Haideți să începem cu câteva exemple concrete.
Alphabet, mai cunoscut nouă drept Google. Cei care au creat cel mai mare motor de căutare din istorie și au făcut să avem astăzi toată cunoașterea lumii în buzunar, cei care ne pun la dispoziție cel mai utilizat serviciu de e-mail, înlocuitorul poștelor cu cai de acum nu mai mult de 100 de ani, creatorii Maps si Waze. De câte ori ați scăpat de o amendă atunci când ați călcat mai tare accelerația și telefonul v-a avertizat că în fața voastră există un radar de poliție?
Ce ați fi făcut în pandemie fără YouTube, platforma ce se datorează în întregime celor de la Google? Cum ar arăta plămânii voștri dacă în loc să stați pe YouTube la muncă, ați ieși de fiecare dată la o țigară?
Microsoft și Apple. Companie cu o capitalizare ce se apropie de 3 trilioane de dolari în ambele cazuri. Unde am fi fost astăzi dacă Bill Gates ar fi decis în anii 2000 să vândă Office-ul doar în SUA? Apple, care este hegemonul sistemelor internaționale de pensii private, cel mai mare deținător de cash al planetei, ar mai fi existat astăzi dacă Steve Jobs ar fi deschis un butic în piața din Silicon Valley sau într-un bazar de prin California? Ar mai fi făcut cineva astăzi coadă să cumpere noul iPhone? S-ar mai fi bucurat americanii de rând de pensii ce depășesc de 3 ori media fondurilor de pensii de până la integrarea acestora preponderent în Apple si Microsoft? Într-o lume localizată, cu siguranță totul ar fi fost mult mai gri astăzi.
Saudi Aramco, o corporație de 2 trilioane de dolari americani, cel mai mare producător de petrol în cantități/zi și al doilea deținător de rezerve de petrol brut la nivel global, o companie ce odată ce și-a făcut apariția în forma ei actuală, a reușit să reducă la jumătate costul petrolului la nivel mondial și este astăzi și principalul generator de confort al Europei. Nu doar că UE nu mai este complet dependentă de Rusia în ceea ce privește combustibilii, dar astăzi aproape oricine își permite să meargă cu un automobil propriu la costuri relativ scăzute, pe drumuri asfaltate cu bitum de înaltă calitate, un derivat al petrolului, și poartă haine de lux create din fibre derivate prin petrol, reușind în zilele noastre să scăpăm de cânepă, lână sau alte materiale de calitate inferioară cu prețuri exagerate.
Și lista poate continua cu: Amazon, Meta, Berkshire Hathaway, Eli Lilly, Tesla, nelipsiții Taiwan Semiconductor Manufacturing, Visa sau UnitedHealth Group. Ce au în comun toate aceste companii? Evident că acordurile anticoncurențiale (glumesc)!
Să intrăm puțin în detalii. Sperând la un viitor cu roboți și drone, pandemia a dat un puternic imbold globalizării într-o lume în care nimic din comerțul clasic părea ca nu mai poate fi recunoscut, dar în toată această speranță, termenele de livrare au devenit din ce în ce mai lungi, stocurile mai restrânse, totul părea că se vinde încă de pe liniile de producție, apoi…. a venit războiul și întreaga hegemonie mondială s-a schimbat radical.
Privind spre o perspectivă globalistă, împărțirea în mai mulți poli a piețelor este esențială: Grupul statelor G7, Uniunea Europeană, economiile de tranziție și statele în curs de dezvoltare. În tot acest context, o producție globalizată nu poate fi și unitară, ținând cont de dublul standard ce este dictat în mod primordial de prețul ce poate fi susținut în fiecare regiune în parte.
În contextul actual, vulnerabilitatea dată de riscurile globale este cu siguranța o problemă serioasă a globalizarii. Conflicte armate, instabilitate, reticența cumaprătorilor, adaptarea la diferențele culturale și contextul global, un răspuns întârziat la schimbările locale precum inflație, risc valutar sau scăderea puterii de cumpărare, dar probabil cel mai important, o radicalizare a politicilor guvernamentale odată cu apariția din ce în ce mai violentă a partidelor naționaliste, politicilor de mediu și a socialismului ce începe să recapete putere pe aproape tot Globul.
