Programul celei de-a XI-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara

Săptămâna aceasta, de miercuri, 26 octombrie, până sâmbătă, 29 octombrie, are loc cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM). Sub sloganul „La Vest de Est/La Est de Vest”, Festivalul, un eveniment de tradiție al toamnelor literare în orașul de pe Bega, se extinde anul acesta și în alte localități din regiunea Banatului, precum Lugoj și Jimbolia și Reșița.

Scriitorii înscriși pe afișul festivalului, nume de primă mărime ale scenei literare europene de astăzi, le vor oferi cititorilor posibilitatea de a-i descoperi în lecturi publice și dezbateri pe teme de interes „la zi”. Tema ediției din acest an reflectă și ea preocuparea organizatorilor pentru investigarea, cu ajutorul uneltelor literaturii, a subiectelor cu greutate în agenda internațională recentă: „Cărți și hărți. Vecinătăți literare”. 

Programul FILTM XI

Astfel, în prima seară a FILTM, miercuri, 26 octombrie, de la ora 18.00, în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara scriitorii și publiciștii Cristian Tudor Popescu și Oleg Serebrian (Republica Moldova), moderați de jurnalista Magda Grădinaru, vor analiza felul în care hărțile reale și imaginare întâlnesc granița, cum trece istoria în literatură și cum războiul cu ororile lui ne provocă să fim lucizi și să înțelegem că e vremea să punem în dezbatere ceea ce a dus la el.

Cea de-a doua seară a Festivalului (joi, 27 octombrie) îi va aduce în fața cititorilor în Sala Barocă pe prozatorii Oksana Zabușko (Ucraina), Faruk Šehić  (Bosnia și Herțegovina) și Radu Paraschivescu, avându-l ca moderator pe jurnalistul cultural Matei Martin. Trei perspective din trei puncte geografice diferite în raport cu Sud-Estul Europei, încă o dovadă a faptului că un trecut așezat sub circumstanțe istorice asemănătoare dă naștere unor produse culturale atât de fascinant-variate.

A treia seară (vineri, 28 octombrie), dedicată poeziei, înseamnă întâlnirea cu nu mai puțin de opt poeți, voci unice în peisajul literar contemporan, într-un eveniment moderat de scriitorul Cosmin Perța. Poezia funcționează uneori ca martor al unui spirit al vremurilor, dezvăluind preocupări, angoase, mentalități. Poete și poeți din cinci țări, cu discursuri, perspective și interese diferite, sunt uniți de un „zeitgeist” care depășește granițele, contextele sociale si geografiile fizice și culturale: Aušra Kaziliūnaitė (Lituania), Petar Matović (Serbia), Katerina Rudčenková (Republica Cehă), Grigory Semenchuk (Ucraina), Ștefania Mihalache, Cătălina Stanislav, Alexandru Higyed și Robert G. Elekes; moderator: scriitorul Cosmin Perța

Tot la Timișoara, în cea de-a doua zi a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, joi, 27 octombrie, la Librăria „La Două Bufnițe”, cu începere de la ora 16.00, va avea loc lansarea volumului bilingv de poezie englez-român „Cross-Currents” / „Curente la răscruce” (editura Mosaique Press), în prezența poeților John Eliot, Karen Gemma Brewer, Kate Rose, Andrea Iulia Scridon și Chuck Grieve, iar a autorilor Camille Barr, Mirian Calleja, Rachel Carney, Gillian Clarke, Carmine Giordano, Donald Krieger, Christina Thatcher, în regim online.

În aceeași zi, joi 27 octombrie, sub umbrela FILTM, la Palatul Cultural (Teatrul de Vest) din Reșița va avea loc o întâlnire cu jurnalistul și scriitorul Cristian Tudor Popescu, avându-l ca partener de dialog pe scriitorul, jurnalistul și universitarul timișorean Marcel Tolcea.

A doua zi, vineri, 28 octombrie, începând cu ora 17.00, la Școala Gimnazială din Jimbolia va avea loc întâlnire cu scriitorul Radu Paraschivescu, moderată de jurnalista timișoreană Melania Cincea

Evenimentul care încheie cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara va avea loc la Lugoj: sâmbătă, 29 octombrie, începând cu ora 18.00, la English Pub va avea loc o seară de muzică și poezie avându-i ca invitați pe poeta Katerina Rudčenková și pe poetul și muzicianul Adrian Mardan; gazda serii: Marilena Tudor

mm
Anca Zaharia
A scris pentru Revista Hyperliteratura, Serial Readers, Zile și Nopți, Cinemap. Mai scrie pentru Dilema veche și Fain de România. A lucrat în crâșme, în publicitate și la radio, a fost librar și manager de librărie, a făcut PR, comunicare și social media, a tradus cărți și face redactare și corectură pentru câteva edituri de la noi. A obosit, s-a odihnit și a scris „Sertarul cu ură”, „Jurnal de librar”, „Suicid” și „Eu n-am trăit războiul”. Încă vie. Co-fondator & redactor-șef la Revista Golan.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici