Descriere
Pentru acest prim număr am propus să ne supraexplicăm într-un fel, așa că tema centrală a unora dintre articole este chiar terminologia de golan: Bianca Tămaș ni-l prezintă pe scriitorul Radu Țuculescu într-o postură de subtil luptător cu sistemul din teatrul de pantomimă al anilor dinainte de 1989, Cosmin Iliescu face o detaliată trecere în revistă a două momente cheie pentru istoria noastră națională, cu accent pe celălalt Iliescu și pe un mult mai tânăr și bine intenționat George Simion, iar Dan Nicu ne explică de ce este Putin golanul Europei, cum este acesta un lucru rău pentru noi și care-i faza cu statul gopnik. Răzvan Mirică ne face un tur al planetei în cinci filme cu personaje punk at core, tot un fel de golani, iar Mihail Vakulovski ne invită la o lectură ca un Cernobîl sentimental din Raluca Feher.
În plus, dezvăluiri ale unor premiere: Denisa Ștefan detaliază despre participarea la primul ei Marș Pride, în vreme ce Cristian Ciulică ne oferă jurnalul unor zile din prima lui călătorie mult visată în Republica Moldova și Transnistria. Iulia Sidon își asumă două roluri în acest număr: ne recomandă „Civilizația spectacolului” (Mario Vargas Llosa) din cea de cititor și din cea de specialist ne spune ce se întâmplă „Dacă mă prefac suficient de bine că sunt ca ceilalți”.
Specificații
Tip copertă: broșată
Număr pagini: 60
ISSN & ISSN-L tipărit: 2810 – 3122
ISSN & ISSN-L electronic: 2810 – 3130; 2810 – 3122
Cod de bare: 6427616278540
Cumpără tipărit: 45 lei (transportul prin curier este gratuit)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.