Prima seară de lectură a cenaclului „Comuna 30”, organizată la librăria independentă „Două Bufnițe” din Timișoara

Vineri, 3 februarie 2023, ora 18:00, librăria independentă „Două Bufnițe” va găzdui prima seară de lectură a cenaclului „Comuna 30”.

„Comuna” 30 e un proiect care își propune să promoveze tinerii scriitori și să-i aducă în fața publicului printr-o serie de lecturi publice, seri de cenaclu și ateliere în mai multe locații din Timișoara. De asemenea, proiectul dorește să creeze un spațiu sigur în care tinerii să se poată exprima în felul lor, să învețe unul de la celălalt, pentru ca astfel să construiască o comunitate în care aceste voci diferite să se dezvolte în timp.

Ideea proiectului, transmit organizatorii într-un comunicat, a început să se concretizeze odată cu inițiativa Poster x Poem Timișoara în 2021, unde mai mulți tineri au avut șansa de a se face remarcați prin intermediul creațiilor personale.

De aici și denumirea „comuna” (conform DEX): „prima treaptă de dezvoltare a societății omenești, caracterizată prin munca în comun și prin împărțirea egală a bunurilor materiale”. Numărul 30 ne spune faptul că suntem din Timișoara și că, în ciuda micilor probleme, avem încredere în Poșta Română.

Așadar, se dă startul evenimentelor marca „Comuna 30” prin această seară de lectură, care îi va avea în prim-plan pe tinerii poeți Nelu Antocian, Alina Dumitrescu, Gavril Pop, Ioana Cătălina Obreja, Dariana Hînda și Mădălina Aldescu. Intrarea la eveniment este liberă.

mm
Anca Zaharia
A scris pentru Revista Hyperliteratura, Serial Readers, Zile și Nopți, Cinemap. Mai scrie pentru Dilema veche și Fain de România. A lucrat în crâșme, în publicitate și la radio, a fost librar și manager de librărie, a făcut PR, comunicare și social media, a tradus cărți și face redactare și corectură pentru câteva edituri de la noi. A obosit, s-a odihnit și a scris „Sertarul cu ură”, „Jurnal de librar”, „Suicid” și „Eu n-am trăit războiul”. Încă vie. Co-fondator & redactor-șef la Revista Golan.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici