zonă, de când am lucrat pe Calea Moșilor, unde mereu se întâmplă ceva nou, care te menține în suspans. Am avut și reacții ostile, cu amenințări de sunat la Poliție, comentarii că e urât ce facem (nu rezonau cu subiectul), dar și reacții de dialog și admirație superbe și neașteptate, de la oameni care se opreau să vorbim, poate chiar să-și rezerve un proiect, copii fascinați, oameni care aplaudau, claxonau, strigau din mașină că le place. E un mix interesant de energii. Cred că în ipostaza de artistă probabil se găsesc mai mulți indivizi să creadă că e ok să facă cat calling, dar asta e ceva (din păcate) obișnuit în ipostaza de femeie. În același timp, poate taie din impresia de vandalizare, distrugere etc. pe care poate o au unii trecători când te văd cu spray-ul în mână. Posibil să dea chiar în zona de aa, voi, fetele, desenați? (în loc de băieți).
Andreea: Majoritatea reacțiilor au fost de admirație, probabil și pentru că suntem două fete drăguțe. Cred că, fiind femei, oamenii sunt mai reticenți înainte de a ne critica, iar mulți par surprinși să vadă că pictăm cu spray, ceea ce le stârnește cumva admirația.
Multe lucrări de street art sunt distruse sau acoperite rapid. Vă afectează această efemeritate sau o vedeți ca parte din dinamica artei urbane?
Ingrid: De la primele lucrări făcute în spațiul public am zis că odată ce dau tușa finală, desenul e al orașului. Nu ai cum să controlezi ce se întâmplă și chiar se poate întâmpla orice de pe o zi pe alta. Așa că, documentare a procesului și lucrării finale, și în rest gândul că va supraviețui cât mai mult desenul. Cred că mă afectează mai mult când dispare o lucrare din interior, mai ales dacă spațiul este al clientului.
Andreea: Cred că aceasta este, până la urmă, dinamica artei urbane, și trebuie să acceptăm că nimic nu durează la nesfârșit – exact ca în viață.
Simțiți că street art, mai ales lucrările realizate de femei, poate transforma spațiul urban într-un loc mai primitor? În ce fel poate umaniza arta stradală orașele?
Ingrid: Da, total de acord. Street art-ul transformă o stradă, o zonă, un cartier, vibe-ul său și chiar starea de spirit a localnicilor. Devine cu siguranță mai primitor, mai luminos și mai interesant. Cred că aduce o plus de valoare atât spiritual, cât și financiar, prin înfrumusețarea zonei și dacă devine reper de explorat pentru oamenii interesați, care altfel nu ar ajunge în zonă. Arta vorbește deseori despre angoasele umane și prin expunerea spiritului artisului pe pereți, umanizează fără îndoială arhitectura și străzile. Clădirile, deseori inexpresive, devin pânza gigantică pentru gânduri, stări, emoții, mesaje mai tari sau mai șoptite, o bucățică ce rezonează într-un fel unic cu fiecare trecător. Cred că îl rupe din rutina zilnică, din stres, poate uneori chiar îl scoate un pic din tristețe sau anxietate și îi oferă o gură de aer, o mică liniște sau motivație pentru ziua de mâine.
Andreea: Nu cred că ar trebui să existe o diferențiere între lucrările realizate de femei și cele realizate de bărbați. Până la urmă, ideile și conceptele deosebite vin din ambele direcții. Fiecare artist are o sensibilitate și o viziune unică asupra lumii, indiferent de gen.
Dacă arta stradală ajunge în galerii și muzee, își pierde din valoarea inițială? Poate o artistă de street art să fie recunoscută fără să intre în circuitul a ceea ce am putea numi artă oficială?
