
Ați privit vreodată o pisică stând întinsă cât e ea de lungă, cu ochii semideschiși? Sau dormind atât de relaxată încât pică de pe perna unde s-a culcat? Asta nu exclude faptul că poate intra în stare de alertă la cel mai mic zgomot suspect. Spunem despre pisici că sunt leneșe, că nu fac nimic toată ziua. Uneori le invidiem… dar ne e și al naibii de greu să le imităm.
„A nu face nimic este cel mai dificil lucru din lume, cel mai dificil și totodată unul de înaltă intelectualitate”, scria Oscar Wilde. Deoarece chiar atunci suntem invadați de gânduri. Plăcute sau îngrijorătoare, planuri de viitor sau remușcări, atunci par să dea năvală cu toatele, trăgând de mintea noastră ca de un elastic pentru a-și revendica dreptul la viață. Sau pot apărea impulsuri la acțiune: trebuie să verific emailul, să dau cu aspiratorul, să gătesc, să-mi mișc corpul amorțit…. De aceea meditația sau mindfulnessul ne pun la încercare voința.
A nu face nimic, a lenevi, este ceva de mult timp privit cu ochi răi de societatea occidentală. „E o mare deosebire între o viață tihnită și alta trândavă”, scria Seneca. El atribuia viața tihnită înțeleptului, celui „mulțumit cu sine și trăind pentru sine”, iar spre deosebire de acesta, „cel ce fuge de lucruri și de oameni, cel pe care neîmplinirea dorințelor lui îl alungă dintre semeni, cel care nu poate suferi fericirea altora, cel care se tupilează de teamă ca un animal fricos și netrebnic, acela nu trăiește pentru sine, ci, culmea ticăloșirii, pentru pântecele, pentru somnul și pentru poftele lui.” Seneca asemuie astfel trândăvia cu egoismul, cu invidia și cu autoizolarea semeață.
Biblia, la rândul său, consideră lenea un păcat capital. Societatea occidentală a privit în general lenea ca pe un defect sau un viciu care nu poate să ducă decât la lipsuri și sărăcie, sau, mai nou, ca pe un semn de boală. De-a lungul secolelor, această judecată a trândăviei nu s-a schimbat. Așa cum arată Adam Waytz, „conform cercetărilor, începând cu anii 1990, oamenii lucrează tot mai mult, în condiții mai stresante și cu termene de predare mai scurte, încercând să dobândească noi abilități, pentru a ține pasul cu roboții.” Iar această întrecere cu inteligența artificială este, evident, una imposibilă.
În mod paradoxal, deși înfierăm lenea, cei mai mulți dintre noi muncesc cu gândul la weekend, la vacanță sau chiar la pensie. Deși viața majorității dintre noi, în societatea occidentală, nu mai depinde direct de agricultură, continuăm același ritual al muncii asidue în speranța unei pauze complete ulterioare. Parcă și aici, ca și în multe alte domenii unde ritmul nostru interior nu s-a adaptat schimbărilor și progreselor exterioare, continuăm să fim anacronici și tributari unor vremuri apuse. Aceste răgazuri (auto)impuse – weekenduri, vacanțe – pot fi și ele foarte active sau, din contră, motive de dezolare, căci în lipsa activității totul se poate prăbuși brusc. Oamenii ajung față în față cu ei înșiși și, cum n-au obișnuința de a privi în interiorul lor, caută căi de scăpare în ceea ce Seneca numea „trândăvie”. Și așa timpul „se pierde” – la un serial, ștergând praful, făcând shopping, organizând mese festive cu mâncare în exces…
Există, însă, o altă față a lenei. Italienii îi spun dolce far niente. Francezii, flâner. E o bucurie, o relaxare plăcută, arta de a te lăsa dus de propriii pași prin natură sau pe străzi, fără țel, de a contempla o floare, o operă de artă, un fluture, de a privi cerul, norii, de a te lăsa purtat de sunetele unei melodii sau de aroma unei mâncări, de a gusta și chiar de a te înfrupta din clipa prezentă. Și tot cercetările recente ne arată că astfel de clipe ne fac mai creativi, ne deschid mintea și ne ajută să ieșim „din cutie”, putând duce la idei și invenții extraordinare.
Ca psihoterapeut, îmi invit adesea clienții la un exercițiu de imaginație: Cum ar fi pentru tine să stai și să nu faci nimic? Cum se simte?” De cele mai multe ori, oamenii nu pot „să nu facă nimic”. Sunt potopiți de gânduri sau, imediat ce au o clipă liberă, o umplu cu diverse activități. Să fie aceasta consecința miilor de ani de învinuire a lenei? Sau o expresie a fricii de emoțiile sau gândurile care pot apărea în minte atunci când totul în jur se liniștește? Poate fi unul dintre motivele pentru care citim pentru a adormi, ne culcăm cu televizorul pornit, navigăm pe internet până ne ia somnul… Fiți curioși… ce se întâmplă când faceți 2-3 minute de pauză?
Text publicat în varianta electronică și cea tipărită a Revistei Golan #13, ediția de toamnă 2024.