Pentru prima dată, un președinte al Republicii Moldova a vorbit clar și răspicat despre o problemă ignorată de când acest stat și-a proclamat independența: starea mai mult decât precară a forțelor sale armate. În contextul tensionării fără precedent a situației în regiunea transnistreană, Maia Sandu a spus că Republica Moldova nu dispune de un „scut efectiv în fața primejdiei” deoarece armata „a fost lăsată fără echipamente, fără tehnică militară”.
În același timp, alocările bugetare pentru domeniul apărării s-au plasat în toată perioada de independență a Republicii Moldova în jurul valorilor de 0,2-0,4% din PIB, nedepășind câteva zeci de milioane de dolari (aproape 40 de milioane în 2021), o sumă derizorie pentru orice armată. Astfel, forțele armate au degradat în ceea ce privește capacitatea lor de luptă. Astăzi, Chișinăul privește cu teamă peste Nistru, acolo unde se află trupe care pot pune probleme serioase Republicii Moldova în eventualitatea unei reluări a conflictului.
Abia în ceasul al doisprezecelea se pare că au înțeles autoritățile de la Chișinău că situația trebuie să se schimbe – asta dacă statul moldovean ia în calcul să se apere de amenințări externe. Președintele Maia Sandu a declarat că în Republica Moldova va fi inițiată o reformă complexă a sectorului apărării naționale, cu fortificarea capacității acesteia. Alocările de fonduri pentru armată vor fi sporite, va fi crescut numărul soldaților și proporția acelora dintre ei care sunt angajați pe bază de contract. Maia Sandu a spus că în curând guvernarea va veni cu anunțuri privind planurile de reformare a sectorului militar.
Toate aceste evoluții sunt îmbucurătoare, însă insuficiente. Republica Moldova are nevoie să inițieze discuții și negocieri cu partenerii din Uniunea Europeană, în care aspiră să intre în virtutea cererii de aderare pe care a trimis-o la Bruxelles, dar și cu Ucraina, pentru a beneficia de asistență de securitate și chiar anumite garanții. Primul stat cu care Republica Moldova trebuie să colaboreze fructuos din punct de vedere militar este România. Mai mult, trebuie depuse eforturi pentru a renunța, atunci când condițiile o vor permite – după încheierea actualului război de agresiune al Rusiei asupra Ucrainei – la statutul de neutralitate prevăzut în constituție și cooperarea strânsă în materie de securitate și apărare cu NATO.
Punerea în practică a acestor lucruri nu mai suportă amânare. Avem exemplele Suediei și Finlandei, state care renunță la neutralitate și sunt deja în toiul procedurilor de aderare la NATO. Avem exemplul Ucrainei, care luptă pentru a-și proteja identitatea statală și dreptul suveran de a adera la orice organizație sau alianță internațională dorește. Republica Moldova nu-și mai poate permite să stea cu capul în nisip sperând că va fi, cumva, evitată de intemperiile geopolitice pe care le creează Rusia. Doar arătându-i-se Moscovei că atât poporul, cât și politicienii sunt dispuși să lupte pentru libertatea lor așa cum o fac ucrainenii ar putea să fie convins Kremlinul să nu extindă flăcările războiului și către Republica Moldova. Iar pentru asta e nevoie de creșterea efectivelor armatei, înarmare masivă și o muncă diplomatică fără precedent pentru a obține semnarea unor tratate internaționale de cooperare militară cu state relevante în domeniu.
Desigur, nu se va schimba totul într-un an, însă următorii câțiva ani vor aduce o schimbare simțitoare în bine în ceea ce privește posibilitățile Republicii Moldova de a respinge un atac frontal de dimensiunea celui care ar putea veni din raioanele de est.