Ingrid: Dacă privești din punct de vedere al actului de rebeliune, sigur se pierde o parte din impact. Însă e un proces normal ca arta stradală să ajungă în muzee și galerii. Dacă se păstrează spiritul urban și sufletul străzii, ar fi cu atât mai bine. Unele lucrări vorbesc cel mai bine în contextul urban in care au fost realizate, altele se preteaza mai usor in mediul unei galerii, de exemplu. Ca street artist, cred că lucrările tale pot fi apreciate fără să expui într-un mediu oficial. Poate ai chiar mai mult acces la public, lucrând direct pe stradă.
Andreea: Mulți artiști de street art renumiți au rămas în afara galeriilor și muzeelor. Arta stradală a apărut ca o formă de rebeliune împotriva sistemului și nu cred că se încadrează perfect în zona galeriilor. Din perspectiva mea, street art-ul este pentru toată lumea, nu doar pentru cei care intră în muzee.
Există o estetică feminină în street art? Cum reacționați la ideea că anumite teme sau stiluri sunt asociate cu genul vostru?
Ingrid: Cel mai probabil există o estetică feminină în street art, însa nu cred că este limitativă. Stereotipii legate de gen din păcate continuă să existe în orice. Cred că unii artiști aleg să tap into that, ceea ce e grozav. Dacă îți vorbește și acolo, simți că este zona și stilul sau tematica, mi se pare fenomenal. Atâta timp cât faci ce rezonează cu tine, sunt de părere că poți să faci absolut orice. O parte din acest întreg se va suprapune, indiferent de narativa artistului, pe stereotipiile de gen care încă mai circulă. Mie îmi place să privesc lumea așa cum este, fără filtrul diferențelor de gen, așa că pentru mine o temă, un stil vorbește direct despre omul care pictează, nu bărbat sau femeie, cât spiritul și preferințele personale.
Andreea: Nu mi se pare că ar exista o estetică feminină aparte. Am văzut destul de multe lucrări cu teme considerate „feminine” – cum ar fi florile sau culoarea roz – realizate de bărbați.
Arta voastră schimbă felul în care oamenii percep o stradă, un perete sau un cartier. Cum ați dori să influențați mediul urban prin lucrările voastre?
Ingrid: Aș spera ca prin pereții pictați, orașul să fie mai puțin apăsător și cotidian și să devină un mediu creativ, să aibă o nuanță de optimism și o doză de frumusețe între betoane, drumuri, pereți și tencuieli. Cred că spiritul uman are nevoie să nu uite să ia o pauză și să aprecieze frumosul, să pună pe hold fluxul de task-uri și să se uite un pic inside, o scurtă introspecție, un mic vis cu ochii deschiși. Cred că privitorului i-ar aduce un pic de pace să vadă ceva frumos și să-și ia un minut să-l observe cu adevărat.
Andreea: Încerc să aduc teme cât mai inspiraționale pentru oameni. Cu siguranță, nu vor atinge pe toată lumea, dar este suficient ca măcar câțiva să aibă o trăire interioară generată de pictură, o amintire sau doar o stare de bine, fie și doar prin intermediul culorilor. Sunt oameni, inclusiv eu, pentru care anumite culori sau combinații de culori schimbă subtil starea de spirit.
Credeți că street art va rămâne un act de rebeliune sau se va integra tot mai mult în sistemul artistic oficial? Într-o lume în care muralele sunt comisionate și legalizate, mai există loc pentru autenticitatea street art-ului „de guerrilla”?
Ingrid: Momentan pare că este pe un curs de integrare în sistemul artistic oficial și putem presupune că va continua acest trend. În același timp, consider că vor fi destui artiști care păstrează viu spiritul de rebeliune, încât să fie vie autenticitatea. Sunt curioasă cum va evolua și se va transforma street art-ul, pentru că sigur va fi ceva inovator.
Andreea: Street art-ul este din ce în ce mai acceptat sub forma picturii murale. În continuare, există partea de rebeliune prin tag-uri și graffiti, iar cred că acest aspect va persista. Artiștii simt nevoia să exprime anumite mesaje în mod liber și cât mai de impact, fără a fi constrânși.
