Anton începuse iar să vorbească înflăcărat. În acea clipă, Meda s-a întins și l-a sărutat. Aroma respirației ei dulci-amăruie l-a năucit. A prins-o de mijloc și a tras-o mai aproape. Limbile lor se jucau, se cunoșteau, erau surprinse tocmai de dorința lor. Fata s-a retras ușor, iar Anton a încercat să o oprească. Nu ar fi vrut să se termine acel vis, dar nu a vrut nici ca ea să se simtă în vreun fel forțată. Nu ar fi vrut asta pentru nimic în lume. Pentru prima dată, după foarte multă vreme, se simțea dorit.
— De prea mult timp creștea sărutul ăsta între noi.
— Se prea poate, răspunse el cu un zâmbet șiret.
Rolurile se inversaseră. Sau se amestecaseră. În liniștea acelei nopți de aprilie nu se mai știa care dintre ei era prada și care era prădătorul. Mirosul dorinței lor umplea camera.
În picioare, în fața lui, Meda a început prin a-și da jos pantalonii scurți. Profesorul o privea atent, respirând cu grijă, de teamă să nu fie doar un alt vis din care se va trezi și va realiza cât e de singur. În timp ce ea și-a ridicat tricoul, iar sânii ei tineri, fermi, au ieșit la iveală, asemenea unor boboci roz de trandafir, el ar fi vrut să o oprească. Voia să îi privească poezia. Însă nu toți oamenii știu că au poezie în ei. Așa că nu a oprit-o, deși avea nevoie în acel moment, cel mai mult, de poezie în viața lui. Dar fata aceea, care era dezbrăcată și îi luase mâinile între ale sale și le purta pe trupul ei gol, își închisese cândva sufletul. Ea nu avea nevoie de poezie. Avea nevoie doar de validare. El a decis să i-o ofere, punându-i mâna între picioare și simțind căldura ei umedă. Ea a tresărit. Anton îi mângâia cele mai intime părți. Pe măsură ce mișcările mâinii lui deveneau mai rapide, respirația ei începea să fie tot mai des întretăiată de gemete. Trupul ei adolescentin s-a crispat, iar genunchii au început să tremure, terminând într-un „ah”, care profesorului parcă i-a intrat direct în sânge. A căzut aproape sfârșită lângă el. Profesorul s-a dezbrăcat și, în timp ce a mușcat-o ușor de buza de jos, a distrus orice distanță mai rămăsese între ei, iar un geamăt plin de satisfacție i-a inundat lui Anton urechile.
În acele clipe nu o poseda, ci devenise irecuperabil al ei. Iar ea, pentru câteva momente, s-a simțit împlinită.
Meda avea paisprezece ani când și-a început viața sexuală. Virginitatea era pentru ea o povară. Totul s-a petrecut repede. A fost nevoie doar de câteva minute. Copila s-a ridicat și a plecat. Nu s-a mai gândit niciodată la acea noapte și nici la bărbatul cu care a petrecut-o. Ar fi avut și atunci nevoie de o mamă care să îi spună că sexul fără iubire e doar o pornire animalică. Oamenii au impresia că sexul nu e mare lucru, că nu contează atât de mult. Însă, uneori e totul. Te ajută să te vindeci, te ajută să uiți. E singurul lucru care mai rămâne, de multe ori, într-o relație. Nu ai nevoie de suflet ca să faci sex. Bunica i-a zis mereu „să fii cuminte”, fără alte detalii. Așa că Meda a transformat acea pornire animalică într-o armă. Ar fi avut nevoie de o mamă și când Anton a apărut la ușa ei, să îi spună consecințele, să o învețe că în momentul în care inviți un bărbat însurat la tine în casă, la tine în pat, poți distruge lumi. Fata ar fi avut nevoie de o mamă. Ar fi avut nevoie de mama ei.
* * *
Bianca Tămaș este PR de meserie și scriitoare de suflet. De asemenea, este doctorandă în cadrul Școlii Doctorale de Comunicare, Relații Publice și Publicitate și își scrie teza despre influencerii de pe Instagram. Se consideră un recipient pentru amintiri și colecționează apusuri. A mai publicat: Când cerul era pe sfârșite (Editura Limes, 2011), Bere și pantofi cu toc (Editura Eikon, 2014), Anuță Dragă (Editura Școala Ardeleană, 2017). Moartea joacă poker apare la finalul lunii septembrie 2021.
