Într-un peisaj global marcat de ritmul alert al urbanizării și de înstrăinarea tot mai profundă dintre om și natură, arta devine un instrument esențial pentru a documenta și interpreta aceste transformări sociale. La intersecția dintre filosofia artei și antropologie, se deschide un spațiu de reflecție asupra modului în care oamenii își renegociază relația cu locurile pe care le locuiesc și cu identitatea lor.
Documentarul În căutarea paradisului pierdut surprinde un fenomen social semnificativ: migrația inversă din orașe către mediul rural. Dincolo de schimbarea geografică, această alegere reflectă o nevoie profundă de a regăsi simplitatea, autenticitatea și o legătură mai directă cu natura și tradițiile. Prin poveștile celor care au făcut acest pas, filmul investighează nu doar realitățile materiale ale traiului rural, ci și transformările interioare care însoțesc această decizie – o căutare a unui sens mai profund și a unui ritm de viață mai apropiat de valorile personale.
Prin intermediul artei documentare, Andrei Dudea nu doar înregistrează aceste schimbări, ci le oferă un cadru de reflecție mai amplu, în care motivațiile individuale devin parte dintr-o conversație globală despre dorința de întoarcere la esențial. Interviul cu regizorul ne oferă șansa de a explora în ce măsură arta poate fi nu doar o oglindă a realităților sociale, ci și un spațiu în care alternativele la viața contemporană sunt gândite, articulate și împărtășite. Documentarul ridică astfel întrebări fundamentale despre relația dintre om, cultură și spațiul pe care îl locuiește – întrebări care depășesc granițele locale și rezonează la nivel universal.
Ce te-a inspirat să abordezi acest subiect al migrației inverse către sat? Este o poveste personală sau un fenomen pe care l-ai observat în jurul tău?
În 2019 am participat la o rezidență artistică în satul Montemor-o-Novo, în Portugalia. Acolo am întâlnit mai mulți orășeni care se mutaseră la sat, majoritatea din Lisabona, cu care am și realizat un documentar scurt. Am experimentat și migrația celor mutați de la bloc prin anii 2000, când părinții se întorceau la casa de la țară pentru a lăsa apartamentul copiilor în blocurile bucureștene. De asemenea, am observat în ultima vreme un număr din ce în ce mai mare de cunoscuți, în special cei cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani, din clasa de mijloc, creativă bucureșteană, care se mută sau își doresc să se mute la țară. Pot spune că interesul pentru fenomenul migrației inverse către sat este o combinație între experiențe personale și o observație a unui trend mai larg în jurul meu.
Cum ai ales satele ca puncte centrale pentru documentare? Ce particularități le-au făcut relevante pentru povestea asta?
Colegii antropologi din partea de cercetare, Bogdan Iancu și Alexandru Vârtej, au experiență de teren în cele două comunități, iar propunerea de a explora cele două sate a venit din partea lor. Șomartin e un sat îmbătrânit, cu o populație împrospătată de bucureșteni și expați. Jurilovca, un sat în plină dezvoltare, cu o populație în continuă creștere, este un exemplu al modului în care viața urbană se poate intersecta cu cea rurală. Situat la poarta de intrare spre Gura Portiței, acest sat atrage tot mai mulți orășeni, în special din Constanța și Tulcea, dornici să se bucure de frumusețile Deltei și de un stil de viață mai liniștit. Jurilovca este un sat care respiră prin turism și care, probabil, în viitorul apropiat se va transforma în oraș. Ambele au fost alese de oameni care au căutat un refugiu de la agitația orașului, un loc unde să se reconecteze cu natura și cu un stil de viață mai simplu.
Cum ai reușit să pătrunzi în intimitatea celor intervievați astfel încât să obții interviuri atât de sincere și detaliate?
A contat că intenția noastră a fost clară încă de la primele discuții cu persoanele intervievate. Faptul că Bogdan și Alexandru mai lucraseră în cele două sate a fost important pentru că ne-a deschis ușile multor gospodării și ne-a adus contacte. Cred că oamenii cu care am vorbit așteptau, cumva, să fie intervievați în legătură cu o decizie care le-a schimbat viața radical.
