Aș fi putut începe acest articol cu binecunoscuta sintagmă „Nimic nou pe frontul de Est”, dar situația pe care o voi descrie în cele ce urmează conține și elemente de noutate – nu îmbucurătoare, însă de luat aminte. Acestea sunt importante și pentru România, cu toate că au loc la cel puțin 1500 de kilometri mai spre răsărit, adică în Rusia, acolo unde în zilele de 17, 18 și 19 septembrie s-au desfășurat alegeri parlamentare. Rezultatele acestora au lăsat partidul pro-Putin Rusia Unită cu 324 de mandate din 450, câte are Duma Rusiei (camera inferioară a parlamentului). Asta înseamnă că în următorii cinci ani, până la următorul scrutin, Vladimir Putin va putea conta pe sprijinul necondiționat al unui parlament în care oamenii săi dispun de majoritatea constituțională, adică pot modifica după bunul plac orice fel de legi – inclusiv Constituția.
În 2016, Rusia Unită obținuse 343 de mandate, adică 75% din componența Dumei. Iar nivelul de trai al majorității cetățenilor ruși s-a deteriorat constant de atunci și până acum, pe fondul sancțiunilor occidentale cauzate de politica externă deosebit de agresivă a regimului Putin. Astfel, așteptările ca partidul de guvernământ să nu mai obțină o majoritate parlamentară erau mari – mai ales că până și sondajele de opinie realizate de companiile apropiate de putere plasau popularitatea Rusiei Unite în jurul valorii de 30%. Însă rezultatele alegerilor au oferit partidului pro-prezidențial 49,8% din voturile exprimate în circumscripția națională, contând pentru jumătate din cele 450 de mandate, și 198 din cele 225 de mandate atribuite circumscripțiilor uninominale. Sunt acestea și rezultatele reale ale alegerilor?
Voi enumera câteva fapte care să ne ajute să răspundem la această întrebare. În cele trei zile ale scrutinului au existat zeci de materiale video publicate online care atestau introducerea ilegală a unor teancuri de buletine de vot în urne, fapte comise de membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare. Unele din acestea au făcut înconjurul lumii, putând fi lesne găsite cu o simplă căutare pe Google. Apoi vine partea cea mai importantă, care ne-ar putea interesa și pe noi. La aceste alegeri parlamentare, în premieră, autoritățile ruse au decis introducerea votului electronic într-o serie de circumscripții electorale uninominale. În mod normal, ideea de vot electronic este asociată transparenței și eficientizării procesului electoral. O demonstrează exemplul Estoniei, țară care utilizează de aproape 20 de ani votul electronic în alegeri de toate tipurile și care, pe lângă faptul că a economisit zeci de milioane de euro în această perioadă, a reușit să demonstreze lumii întregi viabilitatea și potrivirea perfectă a acestui tip de vot cu principiile democratice ale pluralismului politic, echității și reprezentării fidele a preferințelor politice libere ale cetățenilor.
Nu la fel s-au desfășurat evenimentele și în Rusia anului 2021. Aici, rezultatele votului electronic în capitala țării, Moscova, au fost anunțate abia a doua zi după încheierea alegerilor, cu toate că ideea era că o asemenea metodă de vot permite afișarea lor (aproape) instantanee. Fără votul electronic, cel puțin 9 din cele 15 circumscripții electorale erau câștigate de reprezentanți ai opoziției, iar câteva – chiar de oameni din opoziția anti-sistem*. Moscova, oraș cu 13 milioane de locuitori, este zona în care partidul lui Putin beneficiază de cea mai slabă susținere, popularitatea sa situându-se între 20 și 25%. Cu toate acestea, odată cu adăugarea rezultatelor votului electronic, în toate circumscripțiile câștigate de opoziție au fost declarați câștigători candidații puterii. Având în vedere că alegătorii care au ales să-și exprime sufragiul prin intermediul sistemului electronic făceau parte din aceleași comunități precum cei care folosiseră buletine electorale simple, este imposibil ca în toate circumscripțiile-problemă pentru Rusia Unită rezultatul real al votului electronic să fi arătat inversarea preferinței. Situații similare s-au atestat și în alte orașe mari în care s-a permis votarea online. Dacă e să luăm de bune datele prezentate de Comisia Electorală Centrală a Rusiei, majoritatea absolută a alegătorilor care au ales să voteze prin sistemul electronic sunt susținătorii Rusiei Unite. Însă datele sociologice privind intenția de vot pe cohorte de vârstă spune altceva: alegătorii tineri, capabili să voteze online, sunt mai dispuși să susțină opoziția anti-Putin.
Concluzia este una obișnuită pentru regimul Putin, însă tristă pentru progresul tehnic al procedurilor electorale: votul electronic poate fi falsificat și poate fi folosit ca metodă de a asigura perpetuarea la putere a unei forțe politice care se confruntă cu o erodare tot mai mare a popularității sale. De fapt, Putin și acoliții săi au identificat o nouă metodă de deturnare a alegerilor, mult mai facilă, de altfel, și mai puțin jenantă decât aruncarea de teancuri cu buletine măsluite în urnele de vot. Găselnița le-a permis să-și păstreze majoritatea constituțională, adică dreptul discreționar de a conduce după cum îi taie capul. De aceea, e de presupus că la următoarele scrutine o parte tot mai mare din procesul electoral îi va reveni votului electronic, care va fi promovat în Rusia în detrimentul celui tradițional. Sub pretextul implementării noilor metode de vot, evident, și a progresului tehnic. În realitate, pentru a permite desenarea unor rezultate dezirabile pentru putere fără prea mult efort. Astfel, înțelegem că, în ceea ce privește votul electronic, nu contează doar metoda în sine, ci și buna intenție a clasei politice și controlul din partea societății. Într-o țară precum Rusia, în care presa independentă a fost redusă la tăcere, în care societatea civilă este prezentată in corpore ca „agenți străini”, votul electronic nu este o garanție a transparenței, democrației și eficienței agregării preferințelor politice liber exprimate, ci o pavăză a regimului autoritar și antidemocratic condus de Vladimir Putin în fața încercărilor societății ruse de a-l scutura de la putere după două decenii de guvernare discreționară.
Votul electronic este, fără îndoială, un mare pas înainte în facilitarea participării cetățenilor la alegeri și ar trebui introdus în toate țările, oferit alegătorilor ca opțiune suplimentară metodei tradiționale. Însă acesta trebuie să fie însoțit de respectarea principiilor democratice statuate în Constituție: libertatea de exprimare, asociere, libertatea presei și egalitatea tuturor cetățenilor – și forțelor politice – în fața legii. Altfel, putem risca să ajungem într-o situație precum cea din Rusia, unde această invenție formidabilă a secolului XXI devine instrument de consolidare a unui regim dictatorial.
* Pe lângă Rusia Unită a lui Putin, există alte trei partide tolerate, parte din „opoziția oficială” – Partidul Comunist, Partidul Liberal Democrat și Rusia Dreaptă, cărora li se alătură, începând cu 2021, un al patrulea – Oamenii Noi. Aceste partide sunt reprezentate în parlament și administrațiile regionale. Alte forțe de opoziție – precum este grupul din jurul lui Alexei Navalnîi, dar și alte nuclee politice independente – sunt reprimate cu tenacitate și, astfel, limitate în posibilitățile lor de manifestare politică. Însă în unele cazuri anumiți reprezentanți ai acestor forțe care candidează ca independenți sunt admiși în competițiile electorale.
