Trilogia de sticlă
Ziua în care m-ar durea şi aproape că nu s-ar vedea
Hai să stăm puțin, dar fără pauze
Poate o zi — mi-e teamă că mai mult e prea mult
Dar e o zi — încap multe surâsuri în 24 de ore.
Avem timp să vedem primul film prost de dragoste peste care dăm
Şi să-l facem bun.
O să am grijă să fie ziua mea cea mai bună,
În care să fiu aproape eu
Şi să nu-mi pese de cât de reci îmi sunt palmele.
În care-mi poți cresta inima cu aburi de cafea sub presiune
Şi să sângereze în timp ce-ți zâmbesc.
În care nu mă interesează cine eşti
Şi să iei forma aerului din cameră.
În care eu zic „Nu mai vreau”
Iar tu: „Nu mi-a plăcut
oricum”,
Fără să ştim cine minte.
Amândoi să mergem mai departe
Fără să ne căutam în alții şi-n altele,
Şi-n alții, şi-n altele,
Să devenim
Şi alții şi altele.
Probabil cred în cioburi
Probabil cred în mine,
Atât cât ar crede un rege într-un dumnezeu
Şi cât ar crede un dumnezeu într-un necredincios.
Probabil am grijă de mine,
Câtă grijă ar avea un artizan de creația lui de ceramică,
Pe care ştie că o poate sparge
Şi s-o repare cu aur
Probabil mă văd
Cum şi-ar vedea un regizor filmul alb-negru
Dar care ştie fiecare culoare
la care a renunțat.
Probabil trăiesc
Cu lejeritatea scriitorului care-şi joacă la poker
O povestire de succes
încă nescrisă.
Cu nebunia celui care aleargă prin deşert
Strigând că are un răspuns,
dar caută o întrebare
Frumoasa mea frică dezorientată
Aş bea un pahar de vin
Şi aş lăsa maşina aici,
Parcată pe trecerea de pietoni,
Undeva pe bordura înaltă dintre două lumi
în care sunt musafir.
Uneori dorit,
Alteori doritor.
Aş mai vrea să stăm un timp,
cu cearceafuri strânse-n pumni
Şi vecini lipiți cu urechea de perete,
Pregătiți să ciocăne-n calorifer;
Ei au muncă de dimineață.
Aş mai fuma o țigară după,
Plănuind cum să-ți fur o privire —
Ca să o pot prinde într-un bold deasupra patului
Şi să-mi amintesc în fiecare noapte
Cum să mă las păcălit
Și să adorm mai uşor.
Mi-aş arunca cheile de la maşină pe geam,
Uitându-mă cu ochii închişi în pieptul tău,
Să văd un mai-aproape-eu
Şi să simt un mai-departe-tu,
Care s-a aruncat pe geam să prindă cheile.
Cosmin Iliescu (KFP) e viu din ‘96. Creativ cu fibră de științe exacte. Botezat cu diplomă în inginerie auto, masterand în International Public Affairs la Universitatea București. În liceu s-a despărțit de poezie — n-a mai scris, n-a mai citit. La un moment dat, în 2022, n-avea chef să scrie în jurnal și a revenit la ea. Zice „Prefer poezia când n-am răbdare cu mine”. Pregătește un volum pentru debutul întârziat.