Trebuie înțeles foarte bine că globalizarea este mai degrabă un ciclu decât un trend în sine, pentru că, așa cum observăm în istorie, nimic în economie nu dăinuie mai mult de un secol. Marile companii și-au construit în ultimii 30 de ani capacități de producție în țări în care avantajele fiscale erau evidente și costul forței de muncă era unul scăzut, au creat lanțuri de aprovizionare și distribuție, au redus costurile, dar au uitat să analizeze riscurile politice și lipsa stabilității în statele în care și-au dezvoltat operațiuni, pandemia și conflictele armate ale ultimilor ani doar au accentuat dinamica în favoarea localizării.
Astăzi, scăderea investițiilor străine în China odată cu creșterea salariilor din zonă a dus la majorarea costurilor nu doar cu producția, dar și cu limitarea capacității chinezilor de a se dezvolta făcând tehnologiile și dezvoltându-și capacități proprii de producție pe baza cercetării foarte costisitoare altor companii, totul mergând astăzi în direcția localizării sau externalizării producției în țările care fac parte din anumite blocuri comerciale, economice sau chiar militare. Nimeni nu își asumă astăzi să dezvolte tehnologii de vârf în state cu un regim politic incert sau care prezintă oarecare ostilități față de percepția generală a clienților.
Economiile lumii se luptă astăzi pentru păstrarea identității în faza globalizării, în timp ce contextul economic mondial nu mai este unul tocmai favorabil achizițiilor masive, cu o recesiune puternică ce pare să își facă apariția. Dacă ne uităm la faptul că globalizarea aduce fără îndoială avantajul eficienței și costurilor reduse, punând accent pe avantaje competitive certe, stimulând inovația, am putea deja concluziona că acesta este viitorul. Dar oare reziliența în antiteză cu localizarea și adaptarea mult mai facilă la nevoile specifice piețelor locale nu va avea un puternic cuvânt de spus în viitorul apropiat?
Cadrul fiscal actual este unul din ce în ce mai dezavantajos pentru orice investiție, populismul își spune cuvântul, regimurile de taxare sunt în continuă schimbare, nicăieri în lume nu pare că mai există avantaje fiscale pentru corporații, lanțurile globale de distribuție devin din ce în ce mai complexe și investițiile din ce în ce mai mari, în timp ce micile companii cumpără factori de producție și acaparează forța de muncă locală, utilizând în mod mai facil resursele locale.
Visul avantajului comparativ al lui David Ricardo trecut pe la GATT, OMC, Maastricht și NAFTA pare să dispară în zilele noastre odată cu creșterea inegalităților date de politicile fiscale defectuoase, slăbirea coeziunii generate de conflictele armate și mediul politic din ce în ce mai lipsit de competență, distrugerea sistemelor de ierarhizare și valori prin mecanismele politicilor guvernamentale, sărăcirea valorilor culturale sub presiunea partidelor extremiste ce doar aparent militează pentru naționalism și tentativelor de centralizare a capitalurilor ce ne aduc aminte de regimuri nu demult apuse.
Astăzi, prin scăderea tendințelor de globalizare ne confruntăm cu politici monetare izolaționiste, greu de gestionat, inflație, somaj, apariția unei anomalii definite atât prin creșterea șomajului, dar și printr-o criză a forței de muncă, putând produce local bunuri și servicii care să înglobeze întregul spectru de activități, scăderea competitivității, dar mai ales creșterea practicilor intervenționiste, fiind mult mai jos pe plan local să apară înțelegeri cartelare și distorsiuni ale piețelor, înțelegeri în ceea ce privește prețul sau calitatea produselor.
Principalul pilon al vocilor antiglobaliste a fost mereu dispariția identității naționale și a culturii locale, fără a ține seama că dispariția unor practici minoritare se datorează în primul rând unor expresii politice radicale, fiind departe de a crea bunăstare, ba din contră, contribuie la creșterea inegalității și dispariția capitalismului ce promovează o economie de piață liberă.
Prin politicile de localizare din ce în ce mai agresive, costul forței de muncă începe să crească, tehnologia dispare treptat sau are o dezvoltare mult mai lentă și cu toate că există voci ce susțin că mediul este mai protejat, creșterea disproporționată a producției în toate piețele, nu doar acolo unde există un avantaj clar, generează o serie de anomalii ce afectează mediul înconjurător pe termen mediu și lung și mai mult de atât, calitatea bunurilor și serviciilor scade în mod evident, fiecare stat încercând să producă masiv chiar și ceea ce nu este capabil să producă sau pentru care nu are resursele necesare.
Text publicat în varianta electronică și cea tipărită a Revistei Golan #11, ediția de primăvară 2024.
