Who the fuck am I? este întrebarea și dilema pe care o aud cel mai des expusă de către cei care se așează pe canapeaua din cabinetul meu. Vis-a-vis, într-o oglindire, mai mult sau mai puțin limpede se reconstruiește celălalt partener de dialog terapeutic. În clipele acelea, întrebarea care-mi vine des în minte este dacă realitățile însumate din cabinet — care este un mediu relativ experimental în care poți, liber și neconstrâns, să te definești, proiectezi cum vrei — reprezintă o realitatea statistică generală sau un construct personal al celui care își caută cărările.
Dar nu despre asta vreau să vorbesc. Atunci, ce legătură are acest intro cu subiectul nostru, vacanțele? În bună măsură, în mintea mea, vacanța se suprapune călătoriei. Aceasta va fi perspectiva din care scriu, cea a unui om pe drum, chiar dacă este la locul lui. Ce legătură are un eseu despre vacanțe și călătorii cu o posibilă întrebare despre propria identitate? Ei bine, plec de la ipoteza că în vacanță suntem mai relaxați, mai puțin încorsetați de apăsările vieții de zi cu zi, mai deschiși, mai orientați spre nou, spre schimbare, mai flexibili, într-un cuvânt, mai fericiți.
Călătoria (fie ea și de unul singur sau mai ales de unul singur) este momentul în care ne decuplăm de la taskurile cotidiene și ne orientăm spre propria persoană. În astfel de împrejurări lăsăm la ușă bagajul cu cerințele celorlalți și plecăm la drum cu valiza noastră interioară, care conține ceea ce credem că avem nevoie, dar sugerez să lăsăm un spațiu liber pe care să-l ocupăm, treptat, în călătoria noastră, cu mai mult din noi. Este vremea în care, deși este necesar să păstrăm cât mai fidel o parte din rutina zilnică (mici tabieturi, programul de somn, de masă etc.), să ne conectăm cu noi prin deconectarea de la sursa numită „ceilalți”, fie ei dintr-o identitate virtuală sau de la muncă, familia extinsă, diverse cercuri sociale, prieteni etc.
Ultimele studii arată că oamenii cei mai fericiți sunt cei care au cultivat relații sănătoase, care au avut parte de o rețea socială de sprijin și comunicare. Suportul social, comunicarea socială este capitalul cel mai important al investiției în fericire. Fără îndoială că așa este, însă înainte de a fi într-o relație sănătoasă cu celălalt este necesar să fim într-o relație armonioasă cu propriul sine. Premergător lui „suntem bine” stă întotdeauna „sunt bine cu mine însumi.” În acest context, vorbesc de dezbărarea de celălalt, pentru a ne obișnui și învăța cu propria persoană. Vacanțele pot fi un prilej foarte bun de interconectare cu diversele noastre forme de autoidentificare.
Aud des spunându-se că „În vacanță sunt un alt om”, urmat de reflexul meu: „Ce anume te face diferit în vacanță?”
Ne plac vacanțele pentru că ne rupem de cotidian și pășim într-o altă realitate ori ne plac vacanțele pentru că ne despărțim de noi, cei din viața de zi cu zi, de ceilalți și pășim într-o zonă plăcută a personalității noastre, mai ales atunci când privim vacanțele ca un detox al vieții? Ne plac vacanțele pentru că nu mai trebuie — cu accentul pe trebuie — să mergem la muncă, să învățăm, să îndeplinim sarcinile profesionale, școlare. Ne plac vacanțele pentru că suntem liberi, că ne putem gestiona altfel timpul, că putem citi, scăpăm de sarcinile casnice, de dus gunoiul, de făcut curat în casă, de gătit, de sunetul enervant și agasant al alarmei de trezire. Ne plac vacanțele pentru că ne putem distra, pentru că putem face ce vrem, că punem must pe silence și dăm tare don’t have to.
Ne plac vacanțele pentru că ne dau o nouă perspectivă, un răspuns diferit la întrebarea „Cine sunt eu?” După vacanță, „Cine sunt eu?” primește, de obicei, o mărturie despre sine mai blândă, mai tolerantă, mai suportivă. Este evident că ne este mai facil să ne caracterizăm și să ne acceptăm aspectele plăcute, dezirabile ale personalității noastre, care ies la iveală în perioada vacanțelor, decât prin a ne vedea prin prisma defectele de caracter și a comportamentelor indezirabile ori vătămătoare. Eul nostru din vacanță este și eul nostru de zi cu zi? Cred că este necesar să integrăm experiențele interioare ale călătoriilor noastre (exterioare) între celelalte ramuri ale fastuosului arbore care este personalitatea.
Vacanțele sunt doar frânturi ale unei realități complexe ale propriei vieți, sunt prilejuri excelente de reașezare în sine, de păsuire a conflictelor și a luptelor interioare, însă fără a renunța la găsirea de soluții pentru zbaterile noastre interioare și relaționale. Scriind ceea ce citiți aici am gândit o nouă vacanță și am zâmbit. Călătoria este un răgaz de fericire.
Text publicat în varianta electronică și cea tipărită a Revistei Golan #12, ediția de vară 2024.