Ai observat diferențe semnificative în procesul de adaptare între cei care au migrat în zone din Transilvania și cei din Delta Dunării?
Aș putea spune că într-o casă dintr-un sat săsesc e nevoie să se investească mai mult. De asemenea, Șomartin e mult mai izolat, ca poziție geografică, decât Jurilovca. Jurilovca e mult mai populat și e și un punct de tranzit spre Gura Portiței.
Ce provocări ai întâmpinat în timpul filmărilor și al interviurilor, având în vedere diversitatea experiențelor și a emoțiilor implicate?
Am avut surpriza să nu reușim să vorbim cu câteva personaje cheie, care ne-ar fi ajutat să descriem mai coerent tabloul noilor mutați. Și al doilea lucru surprinzător a fost că o parte din intervievați erau conștienți de fenomen și de faptul că fac parte dintr-o categorie destul de privilegiată de oameni care ușor, ușor transformă comunitatea în care se mută.
Care sunt cele mai frecvente motive personale care i-au determinat pe oameni să părăsească orașul pentru a începe o nouă viață la sat? Ce aspecte ale vieții rurale le-au fost cel mai greu de acceptat sau de adaptat?
Aici pot să vă citez din interviuri și să trageți singuri concluziile: – să mă liniștesc- am economisit foarte mulți bani – merge totul cu troc – când încep primăvara broaștele să cânte e frumos – și vântul ăla care te taie, bate într-un mare fel – nu mă relaxez deloc – aici simțeam eu că mă liniștesc – dormeam în orice poziție, mă simțeam într-un mare fel – stresul e pe măsură, simțeam că mă îmbolnăvesc – nouă nu ne place să ne plictisim – dorm nopțile, în primul rând – nu aveam timp să mă văd cu prietenii, aici am prieteni cu care mă văd în fiecare seară – cu cât forțezi lucrurile, ai tu probleme cu capul – soare, cald – natură, liniște – îmi place stilul ăsta de viață lent – aici ai timp de tine să te bucuri de viață – îmi place că e o provocare – ăsta e un minus, că nu au spital, dar se va face – antreprenoriat – comuniunea cu natura, cu Dumnezeu, rost – experiență spirituală- bucuria am regăsit-o, fericirea nevinovată – visul copilăriei – ce te definește – să îmi redescopăr feminitatea – lucruri legate de oameni și de pământ și animale – omul de la oraș care e mai evoluat își dorește întoarcerea la origini – dacă nu ar exista oameni ca mine s-ar pierde foarte multe lucruri – independent, bunicii aveau mereu cămara plină – stil de viață authentic – am devenit mai înțelegător – căldura fizică și sufletească, ancorele din copilărie – pot să fiu și la oraș la patru ace, și la muncă aici – puterea exemplului – perioadă de tranziție – intenția era să venim cu prietenii din când în când – eu fac și chestii de bărbat – interacțiunea mult mai dezvoltată – să fim un exemplu – am avut un accident, mi-a murit un prieten, n-am mai vrut să muncesc – am trăit doar din pește și pescuit – casă de vacanță pentru prieteni – ești deja la pușcărie, rămâi aici – s-a spart barca și a venit P. cu pături și coniac să ne salveze, asta leagă oamenii și amintirile – am făcut din asta un model de viață – asta este viața lui nea D. aici: pescuit, porumbei, căței, șprițuri – „Fuga în Egipt” – panică totală, fugi să scapi de la pieire, să te salvezi – gesturi practice zilnic, performativitate – lucruri foarte mici – să îți faci cafeaua, ceaiul, foarte important pentru supraviețuire – noi suntem urbani, suntem cine suntem și trăim la sat, dar nu suntem săteni – să trăiesc zbuciumul – ce caut eu aici?- te pui pe tavă, te întâlnești cu tot ce poate fi mai rău în legătură cu tine – senzație inconfortabilă de intimitate cu ceapa, mâncai din viața ta – toată lumea e axată pe rezultate concrete – nu doar a locui la țară, ci a aplica niște principii în modul de a trăi – să faci parte și din societate, dar și o independență reală, nu cum aveam în pădure – autovalidare – vecinătate – acceptare – te vede lumea că locuiești, muncești, ești serios – noi rămânem venetici, dar copilul e localnic – buletinul – declarație clară că aici e acasă – să nu ajung să trăiesc într-o lume pe care nu ar înțelege-o propriul străbunic – să simți cum trăiesc omenii în alte locuri, trebuie să te muți, să locuiești acolo. Cred că m-aș muta și de aici – lucrurile se mișcă oribil de încet – tu ești cel care are nevoie de ajutorul lor, nu ei de al tău – activitatea mea rurală are legătură cu zona urbană – case în care nu locuiește nimeni, doar făcute frumos – satul e mort – arhitectura veche răspundea altor nevoi sociale – rolurile de gen s-au inversat, el spală rufele.
În legătură cu dificultățile de adaptare, Cred că sunt greutăți care țin efectiv de cum se trăiește la țară. E greu să crești animale dacă n-ai mai făcut asta. E greu să faci agricultură sau să ții o grădină dacă nu ești obișnuit cu asta. Oamenii apelează la localnici pentru asta și, ușor, ușor, învață. Pe lângă acest lucru sunt cei care aduc un stil nou de viață la țară, oameni care fac permacultura (care sunt priviți cu un pic de îndoială de localnici :)), oameni care produc produse noi, am întâlnit pe cineva în Șomartin care distilează gin.
Cum reflectă mărturiile lor schimbările mai mari din societatea românească în ceea ce privește valorile și prioritățile?
Cred că mutatul la țară vine din anumite nevoi personale, cum ar fi apropierea de natură sau aerul curat și liniștea, însă mi se pare că acest fenomen vine și ca o formă de rezistență la schimbările dese și rapide din zona urbană. E clar că orașele, cel puțin cele mari, sunt mai fluide, informația e peste tot, nivelul de stres e ridicat, aglomerația e nelipsită aproape de la orice oră, și cred că acest tip de migrație e și un răspuns la o accelerare urbană.
Care este impactul pe care speri să-l aibă acest documentar asupra publicului? Crezi că va contribui la schimbarea percepției despre viața rurală?
Momentan am observat că e un fenomen foarte urmărit. Pentru mine a fost o etapă în care am căutat viitori protagoniști ai unui documentar pe care îl vom filma pe o perioadă mai lungă de timp. Cred că filmul, în forma actuală, arată mai multe fațete asupra fenomenului de migrație inversă și care conține și o componentă de critică asupra fenomenului și felului în care comunitățile locale sunt afectate (prețuri la servicii ridicate, prețuri la case și terenuri foarte ridicate pentru locuitori). Cred ca poate să contribuie la descrierea unui tablou mai complex legat de transformarea satului românesc.
Cum vezi evoluția acestui fenomen al migrației inverse în următorii ani? Crezi că poate deveni un catalizator pentru revigorarea satelor românești?
Cred că fenomenul va continua până când oamenii nu își vor mai permite să se mute la țară. Cred că tehnologia face mutarea la sat mult mai facilă, ideea de work from home, pe larg acceptată în pandemie, permite unei categorii sociale să poată sa părăsească orașul fără să piardă din beneficiile pe care le oferă orașul. Cred că din oamenii cu care am vorbit, mulți au un fel de spirit antreprenorial – sunt și obligați să găsească soluții noi de venit care poate nu au legătură cu agricultura sau cu creșterea animalelor.
Există o scenă sau un moment din documentar care crezi că reflectă cel mai bine această căutare a „paradisului pierdut”?
Da, când Marian Sterea descrie o imagine iernatecă din casa pe care au construit-o în Jurilovca și o compară cu perioada copilăriei alături de bunici. Atunci mi-am dat seama că oamenii cu care am vorbit au o formă de curaj (și resurse) pentru a căuta paradisul pierdut, un paradis pe care, dacă nu îl găsesc așa cum și-au propus, încep să îl construiască după chipul și asemănarea visurilor lor.
